Urmărit internaţional, condamnat la 20 de ani de închisoare, prins la Vama Albiţa

0
0
urmarit prins albita

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, acesta având de executat o pedeapsă de 20 de ani dispusă de instanţele franceze.

Pe 8 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat,  ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un tânăr în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emisă de autorităţile din Franţa în data de 08.11.2018. 

Persoana în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul Franţei. Ion M. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Vaslui


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri