Cum a încercat Iuliu Maniu să salveze democraţia în România interbelică. Discursul în care a avertizat asupra pericolelor gândirii revizioniste
0
Iuliu Maniu a rămas în istorie drept un simbol al democraţiei, un lider politic care a luptat toată viaţa împotriva instaurării regimurilor dictatoriale.
Considerând că PNŢ a fost adevăratul câştigător al alegerilor parlamentare din decembrie 1937, când formaţiunea politică a câştigat peste 20 la sută din sufragii, Iuliu Maniu era de părere că partidul pe care îl conducea era cel îndreptăţit să vină la guvernare. Speranţele lui nu s-au adeverit, întrucât regele Carol al II-lea a preferat să-l numească pe Octavian Goga pentru a forma noul Guvern, unul pe care Maniu îl acuza că „îşi bate joc de drepturile constituţionale ale cetăţenilor” şi că încerca impunerea unui regim de dictatură.
Ba mai mult, el făcea aluzii că Guvernul Goga s-ar fi "născut dintr-un capriciu greu explicabil" al regelui şi atenţiona opinia publică românească cu privire la simpatiile pro-germane, „vederile binecunoscute” ale noului prim-ministru, contrare politicii tradiţionale franco-engleze ale României de până atunci, prin care puteau fi „aruncate în joc mari interese de existenţă ale ţării noastre”, susţine istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, într-un articol publicat în "Caiete Silvane".
Ordin: sabotarea măsurilor Guvernului Goga
În acest context, anul 1938 a adus noi poziţionări pe scena politică românească. Potrivit istoricului sălăjean, pentru Iuliu Maniu şi PNŢ "se punea problema continuării sau nu a pactului de neagresiune electorală încheiat cu legionarii, facţiunea liberală condusă de Gheorghe Brătianu şi partidul condus de Constantin Argetoianu. Pe de altă parte, se cerea lămurită relaţia cu partea stângă a eşichierului politic, care îl curta tot mai insistent pe Iuliu Maniu, îl considera ca adevărat lider al opoziţiei democratice şi îl susţinea pentru funcţia de prim-ministru".
În primul rând, susţine Marin Pop, trebuiau rezolvate problemele interne din partid, după excluderea celor patru ţărănişti ai grupării lui Armand Călinescu, care acceptaseră funcţii ministeriale în noul Guvern. Aşa se face că Maniu a dispus analizarea rezultatelor alegerilor şi înlocuirea din funcţii a preşedinţilor organizaţiilor judeţene cu rezultate slabe ori care erau adepţii grupării conduse de Călinescu. În plus, a ordonat "sabotarea tuturor măsurilor luate de Guvernul Goga, dublarea numărului membrilor Gărzilor Ţărăneşti faţă de cel aprobat la 1 aprilie 1937, întreţinerea, la nivel local, a unor relaţii strânse cu legionarii, dar şi păstrarea unor relaţii amicale cu evreii şi social-democraţii", mai spune istoricul.
Cu privire la relaţia dintre PNŢ şi regele Carol al II-lea, istoricul opinează că Maniu şi ceilalţi lideri ai partidului doreau o apropiere, conştienţi fiind că regele putea încredinţa conducerea guvernului cui dorea el. De altfel, subliniază Marin Pop, "Maniu dorea să informeze Coroana, în cadrul unei audienţe la rege, pe care spera să o intermedieze Dimitrie Gusti, că <<nu este duşman al ei şi că nu urmăreşte acţiuni republicane>>, fiind un monarhist convins; că regele a primit informaţii eronate de la adversarii săi politici, în acest sens. Intenţiona să-i spună regelui că un guvern format din <<cârpeli>>, cum era guvernul Goga nu avea nici autoritate, nici stabilitate. La rândul lui, trebuia să-l convingă pe rege că nu era republican, zvon care circula în rândul adversarilor politici de cel puţin cinci ani".
Modificări ale Legii Electorale
Întrucât Guvernul Goga nu avea o bază parlamentară, regele Carol al II-lea a decis, în 18 ianuarie 1938, dizolvarea Parlamentului ales în decembrie 1937 şi organizarea de noi alegeri, în 2 martie, pentru Adunarea Deputaţilor şi în 4-6 martie, pentru Senat. Mai mult decât atât, împreună cu fostul ţărănist Armand Călinescu, pe atunci ministru al Internelor, regele a făcut modificări importante la Legea electorală, menite să pună piedici opoziţiei şi să inducă în eroare electoratul. "Printre altele, a fost schimbat sistemul semnelor electorale ale partidelor politice, care intraseră de mult în conştiinţa opiniei publice. Astfel, toţi naţional-ţărăniştii, de exemplu, chiar şi cei care nu ştiau carte, recunoşteau partidul pe buletinele de vot după semnul electoral, adică cercul sau roata. În noul sistem însă, însemnele electorale ale partidelor erau indicate prin puncte, conform ordinei în care se prezentau la Comisia electorală, ceea ce deruta total pe alegătorii care nu ştiau carte. În aceste condiţii, Iuliu Maniu a dat în judecată Guvernul", explică Marin Pop.
Campania electorală a naţional-ţărăniştilor a debutat în 28 ianuarie 1938, cu o şedinţă a Delegaţiei Permanente Regionale, la Cluj, pe a cărei ordine de zi s-au aflat problemele legate de organizarea internă a partidului şi fixarea candidaturilor pentru alegerile parlamentare. Înainte de deschiderea şedinţei, Maniu a rostit, în faţa delegaţiilor judeţene, un amplu discurs, în cadrul căruia a făcut o analiză a situaţiei politice din ţară. Rezumatul discursului a fost publicat în "România nouă" abia după ce a trecut de cenzura guvernamentală, menţionează istoricul.
România, într-o situaţie "îngrijorătoare"
Potrivit acestuia, în preambulul discursului, marele om politic sălăjean califica situaţia ţării drept una "îngrijorătoare", fiind "dureros surprinsă prin aducerea la guvern a domnului Goga". În plus, semnala el, numirea fusese făcută fără consultarea prealabilă a preşedinţilor partidelor politice "fapt fără precedent în istoria politică a ţărilor parlamentare". Iuliu Maniu acuza guvernul de populism şi demagogie şi critica măsurile antisemite luate la presiunile venite din partea Germaniei naziste.
"Este trist şi umilitor pentru noi că anumite presiuni din străinătate trebuie să convingă guvernul român că, în direcţia antisemită şi în problema minoritară, nu poate face ceeace spiritul tolerant al poporului român nu voia să facă, de la început", spunea Maniu. Cu acelaşi prilej, îl acuza pe Octavian Goga că prin politica sa germanofilă îndepărta România de Franţa şi Anglia, ceea ce "stârneşte neîncrederea acum, iar pe viitor, poate, ostilitatea puternicei vecine de la răsărit, Rusia".
Mai mult decât atât, a tras un semnal de alarmă cu privire la politica revizionistă a Germaniei, care ne ameninţa ţara, subliniind că drumul Guvernului Goga ducea ţara la prăpastie: "Noi avem toată stima şi cele mai bune sentimente pentru Germania, dar afirmăm cu toată hotărârea că (aici lipseşte din text, fiind cenzurat – n. M. Pop). Căci aceasta este expansivă, revizionistă şi primejdioasă pentru pacea mondială. O politică externă orientată prin nizuinţe evidente spre Germania, pe lângă faptul că ne periclitează menţinerea hotarelor noastre, ne aruncă şi în vâltoarea unui războiu, care ameninţă să prefacă România numai într-un măr de discordie între Marile Puteri şi într-un teatru de războiu întreprins pentru cucerirea bogăţiilor noastre".
O ultimă încercare de a se apropia de regele Carol al II-lea datează din 5 februarie 1938, când, spune Marin Pop, Maniu i-a trimis un memoriu, prin intermediul lui Virgil Madgearu, în care prezintă pericolul pe care-l reprezenta Mişcarea legionară pentru fragila democraţie românească. În respectivul document îl avertizează pe rege asupra situaţiei grele în care se afla ţara şi face o radiografie a societăţii româneşti, aflată pe marginea prăpastiei, reafirmându-şi crezul său monarhic şi dorinţa sinceră de a colabora cu Palatul pentru binele democraţiei româneşti.
Demersul său nu are efectele scontate, întrucât Carol al II-lea era decis să instaureze un regim autoritar personal, "în fond o dictatură regală", după cum spune cercetătorul de la Muzeul Judeţean.
Vă mai recomandăm:
Cum l-au omagiat sălăjenii pe Iuliu Maniu la împlinirea a 60 de ani
Se încarcă comentariile...
