Asus Zenfone 7 şi 7 Pro sunt lansate oficial şi vin cu cameră triplă rabatabilă

Asus Zenfone 7 şi 7 Pro sunt lansate oficial şi vin cu cameră triplă rabatabilă

Asus a decis să îmbrăţişeze camera rabatabilă de pe Zenfone 6, care se regăseşte acum şi pe noua generaţie, cu mai multe îmbunătăţiri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gama Zenfone 7 vine cu trei senzori de cameră, spre deosebire de cei doi prezenţi pe modelul precedent. Asus a adăugat un senzor telefoto şi spune că a îmbunătăţit şi mecanismul rabatabil al telefonului, care este capabil să reziste la 100 de rabatări pe zi, timp de 5 ani.

Noua cameră de tele are o lentilă de 80mm, cu zoom optic 3x, iar pe Zenfone 7 Pro vine şi cu stabilizare optică a imaginii, prezentă şi pe camera principală. Zenfone 7 nu are deloc stabilizare.

Camera principală vine de la Sony, fiind senzorul IMX686 de 64MP, şi poate înregistra videoclipuri la calitate 8K la 30fps şi 4K slow motion la 120fps. Există şi un mod HDR, iar modul de noapte a primit îmbunătăţiri şi el.

Al treilea senzor este un ultrawide de 12MP, care oferă autofocus şi înregistrare la 4K. Această cameră este folosită şi pentru fotografiile macro, ce pot fi realizate de la o distanţă de 4 centimetri.

Primul telefon cu care vei putea face videouri 8K pe camera din faţă

Bineînţeles, în ceea ce priveşte camera de selfie, Zenfone 7 şi 7 Pro vor străluci, datorită mecanismului rabatabil care permite folosirea aceleiaşi camere şi pe spate, şi pe faţă. Asta înseamnă că Zenfone 7 va fi şi prima gamă de telefoane cu care te vei putea filma în 8K.

Asus a adus îmbunătăţiri şi la nivelul ecranului, acolo unde Zenfone 7 şi 7 Pro se prezintă cu un AMOLED realizat de Samsung de 6,67 inci, acoperit cu Gorilla Glass 6. Rezoluţia sa este 1080p, atinge o luminozitate de 1000 de niţi şi o rată de refresh de 90Hz.

În ceea ce priveşte procesorul, Zenfone 7 Pro vine cu Snapdragon 865+, acelaşi ca pe ROG Phone III, în timp ce fratele mai mic are un Snapdragon 865 normal, fără +, însă în continuare suficient de puternic. Ambele versiuni au modele cu 8GB de RAM LPDDR5, însă Zenfone 7 are şi o versiune de 6GB. Stocarea este ultra rapidă, de tip UFS 3.1, mai mare pe Zenfone 7 Pro (256GB, faţă de 128GB, pe Zenfone 7).

Încărcarea a crescut la 30W

Ambele telefoane au slot-uri de card triple, cu două SIM-uri şi un loc dedicat pentru un card microSD, şi bineîneţeles, pe ambele apare conectivitatea 5G.

Ultima îmbunătăţire majoră se remarcă la nivelul bateriei şi încărcării. Ambele telefoane vin cu suport de încărcare pe 30W, pentru bateria de 5000mAh, şi, la fel ca în cazul ROG Phone, le poţi seta să se încarce doar până la un anumit procent, dacă eşti îngrijorat în privinţa bateriei.

Atât Zenfone 7, cât şi Zenfone 7 Pro, vin cu senzor de amprentă montat pe laterală şi au o construcţie din aluminiu. Preţurile şi disponibilitatea lor în România vor fi comunicate pe 1 septembrie 2020.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările