VIDEO Telenovelele din spatele uşilor bisericeşti: schimb de replici între credincioşi şi reprezentanţii Episcopiei după protestele din ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credincioşii au protestat sâmbătă şi duminică în faţa Bisericii Sfântul Ştefan FOTO Olimpia Man
Credincioşii au protestat sâmbătă şi duminică în faţa Bisericii Sfântul Ştefan FOTO Olimpia Man

Scandalul izbucnit săptămâna trecută, la Zalău, după ce Episcopia Sălajului a decis să îl transfere pe un preot din oraş la o parohie din mediul rural pentru „vina” de a-l fi avut la înmormântarea mamei sale pe un preot considerat „non grata” de epicopul Petroniu, scoate la lumină o parte din lucrurile ce se petrec în spatele uşilor bisericeşti.

Schimbul de puncte de vedere ce a avut loc în aceste zile între credincioşii care îl susţin pe preot, mass media şi reprezentanţii Episcopiei Sălajului confirmă faptul că biserica reprezintă, în România, „stat în stat”, în care regulile proprii sunt suverane oricărui principiu moral. Aflăm, astfel, dintr-un punct de vedere al Episcopiei Sălajului, semnat de purtătorul de cuvânt Gabriel Gârdan, că preotul „Vasile Bota (persona non grata – n.r.), în perioada în care a ocupat funcţia de vicar administrativ al Episcopia Oradiei, a reuşit divizarea în două tabere a preoţilor din Sălaj şi ţinând cont de cele enunţate mai sus, Preasfinţitul Părinte Petroniu, după ce a ajuns episcop al Sălajului, i-a transmis în mod expres acestuia, prin intermediul părintelui Ioan Coste, că nu are încuviinţarea episcopului Sălajului de a sluji în acest judeţ, pentru a nu crea tulburare”. Cu alte cuvinte, deşi românii au drept de muncă chisr şi în străinătate, în cadrul bisericii acest lucru este îngrădit chiar şi în interiorul ţării, şi asta doar pentru că un cleric, ajuns într-o funcţie importantă, poate decide acest lucru.
Vă redăm, mai jos, textul integral al unei scrisori deschise adresată de protestatari episcopului Petroniu şi BOR, punctul de vedere exprimat de Episcopia Sălajului, dar şi reacţia credincioşilor vizavi de acest punct de vedere.



"Scrisoare deschisă către Preasfinţitul Petroniu şi către Biserica Ortodoxă Română


Întâmplarea petrecută în preajma Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul ne determină să ne adresăm Preasfinţiei Voastre în speranţa că ne veţi asculta rugămintea, nouă, creştinilor ortodocşi din parohia Sfântul Ştefan din Zalău şi că nu veţi permite ca toiagul de păstor să se transforme, în mâinile Preasfinţiei Voastre, într-un stigmat pentru parohia noastră.


Duminica trecută, după sfânta şi dumnezeiasca liturghie, părintele nostru, Ioan Coste, a primit o decizie oficială prin care l-aţi înştiinţat că a fost sancţionat prin mutarea disciplinară la o altă parohie. Motivul acestei sancţionări – prezenţa la înmormântarea mamei domniei sale a unui preot neagreat de Episcopia Sălaj. Părintele nostru Coste tocmai ne vorbise la acea predică de prezenţa lui Iisus în viaţa noastră: ne spunea că Hristos trece mereu, cu obstinaţie, pe lângă fiecare dintre noi şi că trebuie doar ca noi să-I simţim şi să-I acceptăm prezenţa. În acel moment al predicii, ca şi în atâtea altele (multe, foarte multe!) – când ne-a botezat copiii, când ne-a sfinţit casele, în timpul proiectelor iniţiate cu tinerii şi copiii din parohie, când ne-a spovedit şi ne-a împărtăşit cu trupul şi sângele Mântuitorului – chiar L-am simţit cu toţii pe Iisus lângă noi: cu chipul său bun, cu Persoana Sa luminoasă, cu harul infinit al jertfei Sale… Părintele Coste are într-adevăr acest dar: ne face conştientă tuturor existenţa lui Dumnezeu, prezenţa Mântuitorului şi a harului Sfântului Duh, lucrător în fiecare din noi.


Cu sancţiune răsplăteşte Biserica Ortodoxă Română un astfel de slujitor? De ce devine mormântul mamei domniei sale o tipsie pregătită pentru „Capul Tăiat”? Un alt preot (care nu se află în graţiile Episcopiei Sălaj) a dorit să aline durerea fiului care şi-a pierdut mama. Şi a dorit să fie acolo: lângă părintele Coste, printre alţi colegi… şi printre enoriaşi… V-aţi gândit şi Preasfinţia Voastră că aţi putea alina durerea fiului. Şi aţi decis: capul părintelui Ioan Coste se va tăia, iar mormântul mamei va fi tipsia!


Noi, credincioşii din parohia Sfântul Ştefan, vă aducem la cunoştinţă că suntem foarte nemulţumiţi de decizia pe care Preasfinţia Voastră a luat-o în privinţa părintelui Coste, în baza Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată. Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Cap I, art. 2, A - Abateri şi delicte disciplinare: „Sunt considerate abateri disciplinare şi sancţionate ca atare: […]


d) Săvârşirea celor sfinte într-o altă parohie sau biserică, fără aprobarea Chiriarhului sau fără consimţământul preotului locului.” În baza acestei legi, Preasfinţia Voastră a aplicat părintelui Coste Ioan pedeapsa prevăzută în art. 4, litera f),  din acelaşi capitol – Pedepse şi aplicarea lor, din Regulamentul sus-menţionat: „Chiriarhul şi instanţa de judecată bisericească aplică persoanelor supuse judecăţii, după gravitatea cazului, în conformitate cu dispoziţiile canonice ale prezentului Regulament, următoarele pedepse:


a). Avertismentul sau dojana bisericească;
b) Pierderea oficiului de paroh pe timp limitat sau definitiv, când era preot coslujitor;
c) Oprirea de la a săvârşi anumite lucrări sfinte;
d) Oprirea totală de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe un anumit timp;
e) Canonisirea la sfintele mânăstiri sau la catedrala episcopală, până la o lună de fiecare dată, cu obligaţia de a lua parte activă la toate actele religioase.
f) Transferarea.”


Vă solicităm răspunsul la următoarele:
1.    De ce este considerat vinovat Părintele Coste Ioan, dacă, la slujba de înmormântare a mamei, domnia sa a participat în calitate de fiu, şi nu de preot paroh? Mai mult, cu ce este mai vinovat Părintele Coste decât alte feţe bisericeşti, aflate şi domniile lor la tristul eveniment, acceptând în egală măsură prezenţa preotului neagreat, în condiţiile în care pe de-o parte, nu trăiau durerea pierderii propriei mame în acel moment (şi, deci, erau mai lucizi decât părintele Coste), iar, pe de altă parte, prin gradul bisericesc mai mare pe care îl deţin faţă de părintele Coste, ar fi fost în măsură sau chiar obligaţi să oprească „nelegiuirea”?


2.     Cum este posibil să aplicaţi o pedeapsă atât de drastică pentru o abatere disciplinară (inexistentă – în opinia noastră), ignorând pur şi simplu paşii de urmat în aplicarea pedepselor, prin aplicarea pedepsei de la litera f).?


Aşteptăm un  răspuns favorabil din partea Preasfinţiei Voastre, sperând să chibzuiţi mai mult şi ne adresăm, în egală măsură, mai marilor Bisericii Ortodoxe Române să intervină pentru a opri nedreptatea, pentru ca oamenii de rând să nu-şi piardă încrederea în sfânta Biserică. Orice nedreptate a istoriei îngroaşă rândurile răstigniţilor minori, dar atunci când Biserica determină sau ia parte la acest lucru… Să nu-l transformăm pe Hristos într-un exponat într-o vitrină: aţi plătit bilet, puteţi să vă uitaţi!....


Noi vă scriem pentru a vă aminti că Iisus Hristos a fost acolo când Mâna Preasfinţiei Sale Petroniu, reprezentant de seamă al Bisericii Ortodoxe Române, a semnat acea decizie şi că încă mai este acolo când citiţi cu toţii aceste rânduri.


Îl rugăm să vă lumineze mintea şi sufletul ca să nu ne luaţi părintele duhovnic! Luaţi aminte la biserica de suflete, nu numai la cea de zid pentru care vă daţi atâta osteneală!


Nu transformaţi mormântul mamei în tipsie  pentru capul (fiului) lui Ioan (Coste)!
Ar fi o nedreptate!... Preasfinţiile Voastre, dacă credeţi cu adevărat în jertfa lui Hristos, vă rugăm, nu-L răstigniţi din nou!"


                                Mirel şi Mihaela Opre



Punctul de vedere al Episcopiei Sălajului:

"Ca urmare a informaţiilor vehiculate în mass-media cu privire la situaţia Părintelui Ioan Coste de la Parohia „Sfântul Ştefan” din municipiul Zalău, facem următoarele precizări:


1. Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată al Bisericii Ortodoxe Române articolul 19, aliniatul 4 precizează faptul că: „Dacă un preot sau diacon ar săvârşi cele sfinte în altă Eparhie, fără învoirea Chiriarhului, se va considera ca neascultare de autorităţi şi se va pedepsi ca atare”.


    Cunoscând faptul că preotul Vasile Bota, în perioada în care a ocupat funcţia de vicar administrativ al Episcopia Oradiei, a reuşit divizarea în două tabere a preoţilor din Sălaj şi ţinând cont de cele enunţate mai sus, Preasfinţitul Părinte Petroniu, după ce a ajuns episcop al Sălajului, i-a transmis în mod expres acestuia, prin intermediul părintelui Ioan Coste, că nu are încuviinţarea episcopului Sălajului de a sluji în acest judeţ, pentru a nu crea tulburare.


În urma decesului mamei preotului Ioan Coste, eveniment regretabil şi nedorit, Preasfinţitul Părinte Petroniu a delegat la slujba de înmormântare din 8 ianuarie 2013, din Bădăcin, un reprezentant ale Episcopiei. În ciuda interdicţiei, părintele Vasile Bota a slujit şi a predicat la înmormântare, încălcând regulamentele bisericeşti şi sfindând public interdicţia episcopului Sălajului.Dacă preotul Bota participa la slujbă nu era nici o problemă, acesta însă a slujit.


2.Hotărârea Sfântului Sinod numărul 1456 din 20 martie 2008, art. 3, menţionează că „se va aduce la cunoştinţă preoţilor care primesc la slujbă clerici din altă eparhie sau parohie fără aprobarea chiriarhului locului, că vor fi sancţionaţi, mergându-se până la depunerea din treapta preoţiei sau caterisire”.


Întrucât părintele Bota a fost primit la această slujbă, 4 preoţi au primit dojană arhierească. Ţinând cont de faptul că în data de 05. 02. 2009 Părintele Ioan Coste a primit dojană arhierească pentru nerespectarea rânduielilor bisericeşti, pedeapsa faţă de ceilalţi 4 preoţi trebuia să fie mai mare. Părintele Coste cu bună ştiinţă a încălcat această hotărâre acceptând ca părintele Bota să slujească la înmormântare.

 
3.Conform Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată al Bisericii Ortodoxe Române art. 16 ,„neascultarea de autorităţi, după gravitatea faptului şi conduita până la darea hotărârii, a vinovatului, se pedepseşte cu pedeapsa dojanei până la pedeapsa depunerii şi caterisirii”.


Nu s-a mers până la depunerea din treapta preoţiei sau caterisire, ci se are în vedere o pedeapsă de mijloc, transferul.


4.Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată al Bisericii Ortodoxe Române art. 48, aliniatele 1 şi 2 precizează că: „în toate cazurile de pedepsire cu transferarea, să se aibă în vedere că transferarea fiind dată ca pedeapsă, parohia care i se va da celui pedepsit, va fi de categorie inferioară celei de la care a fost transferat. Dacă cel pedepsit este într-o parohie urbană, va fi transferat într-o parohie rurală, de categorie inferioară”.


Localitatea Brebi se află în apropierea oraşului Zalău, este la drumul care leagă Zalăul de Jibou, are biserică şi casă parohială în stare excelentă. În aceste condiţii nu este o parohie rea.


Întrucât la aflarea veştii transferului Părintele Coste a intrat în concediu medical de urgenţă, hotărârea nu a fost pusă în aplicare. Se aşteaptă încheierea concediului medical şi rediscutarea cazului.


Legile bisericeşti sunt foarte clare şi nu lasă loc la interpretări, recenta atitudine a Bisericii în cazul Sergiu Nicolaescu fiind fermă în acest sens. Chiar dacă şi acolo a fost vorba de o mare durere, de o personalitate, hotărârea sinodală s-a aplicat, aşa cum este firesc să se întâmple.


Hotărârea Sfântului Sinod numărul 1456 din 20 martie 2008, art. 11 menţionează faptul că „chiriarhul care nu va pune în aplicare prezenta hotărâre, încălcând disciplina canonică sinodală, intră sub incidenţa prevederilor canonice şi statutare fiind supus judecăţii Sfântului Sinod”.


Presiunea venită din partea unui grup de credincioşi nu ajută nimănui, de aceea invităm la calm.


Nu s-a pus problema excluderii din cler a preotului Coste, deşi se putea, de aceea nu înţelegem de ce crează atâta tulburare o posibilă pedeapsă de mijloc. Neaplicarea unor măsuri în cazuri de abatere disciplinară ar crea dezordine, lăsând la discreţia maselor impunerea disciplinei.


Latinii aveau o vorbă: „Dura lex, sed lex”: „Legea este dură, dar este lege” şi toţi ne supunem ei.
Orice încercare de deviere a subiectului de faţă de la ceea ce s-a prezentat nu poate fi înţeleasă decât ca nefondată şi tendenţioasă".



Biroul de presă
al Episcopiei Sălajului
Pr. Gabriel Gârdan



Răspunsul credincioşilor la Punctul de vedere al Episcopiei Sălaj faţă de părintele Ioan Coste


    "Cu nespusă părere de rău, suntem nevoiţi să acceptăm (în urma comunicatului dat de Episcopia Sălaj împotriva protestelor enoriaşilor) că reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din judeţul nostru nu doresc decât manipularea credincioşilor pe care-i păstoreşte, învelind aplicarea legilor din Regulamentul de procedură al instanţelor de judecată. Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române într-un neadevăr grosolan. Pentru că noi, credincioşii, suntem hotărâţi să nu-i lăsăm să ne ia pe nedrept părintele duhovnic, reacţionăm pentru a semnala aceste minciuni care nu au alt rol decât de a acoperi interesele din culisele ale Episcopiei Sălaj.


    Vrem să spunem că pe noi nu ne interesează câtuşi de puţin aceste interese, ci mântuirea noastră: ţinta pe care ne-a indicat-o mereu părintele nostru Coste!


    Dorim respectarea legilor în Biserică, numai că faptele invocate, pentru aplicarea sancţiunii faţă de părintele Coste, sunt inexistente. Comunicatul din partea Episcopiei este meşteşugit formulat, numai că ipoteza de la care porneşte este greşită, prin urmare, nu merită osteneala ca cineva să-l mai citească. Fapta, „nelegiuirea” invocată nu există şi deci, toată demonstraţia Episcopiei Sălaj se prăbuşeşte ca într-un neputincios joc de domino. Ca să fim mai exacţi: părintele Coste este învinuit că ar fi facilitat la înmormântarea mamei sale prezenţa unui alt preot, neagreat de Episcopia Sălaj. Aceasta este fapta ce impune sancţiunea, în viziunea Preasfinţiei Sale Petroniu. Adevărul însă – cum ştim cu toţii – nu este acesta, ci altul:


1.    Părintele Coste a participat la înmormântarea mamei sale în calitate de fiu, şi nu de preot;
2.    Părintele Coste nu a invitat nici măcar un singur preot la tristul eveniment, prin urmare, nu a ştiut până în momentul începerii slujbei din ce preoţi va fi alcătuit soborul ce va oficia slujba înmormântării;
3.    Părintele Coste nu s-a implicat absolut deloc în alcătuirea soborului respectiv;
4.    Părintele Coste nu a fost gazda săvârşirii slujbei de înmormântare, slujbă desfăşurată în localitatea Bădăcin, şi nu în Zalău;
5.    Rolul părintelui Coste de „curea de transmisie” între Episcopie şi preotul neagreat (rol exercitat în urmă cu ceva timp, aşa cum reiese din Punctul de vedere al Episcopiei Sălaj faţă de părintele Ioan Coste) este de neimaginat într-o instituţie care ar trebui să funcţioneze cu documente oficiale, şi nu cu intimidări transmise prin intermediul unui umil slujitor. Se ridică întrebarea: se putea opune părintele Coste dorinţei unui vechi coleg pe care-l cunoaşte de 20 de ani şi care a dorit să participe la înmormântare, nu pentru a sfida, aşa cum s-a spus, ci pentru a alina durerea fiului ce şi-a pierdut mama? Căci iarăşi spunem: calitatea în care părintele Coste se afla acolo era cea de fiu, nu de preot, nu de gazdă a evenimentului.
6.    Mai degrabă, considerăm că mai-marii în grad ai părintelui Coste, prezenţi şi domniile lor la înmormântare – funcţionarul Episcopiei, Protopopul de Şimleu şi cel de Zalău, respectiv, preotul paroh – ar fi fost mai în măsură, dacă nu chiar obligaţi să oprească „nelegiuirea”. Rânduiala bisericească prevede că aceştia trebuie să decidă alcătuirea soborului. Părintele Coste, cel mult, ar fi putut să le adreseze o rugăminte colegială să nu-l primească pe preotul declarat persoana non-grata (si această raportare a Episcopiei la un alt preot ortodox ne apare ca un abuz! A interzice cuiva să slujească în Sălaj înseamnă a refuza să aibă comuniune cu acel preot!), în nici un caz nu ar fi putut să decidă domnia sa alcătuirea acelui sobor.


Prin urmare, Episcopia Sălaj aplică o pedeapsă (care nicidecum nu este de mijloc, aşa cum vrea să ne manipuleze Punctul de vedere…, căci în Regulamentul invocat, aceasta figurează la litera f)., adică ultima de la Pedepse vremelnice) pentru o faptă inexistentă.


Dar ceea ce este şi mai rău este că Episcopia cunoaşte cele de mai sus – însuşi părintele Coste i le-a adus la cunoştinţă, atât verbal, cât şi scris – dar le învăluieşte într-un neadevăr grosolan.


Şi încă: nu suntem „un grup de credincioşi” (este altă minciună!), ci aproape toţi credincioşii de la Sfântul Ştefan: duminică aceasta, Sfânta Liturghie s-a oficiat cu biserica goală. „Grupul de credincioşi” era afară, în semn de protest. În faţa cui au adus preoţii slujitori Sfântul Potir cu jertfa Mântuitorului?


Suntem hotărâţi, noi, sufletul Bisericii, să procedăm la fel: nu vom mai intra în Sfânta Biserică până nu ne aduc părintele duhovnic înapoi! Cu document oficial, scris, cu semnătură şi tot ce trebuie…


Cine credeţi, Preasfinţiile Voastre, că e prost să facă cale-ntoarsă în momentul în care se află pe drumul deschis spre mântuire?


Priviţi icoana Răstignirii şi chibzuiţi! Aţi făcut o nedreptate. Reveniţi cu decizia înţeleaptă: lăsaţi-ne părintele duhovnic! Este nevinovat! Biserica va rămâne goală! Biserica ortodoxă îşi pierde credincioşii! Asta urmăriţi? Atât dorim: o decizie scrisă (pentru că nu mai credem în vorbe amăgitoare) prin care părintele Coste să rămână pentru a sluji la Biserica Sfântul Ştefan din Zalău. Daţi această decizie scrisă acum şi nu aşteptaţi să iasă din concediul medical! Sufletele noastre tremură la gândul că în acel moment ne veţi mazili Părintele copiilor noştri şi ne veţi pune pur şi simplu în faţa faptului împlinit, invocând aceleaşi penibile cuvinte: sfidare, anarhie etc., etc.


Dorim să vedem că aţi depăşit starea confuză în care vă aflaţi şi biserica noastră ortodoxă va fi iarăşi plină! Sau poate că nu asta v-ar bucura?"


                                    Mihaela Opre, în numele credincioşilor de la parohia Sfântul Ştefan din Zalău

Reamintim că sâmbătă şi duminică au avut loc, la Zalău, proteste pentru susţinerea preotului Ioan Coste. Protestatarii au anunţat că nu vor renunţa la demersul lor, următoarea formă de protest programată fiind un mare miting ce va fi organizat joi, 7 februarie, în centrul oraşului.

 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite