America versus America. Procesul Trump, documentele acuzării şi apărării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO Getty Images
Donald Trump FOTO Getty Images

În finalul acestui articol, puteţi consulta cele două documente fundamentale ale procesului care va începe pe 9 februarie în Senatul SUA pentru a stabili dacă, da sau nu, se va da urmare cererii de impeachment la adresa lui Donald J. Trump, cel de-al 45-lea Preşedinte al SUA, votată şi aprobată de Camera Reprezentanţilor.

În primul document pe care vi-l supunem atenţiei, memorandumul de acuzare ce va fi citit în Senat, se aminteşte că acuzaţia la adresa lui Trump este de incitare la insurecţie.

În consecinţă, „pentru a ne proteja democraţia şi securitatea naţională - şi pentru a descuraja vreun viitor Preşedinte să ia în calcul provocarea de violenţe pentru a obţine puterea - Senatul ar trebui să-l condamne pe Preşedintele Trump şi să-l împiedice să candideze în viitor pentru o funcţie publică“.

Într-o ţară democratică, în condiţii de normalitate şi echilibru politic, nimic nu poate să fie mai grav decât afirmaţia reprezentanţilor Congresului SUA că „în timp ce jurase să aplice cu credinţă legile - i să păstreze, protejeze şi să apere Constituţia - Preşedintele Trump a incitat la insurecţie împotriva Guvernului Statelor Unite. Comportamentul său a pus în primejdie viaţa fiecăruia dintre membrii Congresului, a pus în pericol tranziţia paşnică a puterii şi linia de succesiune şi ne-a compromis securitatea naţională. Tocmai acesta este tipul de delict constituţional care merită descalificarea din funcţia oficială federală. În dorinţa sa dă dobândire a puterii, Preşedintele Trump şi-a dovedit dorinţa de a desconsidera şi călca legea. Pentru totdeauna, Senatul trebuie să stabilească, dincolo de orice îndoială, şi pentru oficialii tuturor partidelor politice că a fost intolerabil comportamentul Preşedintelui Trump“.

În concluzia documentului de 77 de pagini care conţine, cum veţi putea vedea, o analiză în amănunt a fiecărui aspect legat de ziua în care Trump este acuzat că şi-a îndemnat adepţii să ia cu asalt Capitoliul, se spun vorbe foarte grele pe care nu-mi aduc aminte să le fi auzit vreodată folosite cu referire la un proces politic desfăşurat în SUA sau în ţările emisferei occidentale. Da, s-au auzit asemenea acuzaţii la adresa unor preşedinţi care preluaseră ilegitim puterea în ţări uitate de Dumnezeu şi de oameni, în aşa-zisele „democraţii bananiere“ sau teritorii ale nimănui în care loviturile de stat se succed nenumărate şi sângeroase. Dar în istoria SUA nu s-a mai spus asta:

Preşedintele Trump ne-a pus în primejdie Republica şi a produs Naţiunii noastre răni adânci şi persistente... Capitoliul a fost pângărit. Linia de succesiune a fost pusă în primejdie. Reputaţia globală a Americii a fost afectată. Pentru prima oară în istorie, a fost întrerupt transferul puterii prezidenţiale. Şi această violenţă ne-a rămas: în timpul ceremoniei de inaugurare a Preşedintelui Biden şi chiar în acest moment, Capitoliul seamănă mai degrabă cu o tabără militară decât cu sediul democraţiei americane... Mulţi au sugerat să întoarcem pagina tragicelor evenimente din 6 ianuarie 2021. Dar pentru a vindeca rănile provocate Naţiunii noastre, Preşedintele Trump trebuie să fie tras la răspunderea pentru comportamentul său şi, procedând astfel, să ne apărăm principiile fundamentale. Dacă nu va fi condamnat, asta va încuraja alţi lideri politici pe viitor să încerce să păstreze puterea cu orice mijloc şi ar sugera că nu există o linie roşie pe care un Preşedinte să nu o poată încălca. Senatul a trebui să spună poporului american că este gata să-l protejeze împotriva unui Preşedinte care provoacă violenţă şi ne subminează democraţia“.

Balanţa acestor acuzaţii teribile şi fără precedent va fi oare echilibrată de răspunsul lui Donald J. Trump, cel de-al 45-lea Preşdinte al Statelor Unite aşa cum este îndosariat pentru a fi prezentat în deschiderea procesului de Senat, deja transmis de echipa sa de avocaţi, Bruce L. Castor şi David Schoen, ultima barieră de apărare după ce, succesiv, prietenul Giuliani a plecat din jocuri imediat după 6 ianuarie şi, în urmă cu câteva zile, demisiona o a doua echipă de avocaţi specialişti în drept constituţional şi penalişti de renume.

Vă rog să citiţi cu aceeaşi atenţie documentul elaborat de această nouă echipă de avocaţi şi veţi vedea că, tehnic, este gândit într-o formulă complet diferită - conceptual şi ca formulare - care să fie antinomice faţă de documentul precedent. Este o strictă demonstraţie juridică, rece, cu argumente care se bazează de fiecare dată pe citarea unor puncte de legislaţie federală şi, mai ales. pe articole din Constituţie, a tezei de bază unice pe care se bazează întreaga construcţie: Senatul SUA nu are niciun fel de bază legală pentru proces deoarece, în acest moment, Trump nu deţine niciun fel de funcţie publică din care să fie înlăturat. Argument, în sine, absolut imposibil de negat şi de aceea principala bătălie va fi de a produce argumente care fie că vor justifica această poziţie şi, prin asta vor anula procesul, fie vor pune în faţă, datorită gravităţii extreme a faptelor, nevoia de a se da o soluţie cu valoare morală pentru istoria democraţiei americane şi care să servească drept dispozitiv de disuadare pentru alte personaje cu comportamentul lui Trump.

În acest sens, avocaţii lui Trump acuză - pe vechea temă a vânătorii de vrăjitoare de care a vorbit de atâtea ori Trump însuşi, că cererea de impeachment se bazează pe o încălcare flagrantă a dreptului la discurs politic liber care stă la baza tuturor libertăţilor americane. Căci, spun avocaţii săi, discurs politic liber a ţinut Trump în faţa suporterilor săi şi, din această cauză, documentul elaborat de Camera Reprezentanţilor încalcă drepturile constituţionale garantate de Constituţia Statelor Unite.

Va fi o bătălie între echipe de avocaţi şi va învinge cine are mai multe argumente de procedură? Posibil. Dar, pe fond, procesul acesta - indiferent cu ce soluţie se va încheia - şi-a produs deja primele efecte şi, după publicarea acestor documente de acum, va continua să adâncească realitatea haosului şi diviziunii profunde, absolut reală şi dramatică moştenire a epocii Trump. Şi nu numai la nivelul societăţii americane.

Din punctul meu de vedere, acuzaţiile pe care le veţi citi - chiar dacă oarecum şi parţial considerate nefundamentate corespunzător de către apărătorii lui Trump, depăşesc cu mult personalitatea, faptele şi deciziile celui care a fost cel de-al 45-lea Preşedinte al SUA. Ca atare, soluţia găsită va fi discutată ca fiind relevantă pentru America Globală şi pentru prestigiul, puterea şi credibilitatea sale viitoare. Fiţi siguri că asta vor face ţările din sistemul de alianţe de acum al SUA. Aş vor face şi inamicii Americii.

Citiţi, vă rog insistent, cele două documente şi veţi vedea că semnalul acesta de alarmă poate fi îndreptăţit de construcţia evenimentelor care, chiar dacă public nevăzute încă, implică deja jucătorii, ţările şi alianţele care contează şi vor rămâne la masa de negocieri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite