Cea mai interesantă funcţie a ultimei game de iPhone-uri devine în sfârşit disponibilă
0Prezentată la lansarea din septembrie, posibilitatea de a filma cu toate camerele noilor iPhone-uri a fost poate cea mai aşteptată dintre funcţiile anunţate atunci.
Filmic a anunţat astăzi lansarea aplicaţiei de cameră DoubleTake, care va permite utilizatorilor de iPhone folosirea mai multor camere în acelaşi timp pentru a înregistra videoclipuri. În septembrie, Apple a prezentat un demo la lansarea lui iPhone 11, dezvăluind felul în care urmează să funcţioneze aplicaţia.
Anunţul acesteia a creat mult entuziasm printre utilizatorii de iPhone-uri, care a fost constant unul dintre cele mai bune dispozitive la capitolul filmării, însă Filmic, aplicaţia care se ocupa de dezvoltarea acestei funcţii, nu a mai oferit detalii în lunile următoare.
În sfârşit, la 4 luni distanţă de la momentul în care a fost anunţată funcţia, cei care şi-au cumpărat noile iPhone-uri, dar şi posesorii de iPhone XR/XS şi XS Max vor putea filma cu mai multe camere simultan.
Interfaţa aplicaţiei constă într-un fel de colaj care îţi arată ceea ce vede fiecare cameră. Utilizatorii pot alege ce camere vor să folosească, pot face cut-uri între ele şi pot filma în format split-screen sau picture-in-picture. De asemenea, ai posibilitatea de a-ţi alege dacă vrei să înregistrezi la 24, 25 sau 30 de cadre pe secundă.
Aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată de aici.