Cum (nu) poate fi dat jos Trump

Procedura de „impeachment“, demiterea Preşedintelui este prevăzută în Constituţia SUA, pentru cazuri de „trădare, mită, sau alte infracţiuni şi delicte grave“ ( „...Treason, Bribery, or other high Crimes and Misdemeanors.“ — U.S. Constitution, Article II, section 4) şi se desfăşoară în două etape principale.

Pe scurt, în prima fază, Camera Reprezentanţilor, singurul for care poate declanşa acţiunea, votează cu o majoritate simplă (218 voturi din 435, la iniţiativa chiar şi a unui singur congresman!). De-a lungul istoriei, Camera a purces de 60 de ori la demiterea unui oficial, doi fiind Preşedinţi în funcţie (Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998).

În cea de-a doua etapă, Senatul, care are rolul decisiv, similar unui juriu, votează actul de demitere deja aprobat de Cameră, prin voinţa a două treimi din senatori (67 din 100), niciodată întrunită însă în cazul unui Preşedinte. De-a lungul istoriei, doar 8 oficiali (cu toţii judecători federali) au fost înlăturaţi din funcţie de către Senat. 

Interesant de precizat, pentru demiterea preşedintelui Johnson a lipsit doar un singur vot! Împotriva lui Clinton au votat 50 de senatori, din care - aţi ghicit! -, nici măcar un democrat, drăcia naibii! 

Iar în poate cel mai celebru caz, acela al lui Richard Nixon (preşedintele ales cu cea mai mare diferenţă de voturi din istoria SUA, în 1972!), iminenta demitere de către Senat, în 1974, la aproape doi ani după declanşarea faimosului „Water Gate“, a fost evitată doar prin demisia ipochimenului, fără alte urmări în plan juridic, în urma unei dubioase imunităţi (de tip „Băsescu“) negociate cu establishmentul politic al vremii.

În prezent, Partidul Democrat, din rândurile căruia se aud tot mai multe voci ce clamează declanşarea procedurii de impeachment, deţine doar 193 de scaune în Camera Reprezentanţilor şi 48 în Senat, ceea ce face practic imposibilă chiar şi trecerea de Cameră a unui astfel de „Bill“.

Speranţele sângerândei stângi americane (şi nu numai), din ce în ce mai vocală şi disperată în ultimul an, se leagă tot mai mult de alegerile de la jumătatea mandatului, „midterms elections“, din 6 noiembrie 2018, când se scot „la mezat“ toate cele 435 de locuri din Cameră, alături de 33 de fotolii de senatori. 

Cum complicata hartă electorală pentru Senat e favorabilă în 2018 Republicanilor (altfel spus, „se aleg“ mai mulţi senatori în fiefurile „Grand Old Party“), miza reală a bătăliei este câştigarea majorităţii în Cameră, sondajele actuale dând şanse democraţilor să ocupe până la 270 de locuri! Cu o asemenea majoritate, „magăruşii“ îi vor putea face în voie zile fripte „elefantului“ Trump, paralizându-i agenda de guvernare, că oricum nu pare să-i mai pese nimănui de bunul mers al ţării...

Esenţial: Preşedintele SUA poate fi demis fără referendum (spre deosebire de cel al României, de pildă)! Un alt detaliu, funcţia rămâne în ograda partidului care-a câştigat-o, revenind vicepreşedintelui (ales!).

Pronosticul meu: NO CHANCE! Democraţii vor câştiga între 250 şi 260 de locuri în Cameră şi vor egala - în cel mai bun caz, pentru ei - situaţia în Senat, vor bloca în bună măsură activitatea administraţiei republicane şi-l vor trimite - degeaba - pe Trump „la judecata (Senatului)“, lucruri pe care acesta de abia le aşteaptă, victimizarea fiind premisa majoră pe care acest veritabil animal politic de pradă se bazează pentru câştigarea celui de-al doilea mandat!

N.a.: Trecând peste cele câteva remarci personale ce-mi reflectă opinia (pe care-aş fi putut lesne s-o escamotez, dar n-am dorit, căci n-aş mai fi fost eu...), acest articolaş se doreşte a fi o modestă contribuţiune la buna informare a cititorilor dornici să cunoască, în linii esenţiale, mecanismele cu pricina. Vă asigur totodată că nu veţi găsi - sintetizate - toate informaţiile de mai sus, timpul dvs. fiind oricum mai preţios decât noaptea mea albă. Vă mulţumesc.