Un bărbat dat dispărut acum două luni a fost găsit spânzurat în pădure
0În 30 septembrie, o femeie din localitatea sălăjeană Şamşud suna îngrijorată la poliţie pentru a anunţa dispariţia soţul său, Palko Domocoş. Duminică, 20 noiembrie, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit atârnat de un copac.
Nimeni nu ştie ce l-a determinat pe bărbatul în vârstă de 47 de ani să îşi încheie socotelile cu viaţa. În dimineaţa zilei de 29 septembrie, el a plecat la serviciu, la Zalău, iar când soţia lui a observat că nu se întoarce la ora la care obişnuia, i-a dat un telefon. Bărbatul a liniştit-o, transmiţându-i că va ajunge acasă cu autobuzul de ora 18, însă familia l-a aşteptat în zadar. Timp de aproape două luni, atât rudele, cât şi oamenii legii l-au căutat peste tot.
Trupul sălăjeanului, aflat în stare de putrefacţie, a fost găsit duminică, în Pădurea Meseş, aproape de Centrul Acasă, spânzurat de un copac. Macabra descoperire a fost făcută din întâmplare de un bărbat care trecea prin zonă. Cadavrul a fost ridicat de către specialiştii Serviciului de Medicină Legală şi transportat în vederea efectuării necropsiei.
Vă mai recomandăm:
Descoperire macabră în Sălaj. Scheletul unei persoane a fost găsit într-un sac, pe malul Someşului