Samsung a anunţat intrarea într-o nouă fază a parteneriatului cu Microsoft

Samsung a anunţat intrarea într-o nouă fază a parteneriatului cu Microsoft

DJ Koh preşedinte şi CEO al Samsung Electronics (S) dă mâna cu Satya Nadella, chief executive officer (CEO) al Microsoft. FOTO Guliver / Getty Images / Drew Angerer

În cadrul evenimentului Galaxy Unpacked, desfăşurat la Barclays Center din Brooklyn, New York, Samsung a anunţat următorul pas în ceea ce priveşte parteneriatul său strategic pe termen lung cu Microsoft.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începând cu integrările Microsoft pe noile Galaxy Note10, utilizatorii vor avea acum la dispoziţie o modalitate simplă de a lucra eficient atât pe smartphone, cât şi pe PC. Combinând tot ce este mai bun din platformele Galaxy şi Microsoft, acest parteneriat va continua să se extindă. Samsung şi Microsoft se bazează pe tehnologia cloud şi intenţionează să furnizeze experienţe mobile complete în era 5G.

Invitat la evenimentul Samsung Galaxy Unpacked, Satya Nadella, CEO al Microsoft a spus: „Microsoft şi Samsung împărtăşesc o istorie lungă în inovaţie şi colaborare, iar anunţul de astăzi marchează următoarea etapă a parteneriatului nostru. Ne propunem să ajutăm oamenii să fie mai productivi pe orice dispozitiv lucrează, oriunde – iar combinaţia dintre experienţele noastre inteligente cu produsele noi şi puternice de la Samsung, fac ca acest plan să devină realitate”.Începând cu Galaxy Note10, cele mai populare soluţii de productivitate Microsoft pentru terminale smartphone vor fi integrate în produsele şi serviciile Galaxy:

  •  aplicaţiile de email şi calendar folosite deja pe mai mult de 100 de milioane de dispozitive mobile; Outlook ajută clienţii să se conecteze, să se organizeze şi să finalizeze ceea ce au de făcut. Outlook aduce la un singur loc e-mail-ul, calendarul, contactele şi fişierele, toate într-o singură aplicaţie – care vă ajută să economisiţi timp şi să vă concentraţi pe ceea ce este cu adevărat prioritar. Outlook este integrat şi optimizat pe Galaxy Note10, ceea ce face mai uşoară comunicarea personală şi profesională, dar şi gestionarea timpului. S Pen-ul permite utilizatorilor să vadă scurte părţi din mail-uri, evenimente din calendar, dar şi contacte.
  • începând cu această toamnă, Samsung Galaxy oferă opţiunea de sincronizare automată cu serviciile OneDrive – astfel încât utilizatorii să poată accesa pozele şi video-urile din toate device-urile lor şi să nu trebuiască să se mai preocupe de back-up.

  • trimiterea către Windows este încorporată în panoul rapid de aplicaţii de pe Galaxy Note10, astfel încât este simplu să trimiteţi mesaje, să gestionaţi notificări, să sincronizaţi fotografiile şi să conectaţi telefonul la PC. Această continuitate a serviciilor permite conexiunea instantă cu orice computer cu Windows 10, utilizatorii economisind astfel timpul şi efortul care ar fi fost necesar pentru schimbul între Galaxy Note10 şi PC.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: