Şeful Nokia, favorit la pariuri să devină viitorul CEO Microsoft. Pariezi un dolar pe şeful Apple, ai putea obţine 100

Şeful Nokia, favorit la pariuri să devină viitorul CEO Microsoft. Pariezi un dolar pe şeful Apple, ai putea obţine 100

Stephen Elop a ajuns la Nokia după un periplu pe la Microsoft, aşa că nu ar fi străin de companie FOTO Reuters

O agenţie de pariuri, specializată pe evenimente speciale, a lansat deja runda de pariuri pentru viitorul CEO al Microsoft, care-l va înlocui pe Steve Ballmer, care a anunţat că se va retrage de pe acest post în următorul an.

Principalul favorit al pariorilor este CEO-ul Nokia, Stephen Elop. Dacă pariaţi un dolar pe acesta, veţi primi înapoi 5 dolari. Elop este cotat cu cele mai mari şanse datorită relaţiei foarte strânse care s-a format între Nokia şi Microsoft, odată cu adoptarea sistemului de operare Windows Phone de către compania finlandeză. În plus, Nokia a tras de acest sistem de operare şi l-a promovat, astfel că Microsoft contează acum mult mai mult decât înainte în ecosistemul mobil.

Elop, un canadian, a fost numit CEO la Nokia în 2010 şi a reuşit să reîmprospăteze imaginea companiei. Nokia a fost starul lumii telefoniei mobile, dar odată cu apariţia iPhone-ului şi dezvoltării Android, steaua sa a apus. Acum, Elop a încercat să o refacă folosind diferenţierea prin Windows Phone. Elop nu este străin de Microsoft, între ianuarie 2008 şi septembrie 2010 fiind şeful diviziei de Business, responsabil pentru Microsoft Office şi Microsoft Dynamics.

Candidaţii himeră

Dacă vreţi să aflaţi candidaţii care au cele mai mici şanse, atunci în capătul clasamentului pariorilor stă şeful Apple, Tim Cook, cu 100/1, iar Bill Gates are o cotă de 50 la 1.

Şeful de la Twitter, Jack Dorsey are 40 la 1, în timp ce Jonathan Ive, responsabil pentru designul produselor Apple, are aceleaşi "şanse". În aceeaşi categorie se află şi Sheryl Sandberg de la Facebook, în timp ce Marissa Mayer are 33 la 1, la fel ca Scott Forstall, abia plecat de la Apple, unde a condus divizia de software mobil.

Alţi favoriţi

Pariorii consideră că un alt favorit al fi Kevin Turner, un om de afaceri american care este COO la Microsoft, unde este din 2005. Sub şefia sa, echipa de vânzări şi marketing a adus 77 de miliarde de dolari venituri în anul fiscal 2012. Cu toate acestea, Turner are aceeaşi lacună ca şi Ballmer: este un om de marketing şi prea puţin un om de produs.

Steven Sinofsky abia ce a plecat de la Microsoft, pe 12 noiembrie 2012. Era responsabil pentru dezvoltarea şi marketing-ul Windows, Internet Explorer sau Outlook.com.

Deşi a avut succes, Sinofsky a avut un conflict de opinie cu Ballmer. Windows 8 nu a fost un succes, dar nici un eşec total.

Toate cotele la pariuri pot fi văzute pe acest site.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: