impeachment - ultimele știri
Este iminent acest vot, a anunțat pe Fox News Mike Johnson, noul Speaker al Camerei Reprezentanților, trimițând astfel o undă de șoc de amplitudinea unui tsunami.
Donald Trump şi-a exprimat susţinerea faţă de un candidat rival al unui republican care a votat în favoarea inculpării („impeachment”) sale cu privire la „incitare la insurecţie”, punându-şi astfel în practică ameninţarea de a-i pune în dificultate p...
Procurorii democraţi sunt aşteptaţi joi să-şi continue expunerea împotriva lui Donald Trump, judecat în Senat de „incitare la insurecţie” în cazul asaltului de la Capitoliu. Ziua de miercuri a fost marcată de publicarea unor imagini şocante, unele di...
Depoziţii şi mărturii prezentate de anchetatori arată că unii dintre manifestanţii pro-Trump care au luat cu asalt Capitoliul şi-au plănuit operaţiunea cu câteva săptămâni înainte de 6 ianuarie....
În urmă cu câteva zile, într-un text pe care l-am intitulat America versus America, vă prezentam, în premieră, actele acuzării şi apărării ce vor fi lecturate oficial (şi argumentate, timp de 16 ore fiecare), astfel încât nu mai revin asupra dimensiu...
În finalul acestui articol, puteţi consulta cele două documente fundamentale ale procesului care va începe pe 9 februarie în Senatul SUA pentru a stabili dacă, da sau nu, se va da urmare cererii de impeachment la adresa lui Donald J. Trump, cel de-al...
Democraţii au publicat memorandumul de acuzare al fostului preşedinte american, ale cărui acţiuni, începând de la acuzaţiile de fraudă electorală şi până la chemarea la mitingul de la Washington, incitarea insurecţiei şi apoi neîndeplinirea funcţiei ...
Camera Reprezentanţilor trimite actul inculpării (impeachment) fostului preşedinte Donald Trump cu privire la ”incitare la insurecţie” în Senat luni, când începe un proces care îi poate interzice miliardarului să mai candideze la preşedinţie, a anunţ...
Este un document istoric deoarece ceea ce vedeţi reprodus la finele acestui articol reprezintă, pentru prima oară în istoria instituţiei prezidenţiale din SUA, cea de-a doua rezoluţie de impeachment, introdusă în decursul acelaşi mandat prezidenţial.
Secretarul de Stat american Mike Pompeo se află vineri la Kiev, într-o vizită delicată, în plin proces de destituire a lui Donald Trump, din cauza presiunilor pe care le-ar fi exercitat asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP...
Preşedintele american Donald Trump este apărat în procesul de destituire de către patru avocaţi, între care două figuri mediatice şi controversate....
Hackerii ruşi au reuşit să spargă un server care aparţine companiei ucrainene Burisma, care este în centrul procesului de suspendare a preşedintelui american Donald Trump, potrivit unor experţi de securitate citaţi de New York Times....
Stephen K. Bannon explică într-o nouă ediţie a emisiunii „War Room Impeachment“ importanţa punerii sub acuzare a consensului între agenţiile SUA în procesul de impeachment. „Iată ce e interesant în procesul de punere sub acuzare a lui Donald Trump“, ...
Ştirea zilei de ieri a fost punerea sub acuzare – impeachment – a preşedintelui SUA Donald Trump, de către Camera Reprezentanţilor a Congresului American. Este al treilea preşedinte în această postură, urmând să fie judecat de către Senatul majoritar...
Preşedintele american Donald Trump a criticat în termeni duri, marţi, procesul de punere sub acuzare, iniţiat de Partidul Democrat, într-o scrisoare de şase pagini adresată preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi....
Democraţii americani au reţinut marţi două capete inculpare (”impeachment”) a lui Donald Trump în cadrul procedurii destituirii preşedintelui american - şi anume abuzul de putere şi obstrucţionarea bunului mers al Congresului, relatează AFP.
Ambasadorul Gordon Sondland, un apropiat al lui Donald Trump, l-a implicat în mod direct pe preşedintele Statelor Unite în solicitări controversate adresate Ucrainei, din cauza cărora este vizat într-o procedură explozivă de destituire, relatează AFP...
Doi diplomaţi americani au fost îndelung audiaţi în primele audieri publice, în Congres, de la începutul anchetei în vederea destituirii lui Donald Trump, relatează AFP, care prezintă momentele-cheie - o dezvăluire, atacuri republicane, un pic de geo...
Primele audieri televizate ale procedurii excepţionale de destituire a lui Donald Trump au început miercuri, într-o sală înţesată, în Congresul american, în care democraţii afirmă că vor să acţioneze ”fără ranchiună” împotriva preşedintelui republica...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, vineri, că va preda transcrierea unei discuţii telefonice cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc înaintea conversaţiei din iulie dintre cei doi lideri, care a dus la iniţierea unei ...
Donald Trump junior a publicat miercuri pe Twitter numele unui angajat al Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), pe care-l prezintă ca fiind agentul care a declanşat procedura de destituire a tatălui său, dând astfel deovadă de dispreţ faţă...
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a aprobat joi, în sesiune plenară - cu 232 de voturi la 196 -, ancheta în vederea unei proceduri de destituire a lui Donald Trump, care intră astfel într-o nouă fază, publică, relatează AFP....
Tentaculele investigaţiei iniţiate de Partidul Democrat pentru suspendarea preşedintelui Donald Trump se întind dincolo de capacitatea de control a liderului de la Washington....
Un al doilea avertizor de integritate a depus o plângere care-l vizează pe preşedintele american Donald Trump, potrivit avocaţilor primului avertizor, citaţi de BBC News....
Secretarul american de Stat, Mike Pomnpeo, a declarat, sâmbătă, că Donald Trump voia, de fapt, să ajute Ucraina să lupte împotriva corupţiei, referindu-se la conversaţia telefonică controversată dintre liderul american şi preşedintele ucrainean, Volo...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, joi, că vrea ca Ucraina şi China să-i investigheze pe rivalul său politic şi fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi pe fiul acestuia, Hunter, susţinând în mod deschis o acţiune care a declanşat o pro...
Fostul vicepreşedinte Joe Biden, favorit în cursa la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie 2020, i-a transmis lui Donald Trump că nu va reuşi să-l ”distrugă”, după ce preşedintele american l-a catalogat dre...
Mai mult de jumătate din americani sunt de acord cu deschiderea unei proceduri de impeachment împotriva preşedintelui lor, republicanul Donald Trump, acuzat că s-a folosit de funcţie pentru a face presiuni asupra deschiderii unei anchete pe numele fi...
Emisarul american pentru Ucraina Kurt Volker a demisionat după ce a fost convocat de Congres în cadrul anchetei în vederea unei proceduri de destituire a preşedintelui Donal Trump, a declarat un oficial pentru AFP....
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov îndeamnă Statele Unite să nu publice notiţele luate după convorbirile între Donald Trump şi Vladimir Putin, după publicarea unei convorbiri telefonice controversate a preşedintelui american cu omologul său ucrain...
Preşedintele american Donald Trump are de înfruntat o procedură oficială de destituire, însă acest lucru nu înseamnă neapărat că va fi îndepărtat din funcţie....
Suporterii preşedintelui american Donald Trump au lansat pe Twitter o campanie de boicotare a retailerului Walmart, după ce cumpărătorii au observat pe site-ul companiei îmbrăcăminte inscripţionată cu un mesaj care promovează punerea sub acuzare a pr...
Procedura de „impeachment“, demiterea Preşedintelui este prevăzută în Constituţia SUA, pentru cazuri de „trădare, mită, sau alte infracţiuni şi delicte grave“ ( „...Treason, Bribery, or other high Crimes and Misdemeanors.“ — U.S. Constitution, Articl...
După ce preşedintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat recent într-un interviu că de fapt Chişinăul este vinovat de războiul de pe Nistru din 1992, iar în acest sens autorităţile noastre trebuie să-i ceară scuze Tiraspolului, liderul PL, Mihai Ghimpu,...
Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a declarat luni că va face tot posibilul pentru a evita destituirea sa din funcţie, acuzând opoziţia politică de o tentativă de lovitură de stat, relatează „The Guardian”....
Membrii Camerei Deputaţilor din Congresul Braziliei au votat în favoarea destituirii Dilmei Rousseff din funcţia de preşedinte al ţării, luni dimineaţă, marcând un pas important în înlăturarea ei de la şefia statului sud-american. Rousseff este acuza...
Curtea Supremă a Braziliei a respins vineri recursul înaintat de Guvern pentru anularea procedurii din Parlament privind destituirea preşedintei Dilma Rousseff, cu două zile înaintea votului crucial de duminică al deputaţilor şi care pare să se îndre...