Comisia Europeană ar putea fi răsturnată de scandalul evaziunii fiscale din Luxemburg. Juncker este ameninţat cu o moţiune de cenzură
0Noua Comisie Europeană prezidată de luxemburghezul Jean-Claude Juncker ar putea avea cel mai scurt mandat din istoria UE. Preşedinţia lui Juncker este contestată din cauza implicării directe a acestuia într-o uriaşă schemă de evaziune fiscală, care vizează multe dintre cele mai mari companii din lume. Singurul precedent de demisie a unei Comisii Europene datează din 1999, când Jacques Santer, tot un fost premier luxemburghez, şi-a depus mandatul.
Deocamdată, doar grupul Stânga Europeană Unită-Verzii Europeni (GUE/NGL) şi-a asumat public demararea unei moţiuni de cenzură pentru Comisia nou-formată din cauza scandalului la mijlocul căruia se află Jean-Claude Juncker, candidatul Popularilor Europeni, care a fost numit preşedinte al Comisiei Europene în urma victoriei partidului care l-a promovat la alegerile europarlamentare din mai.
Însă tot mai mulţi europarlamentari şi chiar lideri ai grupărilor politice din Parlamentul European s-ar putea coaliza iniţiativei, cerând demisia lui Juncker sau, în caz contrar, demararea procedurii de impeachment pentru preşedintele Comsiei Europene.
Atât conducerea Socialiştilor Europeni, cât şi a grupării ALDE, celelalte principale două formaţiuni din Parlamentul European, au cerut Comisiei Europene să se prezinte săptămâna viitoare în faţa Parlamentului pentru a explica poziţia sa faţă de scandal, iar Juncker să dea socoteală pentru implicarea sa directă în schema echivalentă cu evaziunea fiscală.
Dezvăluirile făcute ieri de Internationa Consortium for Invetigative Journalists arată cum autorităţile luxemburgheze sunt părtaşe la o uriaşă schemă de evaziune fiscală, colaborând cu cele mai mari patru companii de audit din lume - Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers - şi clienţii acestora, companii multinaţionale precum Apple, Amazon, Pepsi şi Ikea, pentru ca acestea să ocolească plata unor impozite în valoare de miliarde de euro în ţările în care au operaţiuni.
Mai exact, acestea îşi rulează profiturile prin Luxemburg, cu ajutorul unor instrumente contabile complicate, astfel încât să plătească impozite aici şi nu în UE sau SUA. Astfel, giganţii globali ajung să aibă o rată de impozitare mai mică de 1% faţă de 21% - media în UE - sau 40%, rata de impozitare a profitului în SUA.
Juncker este implicat direct în scandal. Aceste operaţiuni se pot derula în Luxemburg doar prin încheierea unor acorduri fiscale individuale cu entităţile respective, care trebuie semnate de Ministerul luxemburghez al Finanţelor. Cele mai multe astfel de acorduri au fost semnate în timp ce Juncker conducea guvernul luxemburghez.
Socialiştii Europeni şi-au exprimat deja îngrijorarea faţă de scandalul în care este exprimat Juncker. Ca bloc, gruparea politică avertizează că această Comisie îşi pierde credibilitatea din cauza controverselor din jurul lui Juncker. Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European şi cel care a pierdut preşedinţia Comisiei în faţa lui Juncker, cere examinarea chirurgicală a acordurilor fiscale, pentru că este posibil ca ele să încalce normele europene şi legislaţiile naţionale din ţările comunitare, ceea ce ar reprezenta un motiv suficient de puternic pentru demararea procesului de impeachment.
Extremista franceză Marine Le Pen, cere, tot din funcţia de europarlamentar, demisia imediată a lui Juncker. „În faţa acestui scandal internaţional, careridică o problemă nu doar politică, ci şi etică şi morală, Frontul Naţional cere demisia domnului Juncker şi explicaţii imediate de la guvernele luxemburgheze succesive cu privire la aceste practici de evaziune fiscală asupra cărora se pare că au ştiut”, a declarat Le Pen.
Eurodeputaţii spanioli din GUE/NGL anunţă că „vor folosi toate iniţiativele şi instituţiile europene la maximum pentru ca Juncker să-şi asume responsabilitatea” pentru rolul jucat în schema de evaziune fiscală. Italienii, de asemenea, sunt foarte vocali în scandal. Cele mai puternice sunt şi cele mai grele: polticieni francezi, germani şi olandezi au protestat faţă de menţinerea lui Juncker în funcţie, în lumina dezvăluirilor de ieri. Miniştrii Finanţelor din aceste trei state au tunat împotriva Luxemburgului pentru sutele de milioane de euro pierdute de bugetele francez, german şi olandez din cauza acestor înţelegeri cu marile companii.
„Astfel de practici nu mai sunt acceptabile nicăieri în lume, cu atât mai puţin în UE. Mi-aş dori ca peste câţiva ani să nu mai vorbim despre astfel de lucruri”, a spus Michel Sapin, ministrul francez al Finanţelor.
„Multe ţări încheie acorduri cu multinaţionalele pentru a oferi siguranţă şi predictibilitate. Însă acestee acorduri trebuie să se conformeze standardelor internaţionale”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al Finanţelor, adăugând că acordurile încheiate de autorităţile luxemburgheze încalcă standardele fiscale internaţionale.
De cealaltă parte însă, Jean-Claude Juncker anunţă că este foarte calm cu privire la acuzaţii. Dealtfel, el s-a pronunţat deja cu privire la aceste practici, disputa nefiind deloc una nouă. Juncker a anunţat că acordurile oferite de Luxemburg nu încalcă în niciun fel normele UE.
„Este inacceptabil să cerem cetăţenilor să plătească taxe mai mari în această perioadă de criză, în timp ce multe dintre marile companii fac tot ceea ce pot pentru a micşora rata impozitelor pe care le achită. Dacă aceste informaţii se confirmă, în multe cazuri, aceste companii practic nu plătesc impozite”, a declarat Guy Verhofstadt, liderul ALDE.
Singurul precedent de demisie a unei Comisii Europene datează din 1999, când Jacques Santer, tot un fost premier luxemburghez, şi-a depus mandatul din cauza unor controverse privind bugetul UE.
LuxLeaks poate dărâma Comisia Europeană
Mai bine de 340 de multinaţionale, dintre care unele cu operaţiuni şi în România, au acorduri fiscale speciale cu autorităţile luxemburgheze, care le permit să ocolească plata unor impozite în valoare de miliarde de euro. Rulându-şi profiturile prin micul ducat european, companiile obţin rate de impozitare mai mici de 1%, faţă de peste 21% - rata medie de impozitare a profitului în UE, sau 40%, rata de impozitare a profitului în SUA.
Amploarea beneficiilor fiscale oferite de Luxemburg marilor companii care-şi deschid aici sedii a fost scoasă la iveală de o investigaţie-mamut realizată de 80 de jurnalişti din 26 de ţări, printre care şi România. Cele aproximativ 28.000 de pagini de documente confidenţiale publicate de International Consortium of Investigative Journalists arată cât de departe au mers autorităţile luxemburgheze în concesiile făcute marilor corporaţii.
Laxitatea sistemului financiar luxemburghez este de notorietate, statul fondator al UE aflându-se deja de luni bune într-o dispută deschisă cu Comisia Europeană din cauza acordurilor fiscale secrete bănuite a fi ajutoare de stat.
Între timp însă, preşedinţia UE a fost preluată de politicianul luxemburghez Jean-Claude Juncker, fost premier al ducatului, care s-a pronunţat deja cu privire la acest scandal şi a spus că „nu consideră că acordurile fiscale contravin în orice fel cu normele europene”. În plus, multe dintre aceste acorduri fiscale speciale încă în vigoare au fost semnate în timp ce Juncker era premierul Luxemburgului, ceea ce înseamnă că noul preşedinte al Comisiei Europene a aprobat înţelegerile.
Guverne din întreaga lume au pierdut miliarde de dolari din cauza artificiilor contabile prin care multinaţionalele îşi plimbă profiturile prin Luxemburg pentru a evita ratele de impozitare considerabil mai mari din ţările în care desfăşoară activităţi, reiese din investigaţia ICIJ.
Toate aceste operaţiuni echivalente cu o uriaşă schemă de evaziune fiscală sunt însă protejate de cadrul legislativ luxemburghez şi sunt coordonate de cele patru mari companii de audit din lume - Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers.
Impozite mai mici de 1%
Cu ajutorul acestora, marile companii elaborează scheme complicate de contabilitate, profitând de fiecare nişă fiscală luxemburgheză, unele companii ajungând astfel să aibă o rată de impozitare mai mică de 1%. Autorităţile luxemburgheze nu doar că nu fac niciun efort pentru a stopa practicile, ci furnizează periodic acestor companii „scrisori de asigurare”, în care stipulează clar că Ministerul Finanţelor aprobă aceste activităţi - multe dintre ele se regăsesc printre documentele care stau la baza acestei investigaţii.
Dezvăluirile vin la doar o lună după ce Bruxelles-ul a avertizat Luxemburgul şi Irlanda pentru aceste operaţiuni. Mai exact, Comisia Europeană a trimis scrisori individuale către Irlanda privind înţelegerea sa cu americanii de la Apple, una dintre cele mai mari companii din lume după capitalizarea de piaţă, şi către Luxemburg, cu privire la înţelegerea fiscală cu italienii de la Fiat, unul dintre cei mai mari producători europeni de autoturisme.
Executivul UE le-a transmis astfel celor două ţări că acordurile fiscale speciale reprezintă ajutoare de stat, după cum reiese din cercetările „preliminare” pe care le-a efectuat. Astfel, împotriva celor două ţări se pot declanşa proceduri de infringement, aceste ajutoare de stat fiind incompatibile cu legislaţia comunitară.
Cum funcţionează labirintul offshore
Primul pas este ca multinaţionala să-şi deschidă o subsidiară în Luxemburg. Oficial, rata de impozitare a companiilor este de 29%, însă cadrul fiscal lax permite încheierea de acorduri individuale cu o entitate. Practic, fiecare companie îşi poate negocia rata de impozitare.
Una dintre principalele metode elaborate de companiile de audit este „împrumutul internaţional” între companii-surori, din cadrul aceleiaşi multinaţionale. Compania se împrumută practic pe ea însăşi, doar că prin subsidiara din Luxemburg. Apoi, celelalte unităţi din restul lumii achită împrumutul, plus dobândă, sucursalei din Luxemburg. Banii ajung astfel sub legislaţia „prietenoasă” din ducatul european.
Un alt artificiu este cedarea drepturilor de brand către sucursala din Luxemburg. Aceasta din urmă poate apoi să perceapă celorlalte entităţi din aceeaşi corporaţie taxe pentru folosirea ei în alte ţări în afară de Luxemburg. Mai exact, explică ICIJ, „este ca şi cum i-ai cere cuiva din familia ta bani pentru a folosi numele de familie pe care-l aveţi”. Banii curg astfel înapoi în Luxemburg, sub formă de redevenţe. În Luxemburg, redevenţele sunt exemptate în proporţie de 80% de la plata impozitului.
Marile companii de audit, veriga-cheie din schema de evaziune
Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers au furnizat contabili de top guvernului britanic pentru a ajuta la elaborarea cadrului fiscal britanic. Acum, aceiaşi contabili şi aceleaşi firme oferă consultanţă companiilor multinaţionale şi altor clienţi individuali despre cum pot evita plata impozitelor în Marea Britanie, a reieşit dintr-un raport realizat de Comisiei pentru Afaceri Publice din Camera Comunelor, camera inferioară a parlamentului britanic. Acţiunile firmelor de contabilitate echivalează cu o escrocherie şi reprezintă un „conflict enorm de interese”, care trebuie oprit, a declarat Margaret Hodge, preşedintele Comisiei.
În România, compania de audit PricewaterhouseCoopers, ai cărei clienţi folosesc legislaţia luxemburgheză pentru a obţine o rată mai mică de impozitare, a oferit consultanţă statului român în mai multe tranzacţii majore, printre care privatizarea Electrica Muntenia Sud, cumpărată cu 820 de milioane de euro de compania italiană Enel, şi a conceput planul de privatizare al combinatului Oltchim, care a eşuat după implicarea lui Dan Diaconescu în licitaţie.
„Domnul Euro” devine „Domnul Evaziune”
Jean Claude Juncker este cel mai recunoscut om în Luxembourg. Este şi normal - în ultimii 19 ani, el s-a aflat constant în funcţii de conducere în ţara cu aproximativ 500.000 de locuitori. Acum se pare că va coonduce o Uniune Europeană cu 500 de milioane de cetăţeni.
Juncker este poreclit „Domnul Euro”. Este unul dintre „părinţii” monedei unice şi a trecut prin toate probele de foc ale zonei euro. A răzbit în faţa celor mai puternici lideri europeni, care cereau înlăturarea sa de la şefia Eurogrupului la apogeul crizei economice. Nu părea că va câştiga această luptă. Tocmai când zona euro trecea prin cea mai gravă criză, Juncker a apărut cu o performanţă bâlbâită şi capricioasă, recunoscând la începutul anului 2012 că a minţit uneori despre starea negocierilor privind deciziile luate la Bruxelles.
După ce a „supărat” atât Franţa cât şi Germania de-a lungul anilor de criză, fumătorul înrăit Juncker a realizat că înlăturarea sa este iminentă atunci când, în martie 2012, fumatul a fost interzis la toate întâlnirile Eurogrupului, notează „The Economist”.
Nici Merkel, nici David Cameron şi cu atât mai puţin fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy n-au reuşit însă să-l înlăture pe Juncker, care a fost rugat să rămână la şefia Eurogrupului atunci când i-a expirat ultimul mandat.
„Este important să ştim cu cine avem de-a face. A fost cea mai gravă criză a Europei după Marea Depresie din anii 30, iar noi nu aveam instrumentele necesare pentru a-i face faţă, nu aveam guvernanţă economică şi, în acel context, el a trebuit să inoveze şi să găsească modalităţi de combina toate direcţiile diferite cerute de state. Iar în final a avut succes”, spune Jacques Santer, fostul preşedinte al Comisiei Europene şi apropiat al lui Juncker.
Acum, la 59 de ani, Juncker conduce Partidul Popularilor Europeni, care a obţinut în alegerile europarlamentare de ieri cu 18 mandate în plus faţă de Socialiştii Europeni. Pentru prima dată, partidele care au candidat au avut şi câte o propunere pentru şefia Comisiei Europene. Juncker a fost desemnat pentru preşedinţia Comisiei în iunie, au urmat apoi negocierile pentru formarea Comisiei şi, după dezbateri şi audierile candidaţilor la portofoliile de comisari, activitatea Comisiei Juncker a început, oficial, la începutul lunii noiembrie.
Luxemburghezul este considerat un as în politică şi diplomaţie. Şi-a început cariera la numai 20 de ani, imediat după ce a terminat Dreptul s-a înscris în Partidul Creştin-Democrat.
La 29 de ani era deja ministru, la 40 conducea guvernul, funcţie din care a plecat doar peste aproape 19 ani, prin depunerea mandatului. Motivul demisiei lui Juncker, în vara lui 2013, a fost un scandal de spionaj iscat în jurul serviciilor secrete luxemburgheze, despre care premierul ar fi ştiut.
Juncker este şi unul dintre „arhitecţii” Tratatului Maastricht, fundamentul legal al monedei unice europene şi al zonei euro. Juncker este unul dintre cei mai înflăcăraţi pro-europeni, care şi-a exprimat în nenumărate rânduri dorinţa de mai multă integrare prin armonizarea cadrelor fiscale - pentru început în zona euro. Este o convingere cu rădăcini adânci, care pornesc din copilăria lui Juncker, notează jurnaliştii Euronews.
„Experienţa tatălui său, care a fost forţat să lupte în uniformă nazistă, suferinţele îndurate de generaţia tatălui său, faptul că aceasta a fost nevoită să se supună - toate acestea au avut un impact profund asupra sa. Tatăl său i-a vorbit despre experienţa celui de-al Doilea Război Mondial şi i-a transmis dorinţa de a nu vedea istoria repetându-se pe continent”, explică pentru Euronews Henri Grethen, fost ministru luxemburghez şi prieten vechi al lui Juncker.
Platforma cu care şi-a făcut campanie pentru preşedinţia Comisiei Europene descrie o economie socială de piaţă - Juncker susţine ferm stabilirea unui salariu minim în toate ţările UE.
Preşedintele Comisiei Europene nu are însă puterea de a impune astfel de măsuri. Iar pentru Juncker, misiunea ar putea fi îngreunată şi de relaţiile sale reci cu liderii câtorva dintre cele mai mari ţări comunitare.
„În politică, 35 de ani înseamnă o eternitate. Sunt foarte puţine personalităţi politice în Europa şi chiar în lume - mai ales în democraţii - care au purtat povara atât de mult timp. Aşa că este normal că a devenit puţin îndărătnic”, spune Grethen.
„Nu este omul care să încerce să facă tuturor pe plac, chiar din contră. Spune ceea ce crede şi, dacă este nevoie, este dispus chiar să renunţe la funcţii decât să cedeze în faţa colegilor”, spune Charles Goerens, europarlamentar liberal şi fost ministru în unul dintre cabinetele lui Juncker.
Se încarcă comentariile...
