Alegeri prezidenţiale 2014. Lucian Bode, deputat ACL: „Biserica politizată este cel mai mare păcat al PSD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii ACL, în ultima conferinţă de presă din campanie
Liderii ACL, în ultima conferinţă de presă din campanie

Deputatul ACL Lucian Bode, vicepreşedinte al filialei Sălaj a alianţie, a declarat joi, 13 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că implicarea bisericii în campania electorală reprezintă cel mai mare păcat al PSD.

”Biserica politizată este cel mai mare păcat al PSD. Biserica ar trebui să fie partizana iubirii, chiar şi între oponenţii politici. Biserica ar trebui să opteze pentru credinţă, naţiune, tradiţii, respect reciproc între diferitele confesiuni religioase într-o Europă unită în diversitate. Nicidecum să facă discriminări grave pe criterii religioase sau etnice tipice secolelor apuse şi societăţilor subdezvoltate”, a declarat deputatul.

Întrebat dacă are informaţii cu privire la eventuale cazuri în care preoţii au transmis enoriaşilor cu cine să voteze, Lucian Bode a precizat că ar exista o astfel de situaţie, semnalată înainte de primul tur, dar a subliniat că va face publică localitatea şi parohia numai după ce informaţia va fi verificată.


Referitor la alegerile de duminică, 16 noiembrie, Lucian Bode a declarat că ACL Sălaj este ”pregătită să monitorizeze şi să sancţioneze public orice formă de derapaj de la conduita morală a unor reprezentanţi ai cultelor din judeţul Sălaj”.

”Le solicitam pe aceasta cale, mulţumindu-le anticipat (preoţilor - n.a.), să îndemne toţi enoriaşii să voteze duminică după propria conştiinţă pentru cel care  consideră că este cel mai  potrivit să conducă România în următorii cinci ani”, declarat el.
 

Citeşte şi Alegeri prezidenţiale 2014. Se trezeşte şi Zalăul. Protest de solidaritate cu diaspora, organizat în centrul oraşului

Alegeri prezidenţiale 2014: În Sălaj, PNŢCD şi PMP merg în turul doi pe mâna lui Klaus Iohannis

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite