Campanie pe Facebook pentru salvarea câinilor fără stăpân din Zalău. "Oamenii au fost obişnuiţi să se descotorosească de animale oricând doresc"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sensibilizaţi de suferinţa animalelor fără stăpân, câţiva iubitori de animale din Zalău au creat pe Facebook un grup prin care îşi propun să salveze şi să promoveze câinii de la ecarisaj, precum şi pe cei abandonaţi pe străzi.

Sunt o mână de oameni cu suflet, care în ciuda piedicilor de care se lovesc - de la mentalităţi, la legislaţie - fac tot ce le stă în putinţă pentru a salva, îngriji şi apoi a găsi familii pentru câinii şi pisicile nimănui. Celor şapte voluntari din Zalău li se adaugă câţiva pieteni mutaţi la Cluj-Napoca, aceştia din urmă implicându-se, la nevoie, pentru găzduirea temporară a animalelor, pentru operaţii ori diverse tratamente. Fiecare se implică cum poate, de la fotografii de promovare, fotografii în ecarisaj, la elaborarea textelor, crearea de postere, flyere, asigurarea transportului.

Prima vizită la Ecarisaj

Totul a început în urmă cu doi ani, când una dintre voluntare a făcut o vizită la Ecarisajul Citadin din Zalău, acolo unde patrupedele găsite pe străzi sunt ucise după 14 zile de găzduire, dacă nu sunt revendicate ori  nu sunt adoptate. "Sentimentul de tristeţe şi neputinţa în urma vizitei ne-a determinat să arătăm realitatea unui loc uitat de lume, să fim o voce pentru câinii prinşi care sfârşesc în ecarisaj, fără vreo mângâiere, fără vreo îngrijire medicală şi fără vreo promovare pentru adopţie", se spune unul dintre voluntari.

Întrucât în Sălaj nu există niciun ONG activ care să lupte pentru drepturile şi bunăstarea animalelor, grupul de voluntari a pus bazele unei comunităţi pe Facebook, ce numără, în prezent, aproape 1.600 de membri. La început, s-au axat pe expunerea dramei câinilor de la ecarisaj, pentru ca mai apoi, să se ocupe şi de cazurile câinilor fără stăpân din judeţ.

image

O parte dintre câinii de la Ecarisajul Citadin FOTO Facebook.com/Cainii de la Ecarisaj-Zalau

"Vrem să atragem atenţia asupra neregulilor de la Ecarisajul din Zalău, a spaţiului şi, nu în ultimul rând, asupra gestionării ineficiente a banilor publici. Imediat după ce am făcut pagina de Facebook, am primit nenumărate mesaje de la persoane care nu ştiau că există un astfel de loc în oraş. Prin demersul online, am început să adunăm tot mai mulţi voluntari şi să încercăm să salvăm cât putem, în limita disponibilităţii. Încet ne-am cunoscut între noi şi ne-am decis să lucrăm împreună, crescând astfel şansele să găsim mai repede stăpâni, să strângem mai repede donaţii (bani, mâncare etc.)", mărturiseşte un alt voluntar. Potrivit spuselor sale, la ecarisaj, căţeii se omoară după 14 zile, dacă nu sunt adoptaţi ori revedicaţi, oamenii neştiind de existenţa lor. În plus, programul este unul total ineficient, cei care doresc să adopte un animal putând-o face doar în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri, între orele 8.00 şi 9.30. "De multe ori, în acest interval orar angajaţii sunt plecaţi pe teren, astfel că adopţiile sunt aproape inexistente", se plânge tânărul.

Zeci de câini şi-au găsit un stăpân

Ulterior, tot pe reţeaua de socializare, au înfiinţat şi câteva grupuri de protecţie a animalelor, care i-au ajutat să transmită informaţia mai departe, să ofere soluţii oamenilor, să vorbească despre importanţa sterilizării şi să ajute în diferite cazuri.

Prin intermediul postărilor de pe Facebook, numai în acest an 40 de câini şi-au găsit stăpân. Lor li se adaugă alte câteva exemplare care au fost adoptate înainte ca voluntarii să apuce să le promoveze cazul în mediul online. Fiecare animăluţ pentru care se caută o familie este fotografiat, imaginea fiind mai publicată pe pagina "Câinii de la Ecarisaj - Zalău", dar şi pe diverse grupuri şi site-uri de adopţii, cu descrieri cât mai complexe.

Viitorul stăpân primeşte căţelul deparazitat intern şi extern, sterilizat ori castrat şi în baza unui contract de adopţie. În situaţiile în care animalul este prea mic pentru sterilizare ori castrare, în contractul în cauză se stipulează obligativitatea adoptatorului de a face acest lucru, ca să nu se înmulţească. "Legea obligă stăpânii de câini să şi-i sterilizeze dacă nu au pedigree, dar din păcate, prevederea nu se respectă, fie din nepăsare, fie din lipsă de bani, comoditate sau neinformare, lucru care duce la înmulţiri nedorite şi abandonuri. De altfel, principala cauză a existenţei câinilor si pisicilor fără stăpân o constituie înmulţirea necontrolată a animalelor cu stăpân", atrag atenţia iubitorii de animale.

Voluntarii care fac minuni

În cei doi ani în care şi-au dedicat timpul liber pentru a reda o şansă la viaţă acestor animale, au avut de-a face cu o serie de cazuri tulburătoare. Printre acestea, cazul lui Lucky, un metis de labrador în vârstă de aproximativ doi ani, găsit emaciat şi plin de degerături. Un uriaş drăgăstos şi inteligent, care a avut şansa de a fi găsit de voluntari înaintea celor de la ecarisaj şi care, graţie preocupării şi afecţiunii lor se bucură acum de viaţa unui câine normal. Sau al căţelului Pongo, plin de răni cu viermi, ori al unor câini cu membre ce au necesitat amputarea... Pentru aceştia şi pentru mulţi alţii, voluntarii au reuşit să facă o magie şi să deschidă uşa unui cămin plin de căldură, de iubire şi de mângâieri. "E incredibil cum îşi pot reveni animăluţele din punct de vedere fizic, deşi traumele prin care trec sunt mai greu de vindecat", precizează una dintre membrele grupului.
Animaluţele cu probleme de sănătate sunt duse la cabinetele venerinare din oraş sau, în situaţiile grave, la Cluj. Tratamentele şi intervenţiile chirurgicale sunt plătite din buzunarele voluntarilor, însă nu de puţine ori s-a întâmplat ca medicii la care au apelat să le ofere reduceri ori chiar să îşi ofere serviciile pro-bono.

image

Lucky, unul dintre blănoşii care au avut norocul să dea peste voluntari FOTO Facebook.com/Cainii de la Ecarisaj-Zalau

Voluntarii precizează că, de cele mai multe ori, patrupedele care au fost traumatizate în trecut au nevoie de foster (găzduire temporară până la adopţie - n.n.) până se refac, de atenţie şi afecţiune, aspecte importante în socializarea unui astfel de animal traumatizat şi care nu se pot face suficient într-un adăpost, spre exemplu.

"Prin foster obţinem date importante privind caracterul câinelui ori a pisicii respective, date care vor determina orientarea spre a fi adoptaţi de familia compatibilă. Pe de altă parte, fosterii au ocazia de a învăţa şi de a se bucura de compania unui animăluţ, până la adopţia lui",

ne explică tinerii, adăugând că grupul lor este în căutare permanentă de persoane dispuse să asigure găzduire provizorie: "Întotdeauna este nevoie de voluntari activi şi pasionaţi. Din păcate suntem foarte puţini şi cazurile sunt foarte multe, iar a fi voluntar presupune dedicare, dar şi timp, motiv pentru care multe persoane renunţă foarte repede".

Nu întotdeauna, însă, cazurile în care ei s-au implicat au avut final fericit. Deşi animalele au primit toată grija de care au avut nevoie, inclusiv tratamentul medical ce se impunea, unele dintre ele nu au putut fi salvate. Cu toate aceştia, tinerii nu s-au descurajat şi continuă să se preocupe cu acelaşi devotament de problema câinilor fără stăpân: "Facem tot posibilul ca fiecare căţel să fie adoptat de o familie responsabilă, să le oferim finalul fericit pe care-l merită. Este dificil să găseşti o căsuţă pentru fiecare, sunt cazuri când se întorc câinii înapoi pentru că lumea adoptă fără să ştie ce înseamnă să ai un câine. Dar nu ne dăm bătuţi până nu reuşim, chiar dacă uneori durează şi luni de zile să găsim stăpân".

"Oamenii sunt foarte pasivi"

Întrebaţi despre principalele probleme cu care se confruntă în acţiunile lor de voluntariat, zălăuanii enumeră lipsa unui real adăpost pentru animale, lipsa de foster şi de implicare din partea cetăţenilor: "Pe mulţi dintre căţeii salvaţi nu avem unde să-i ţinem, nu avem un spaţiu pentru ei şi suntem nevoiţi să ne umplem apartamentele sau să le plătim pensiune. Oamenii sunt foarte pasivi. Unii semnalează cazuri şi se aşteaptă să facem noi totul, au impresia că suntem foarte mulţi voluntari şi putem prelua orice caz, iar când le spunem că avem nevoie de ajutor, rămânem doar la stadiul acesta. E foarte greu să schimbi mentalităţi, mai ales când vine vorba de sterilizare şi abandon. Pentru mulţi e normal să lase sacul cu pui pe Meseş, la ecarisaj sau să-i arunce în vale, decât să-şi sterilizeze căţeaua. În mediul rural situaţia este şi mai gravă. Deşi există lege pentru pedepsirea abandonului, nimeni nu vrea să se lege la cap să facă un denunţ la poliţie".

Voluntarii condamnă uciderea câinilor în ecarisaje şi atrag atenţia asupra faptului că deşi uciderea în masă a acestora, cu cheltuiala ineficientă banilor de la buget, se practică de zece ani în România, autorităţile tot nu au reuşit să rezolve problema câinilor fără stăpân:

"Sterilizarea/castrarea este singura soluţie eficace şi umană de reducere a numărului de câini nedoriţi şi o intervenţie cu un efect pozitiv pe termen lung asupra sănătăţii animalului. Autorităţile ar trebui să investească în campanii de sterilizare, nu în eutanasia câinilor. Şi asta pentru că în cinci ani, doi câini, mascul şi femelă, pot genera 12.288 de pui!"

Sterilizarea şi castrarea, singura soluţie eficientă

Vina principală pentru situaţia existentă o poartă oamenii, care au fost obişnuiţi să se descotorosească de animale oricând doresc, trag un semnal de alarmă iubitorii de animale. "Suntem responsabili de fiecare animal în parte. Din acest motiv, oamenii nu ar trebui să rămână indiferenţi, să se implice cum pot", ne spune unul dintre cei implicaţi în proiectul online. Acesta dă ca exemplu Olanda, prima ţară care a reuşit să nu mai aibă câini pe străzi, datorită promovării animalelor din adăposturi şi a majorării amenzilor pentru abandon la 16.000 de euro!

image

Despre importanţa sterilizării/castrării animalelor FOTO Facebook.com/Cainii de la Ecarisaj-Zalau

"Poate că sună absurd, dar problema câinilor fără stăpân are rezolvare, însă este nevoie de timp, implicare şi înţelegere, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea oamenilor. Nu cere nimeni ca lumea să devină peste noapte iubitori de animale. Sunt oameni care pur şi simplu nu iubesc câinii sau le e frică de ei. Dar asta nu înseamnă că au dreptul să-i maltrateze sau să se aştepte de la noi, iubitorii de animale, să strângem de pe stradă toţi câinii abandonaţi. Facem ce putem, dar fără sprijin, e foarte greu. Când se va înţelege că din pricina omului s-a ajuns aici, vom fi făcut un pas înainte", subliniază voluntarii zălăuani.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Un militar român face flotări în toată lumea pentru a atrage atenţia asupra dramei veteranilor de război

FOTO Sălăjenii au ieşit la curăţenia generală "Let's Do It, Romania!". Saci plini cu scutece murdare, găsiţi pe Meseş

Bunul samaritean din Sălaj. Cine este femeia care atinge cu fapte bune vieţile celor năpăstuiţi

Povestea Cristinei Balaban, femeia care  s-a transformat în mamă adoptivă pentru 126 de copii singuri pe lume

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite