Romanian eSports League organizează un turneu de Counter Strike

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turneu de Counter Strike.
Turneu de Counter Strike.

Romanian eSports League, liga destinată gamerilor profesionişti şi semi profesionişti din România, organizează un turneu de Counter Strike, în perioada 17 aprilie – 19 iunie 2021.

La turneu, sunt înscrise echipe de gameri formate din cinci membri, cu o rezervă opţională, iar în etapa online se vor califica opt echipe ce vor juca în perioada 17 aprilie - 5 iunie în format Round Robin. Primele patru echipe din clasament se vor califica în semifinală.

Finala LAN se va desfăşura în Bucuresti (dacă situaţia COVID-19 o va permite) şi online pe data de 19 iunie, unde vor participa cele două echipe calificate din semifinală şi vor juca pe hărţile Inferno, Train, Mirage, Nuke, Overpass, Dust 2 şi Vertigo. Etapele online vor fi transmise live pe canalele oficiale de YouTube şi Twitch ale REL.

Romanian eSports League îşi propune să încurajeze dezvoltarea industriei de gaming din România şi să le ofere gamerilor un spaţiu pentru a se prezenta şi a atrage noi susţinători. Lenovo s-a alăturat turneului în calitate de sponsor şi a oferit sprijin financiar şi în echipamente pentru a susţine dezvoltarea turneului.

REL oferă echipelor câştigătoare premii în valoare de 20.000 de dolari, astfel: locul 1 – 11.000$, locul 2 – 5.000$, locurile 3 şi 4 – 1.500$, locurile 5 şi 6 – 500$.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite