Noaptea în care comuniştii au confiscat averea moşierilor. „Suntem muritori de foame, nu avem cu ce ne încălzi“
0
Aplicarea Decretului 83 a reprezentat o adevărată tragedie pentru foştii proprietari şi familiile acestora, înscriindu-se în şirul lung de abuzuri pe care regimul comunist le-a comis în cei 45 de ani de existenţă.
După ce în 11 iunie 1948 a fost proclamată Republica Populară Română, iar principalele mijloace de producţie au fost naţionalizate, statul totalitar comunist şi-a concentrat atenţia asupra agriculturii. Primul pas pe drumul colectivizării agriculturii a fost "lichidarea resturilor moşiereşti", adică a proprietăţilor de 50 de hectare, rămase în urma aplicării legii de reformă agrară din 1945.
Recensământul din 1948 evidenţiase că în mediul rural proletariatul agricol reprezenta 2,5%, ţărănimea săracă 57%, ţărănimea mijlocaşă 34% şi chiaburimea 5,5%. "Apărea foarte clar că efortul principal al statului trebuia să se îndrepte înspre ţăranii săraci şi mijlocaşi spre a-i convinge să se încadreze în gospodăriile agricole colective. În subsidiar, se urmărea scăderea puterii economice a chiaburimii - într-o primă fază - apoi lichidarea ei ca pătură socială", explică istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
În fapt, însă, autorităţile au întreprins noi demersuri pentru a dispune de date cât mai precise cu privire la situaţia terenurilor agricole. Mai precis, în iunie 1948, Ministerul Agriculturii a cerut serviciilor agricole judeţene să trimită tabele nominale cu toţi proprietarii de terenuri agricole cu exploatări de 50 de hectare şi mai mari, de pe raza judeţului respectiv, cu indicarea pământurilor pe ramuri de folosinţă. Potrivit lui Daniel-Victor Săbăceag, de la Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, centralizarea a arătat că în România erau 7.703 proprietăţi particulare de 50 ha şi mai mari, cu un total de peste un milion de hectare de teren arabil, fâneţe, păşuni, vii, livezi, grădini, păduri, bălţi, dar şi terenuri neproductive. "În baza statisticilor realizate în noiembrie 1948, a fost întocmit planul de confiscare a „resturilor averilor moşiereşti”, la scară naţională şi la nivelul fiecărei proprietăţi, care s-a înfăptuit câteva luni mai târziu", punctează Săbăceag.
„Bunuri ale întregului popor“
În următorul an, în 2 martie, pe fondul nemulţumirii populaţiei din Transilvania faţă de măsurile luate de comunişti pe plan economic pentru "îngrădirea puterii economice a elementelor chiabure de la sate şi oraşe" şi impunerea unui nou plan de însămânţări pentru ţărani, a fost adoptat Decretul 83. Actul normativ prevedea, printre altele, trecerea în proprietatea statului, "ca bunuri ale întregului popor", a exploatărilor agricole moşiereşti, a fermelor model, a instalaţiilor agricole şi semi-industriale, a tuturor creanţelor, titlurilor şi drepturilor cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti expropriate. Măsura îşi propunea să împiedice "acţiunea de sabotare a planului de însămânţări şi a producţiei agricole" şi "asigurarea dezvoltării agriculturii în Republica Populară Română", spune oficialul Arhivelor Naţionale.
Fiecare judeţ a primit instrucţiunile pentru punerea în practică a Decretului şi menite să asigure "desăvârşirea reformei agrare", acţiunea urmând să fie condusă de către comitetele judeţene de partid. În preambul, se încerca justificarea confiscării proprietăţilor mobile şi imobile ale moşierilor: "Prin exproprierea completă a tuturor proprietăţilor moşiereşti, care intră în patrimoniul statului, se va întări sectorul socialist în agricultură, care va avea ca urmare înlesnirea construirii socialismului la sate şi îmbunătăţirea condiţiilor de traiu al oamenilor muncii de la oraşe şi sate", conform unui document din Arhivele sălăjene.
Pregătiri în secret
Istoricul Marin Pop precizează că pentru fiecare gospodărie şi conac a fost desemnat câte un administrator, recrutat din rândul muncitorilor din întreprinderi, "cinstiţi, capabili, devotaţi clasei muncitoare, pricepuţi în lucrările de agricultură". Potrivit spuselor sale, pregătirile pentru ziua în care urma să fie pus în practică Decretul erau făcute în cel mai mic detaliu, însă obiectivul urmărit era ţinut secret. Au fost mobilizate autorităţile locale, prefectul, miliţieni, delegaţi ai Partidului Muncitoresc Român, administratori, directorul judeţean agricol şi delegatul Uniunii Sindicatelor de Salariaţi Agricoli, şi a fost constituită Comisia Judeţeană pentru desăvârşirea reformei agrare, sub conducerea secretarului Comitetului Judeţean.
În noaptea de 1 spre 2 martie, "comisia şi echipele, însoţite de miliţieni, au preluat conacele, şi-au postat oamenii în locurile cele mai importante - conac, magazii şi alte clădiri anexe şi le-au transmis proprietarilor că au 15-20 de minute să-şi facă bagajul şi să-şi ia cu ei doar strictul necesar, conform anexei primite de la Comisia Centrală pentru desăvârşire reformei agrare. Comisiile au trecut imediat la inventarierea şi sigilarea proprietăţilor, conform instrucţiunilor, iar proprietarii, împreună cu familiile lor, au fost evacuaţi de către organele de miliţie "cu mijloacele moblizate în acest scop" şi deportaţi", explică istoricul sălăjean. La rândul său, Daniel Săbăceag afirmă că paza tuturor conacelor şi bunurilor a fost menţinută de muncitorii aduşi din fabrici, de la oraş, timp de două-trei zile şi continuată apoi încă aproximativ şapte zile, cu "elemente localnice, ţărani săraci, devotaţi".
"Aşa cum se prevedea în instrucţiuni, şi în judeţul Sălaj s-a lucrat în mare secret, astfel că a fost anihilată orice încercare de rezistenţă a marilor proprietari. Acţiunea dură de confiscare a fost urmată de arestarea şi deportarea unui mare număr de familii de mari proprietari, denumiţi cu termenul de moşieri, şi chiar de ţărani mijlocaşi. Chiar dacă decretul prevedea exproprierea, în fapt confiscarea proprietăţilor peste 50 de hectare, în practică nu a fost respectată nici o regulă", spune reprezentantul Arhivelor Naţionale.
Au încercat să ocolească reforma agrară
Un document păstrat în Arhivele sălăjene, în fondul Comitetului Judeţean al PCR, expune modul în care a fost aplicat Decretul 83 în judeţ: "În judeţul Sălaj, unde au fost mulţi moşieri, atât români, cât şi unguri, cu ocazia reformei agrare din 1945 au rămas un număr destul de însemnat cu suprafeţe de 50 hectare. Totodată, au fost mulţi dintre ei, care, pentru a se eschiva de la reforma agrară din 1945, au divizat moşiile între rude, astfel că în perioada din 1945 şi până în prezent cu aceste rămăşiţe moşiereşti noi am avut greutăţi serioase. În ultimul timp începuse să distrugă inventarele agricole, cazul moşieriţei Văd. Kovacs din Andrid, care trecuse la demolarea grajdurilor, la tăierea şi vânzarea lemnelor de construcţie, apoi cazul moşieriţei Soreasca din Jibou – Someş Odorhei, care în ultimul timp sabota în mod direct mersul însămânţărilor. O parte din aceşti moşieri după campania de colectări din vara anului 1948, au încercat să ascundă cantităţi de seminţe, cazul moşierului Kandel din Andrid, care a ascuns 6.000 kg grâu, sau trecuse la demontarea tractoarelor, cazul moşierului Negreanu din Sudurău, care demontase piesele principale ale tractorului şi le-a ascuns în casa de fier, apoi a trecut la împărţirea animalelor pe la chiaburi şi chiar la oameni săraci cu scopul de a fi crescute în parte. Iată deci căci situaţia în care noi am trecut la această acţiune, nu a fost aşa de uşoară..."
Expropriaţi şi deportaţi
După cum precizează Daniel Săbăceag, în judeţul Sălaj au fost expropriate 140 de moşii, cu un total de aproape 9.000 de hectare. Pe lângă terenuri s-a confiscat la case şi anexe gospodăreşti, utilaje agricole, mobilier, haine, animale, lucrări de artă, arme de vânătoare. "Deşi în Decretul 83/1949 nu se specifica nimic referitor la persoanele cărora le-au fost confiscate bunurile, acestea au fost obligate să părăsească localitatea stabilindu-li-se domiciliu forţat. Din judeţul Sălaj au fost arestate şi deportate 281 de persoane. Cei expropriaţi nu au putut să-şi ia mai nimic din bunuri, plecând doar cu hainele de pe ei", adaugă el.
Pentru a sublinia abuzurile săvârşite de către comunişti, care au confiscat tot ce au prins în cale, răzbunându-se pe ţăranii înstăriţi, preoţi, intelectuali care aveau proprietăţi funciare mai mari, reprezentantul Arhivelor Sălaj aminteşte cazul preotului Aurel Păşcuţiu din Sanislău, care donase Penitenciarului din Carei, în toamna lui 1948, cele 53 de hectare din proprietate, cu tot inventarul şi întreaga recoltă: "Şi-au păstrat doar proprietatea de 7 ha. şi imobilul pe care îl aveau în Sanislău, pentru a avea şi ei la bătrâneţe „pâinea de toate zilele şi un trai modest”. Aşadar, nu mai aveau peste 50 de ha. şi, conform decretului, nu trebuiau expropriaţi. În practică, soţia sa, care se găsea acasă (el fiind bolnav, internat în spital) a fost deportată, fiindu-le confiscate proprietăţile, inclusiv imobilul din Sanislău".
Apel la mila lui Petru Groza
Mulţi dintre cei deportaţi nu au mai fost lăsaţi să se întoarcă în satul natal, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în localităţile unde au fost deportaţi, unde au sfârşit în uitare şi cruntă mizerie, punctează Marin Pop. Este şi cazul preotului Aurel Bilţiu, din localitatea Rus, memorandist şi semnatar al Marii Uniri de la 1918, căre a fost expulzat şi trimis cu domiciliu obligatoriu în Dej. "I-au fost confiscate toate proprietăţile şi averile şi a rămas fără nici un mijloc de existenţă, deoarece i s-a tăiat şi pensia de preot, care i se cuvenea din plin, după 61 de ani de preoţie. În aceste condiţii, ajuns muritor de foame, s-a adresat, în ultimă instanţă, liderului comunist Petru Groza", spune istoricul sălăjean.
Într-o scrisoare trimisă preşedintelui Republicii Populare Române, în 28 martie 1954, păstrată în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, preotul scria:
„Subsemnatul Bilţiu Aurel ridicat cu domiciliul forţat în Dej, Str. Gheorghe Gheorghiu Dej, N-33 încurajat de mila pe care o arată conducătorii clasei muncitoare faţă de cei ajunşi la neputinţă, îndrăznesc să Vă aştern următoarea cerere: Sunt de 89 ani, surd, neputincios. Abia îmi pot târî picioarele de pe un scaun pe altul; incapabil de orice efort fie fizic, fie intelectual. Am o soţie cu numele Vaida Rozalia cu domiciliu forţat ca şi mine în Dej de 85 ani. Neputincioasă şi ea ca şi mine.
Suntem muritori de foame, nu avem ce mânca, nici cu ce ne încălzi. Dacă totuş am supraveţuit iernii care a trecut, este o adevărată minune. Vă rugăm prin urmare, dacă altora în situaţii mai favorabile li s-a ridicat domiciliul forţat şi au fost lăsaţi la vatră, dânduli-se ceva din casa şi averea ce o au avut, să faceţi şi cu subsemnatul şi cu soţia mea aceiaş milă şi să interveniţi să mi se ridice domiciliul forţat şi să ne putem întoarce în comuna Rus, circ. Ileanda, - unde am avut moşie, dândumi-se din fosta mea casă o cameră şi bucătărie, şi o parte cel puţin din grădină, ca să ne putem săra bătrâneţea şi puţinele zile ce le mai avem, fără ce să fim siliţi a solicita în fiecare zi mila oamenilor. Ori dacă aceasta e cu neputinţă să-mi-se dea pensia de preot pe care o avusem înainte de a fi ridicat de la moşie. Repet disperata mea cerere şi rămân al Tov. Voastre stimător Trăiască Repl. Pop. Rom.
Luptăm pentru pace
Aurel Bilţiu".
Pământurile confiscate prin Decretul 83/1949, împreună cu imobilele, inventarul viu şi mort, au trecut în proprietatea statului constituind baza materială principală a Gospodăriilor Agricole de Stat şi a unităţilor Gostat.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
