Princeton University Press (PUP) a publicat recent un volum în care a strâns laolaltă, pentru prima oară, însemnările de călătorie ale lui Einstein, scrise între octombrie 1922 şi martie 1923, când fizicianul a fost prin Spania, Orientul Mijlociu, Sri Lanka (fostul Ceylon), China şi Japonia. Unele dintre observaţiile sale sunt realmente de prost gust.

În Port Said scrie despre comercianţii care urcau pe nava cu care călătorea că sunt „levantini de toate soiurile... de parcă ar fi fost scuipaţi din iad.” În Colombo (Ceylon), că oamenii trăiesc într-o mizerie şi o duhoare de nedescris, fac puţine lucruri şi au pretenţii mici. Despre chinezi scrie că sunt „obtuzi şi lipsiţi de spirit” şi că ar fi păcat ca ei să ia locul celorlalte rase. China, scrie Einstein, e o naţie stranie, cu un comportament de tip turmă, locuită mai degrabă de roboţi decât de oameni, şi se întreabă maliţios, oare de ce nu pot bărbaţii rezista nici în ruptul capului la atracţia fatală a femeilor.

Chris Buckler, analist BBC News la Washington, spune că n-ar trebui să fim foarte severi cu „omul secolului” cât timp opiniile sale s-au schimbat radical mai târziu. Însemnările publicate de PUP sunt scrise înainte ca Einstein să fi aflat direct de ce grozăvii este în stare rasismul din două ţări în care a trăit: Germania şi Statele Unite. Teoria realitivităţii a schimbat concepţia oamenilor despre spaţiu şi timp. Jurnalele lui Einstein demonstrează cum s-a schimbat de-a lungul anilor concepţia fizicianului despre rase.

Simpatizant comunist

Lucrurile sunt ceva mai nuanţate. Einstein, ca multe alte personalităţi mari ale lumii, n-a fost nici perfect, nici vreun înger. A avut şi momentele lui mai nefericite.

În memoriile sale Out of Step, mărturie indispensabilă pentru înţelegerea istoriei stărilor de spirit ale intelighenţiei americane (şi, indirect, europene) dinaintea, din timpul şi de după cel de Al Doilea Război Mondial, scrie Jean-François Revel în Cunoaşterea inutilă (Humanitas, 1993), Sydney Hook relatează pe larg relaţiile şi convorbirile lui cu Albert Einstein. Din prezentarea conversaţiilor şi scrisorilor primite de Hook de la Einstein rezultă clar că poţi fi foarte bine un geniu al fizicii, dar complet lipsit de capacitatea de înţelegere a altor fenomene. Şi că, adeseori, ajungi să te îndoieşti că e vorba de una şi aceeaşi persoană, atât sunt de antinomice poziţiile. Atare prăpăstii de gândire n-ar fi decât nişte pete de culoare în biografia unei personalităţi de renume, dacă ele n-ar antrena şi căderea altora (uneori, de ordinul milioanelor), graţie transferului de autoritate.

Încă înainte de război, continuă Revel, într-o scrisoare de la finele lui 1938, trimisă lui Max Born (şi publicată în corespondenţa acestuia), Albert Einstein şi-a dovedit „discernământul” politic, mărturisindu-i colegului şi prietenului său că şi-a schimbat opinia despre procesele de la Moscova, în urma unei serioase meditaţii. Iată un caz în care meditaţia ar fi făcut mai bine să-şi reţină impulsurile, fiindcă schimbarea de optică a lui Einstein mergea de la ideea că procesele respective au fost trucate la ideea legitimităţii cauzelor lor, Einstein conchizând că inculpaţii şi-au meritat condamnarea la moarte. Devenit, după război, cetăţean american, Einstein va milita, la alegerile prezidenţiale din 1948, în comitetul de susţinere a candidaturii lui Henry Wallace, un al treilea candidat, care nu aparţinea nici unuia dintre cele două partide majore şi care – vizavi de URSS – avea toate calităţile „idiotului util”, deopotrivă ortodox şi caraghios, mai scrie J. F. Revel şi continuă:

„I-am putea ierta foarte uşor lui Einstein copilăriile politice, moralmente cel puţin, dacă nu le-am vedea lăţindu-se peste domenii în care competenţa sa ştiinţifică ar fi trebuit să-i servească de scut şi dacă, în consecinţă, derobările lui de la adevăr nu s-ar explica decât prin naivitate. Numai că ele trebuie puse şi în contul relei-credinţe. Cărui fapt să-i atribui refuzul lui Einstein de a se asocia unei scrisori de protest la adresa lui Frédéric Joliot-Curie, cel care, în 1952, afirmase că „după investigaţii personale aprofundate”, a ajuns la concluzia că SUA practicau războiul bacteorologic în Coreea? Acolo a fost una dintre primele şi cele mai memorabile campanii sovietice de dezinformae de după război. În amintirile sale, Pierre Daix, pe atunci director al cotidianului comunist francez Ce soir, arată în detaliu modul în care a fost dirijată această campanie, orchestrată cu brio de mişcarea comunistă internaţională. Cu o nobleţe rar întâlnită atunci când vine vorba de recunoaşterea greşelilor din trecut, Daix îşi judecă sever adeziunea ideologică (Einstein era doar simpatizant): „Cred astăzi – scria Daix în 1976 – că faptul de a fi participat, în calitate de director al unui ziar de seară, la minciuna privind pretinsul război bacteorologic al americanilor în Coreea a fost o gravă eroare din parte-mi.”

Urmărit de FBI

Vederile politice ale lui Einstein au dus şi la excese. În 1932, la cel de al patrulea sejur al său în Statele Unite, cu prilejul unei colaborări ştiinţifice cu o echipă de astronomi americani, FBI primea un memorandum de douăsprezece pagini despre „comunistul Einstein care trebuia neapărat exclus din această ţară”, scie Françoise Balibar, în Einstein: La joie de pensée. Anul următor, când naziştii ajung la putere în Germania, Einstein renunţă la cetăţenia germană şi emigrează în Statele Unite. De atunci şi până la moartea sa, în 1955, FBI-ul condus de celebrul Egdar Hoover a strâns într-o veselie informaţii despre fizician pentru a-i distruge reputaţia. Un dosar de 1472 de pagini (dacă sunteţi curioşi, îl puteţi parcurge integral AICI), care n-a demonstrat nimic relevant. Asta, în condiţiile în care FBI nu avea ochi pentru Ku Klux Klan şi alţi nebuni ai vremii.

Activist şi apărător al animalelor

Să vedem, aşadar, şi partea plină a paharului, vorba celor de la The New York Times. „Cred că multe comentarii ne uimesc fiind destul de neplăcute... mai ales ceea ce spune despre chinezi. Acestea contrastează oarecum cu imaginea publică a marelui umanitarist. Citirea şi compararea lor cu declaraţiile lui publice cred că este destul de şocantă. Sunt făcute mai degrabă cu garda jos, el nu a intenţionat ca acestea să fie publicate”, spune Ze'ev Rosenkranz, editor şi director asistent al proiectului Einstein Papers Project de la Institutul de Tehnologie din California, citat de Agerpres.

Einstein a fost popular nu doar pentru teoria relativităţii, ci şi pentru francheţea ideilor şi atitudinea sa civică. [...]

Întreg articolul pe Savantgarde.ro.