Topul celor mai scumpe greşeli la volan. Amenzi maxime pentru erori pe care mulţi şoferi le comit fără să ştie ce riscă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ vă prezintă astăzi un top al celor mai costisitoare greşeli ale conducătorilor auto, abaterile cu care ne lovim frecvent în trafic şi pentru care legislaţia rutieră prevede amenda maximă.

În România, amenzile se aplică în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă,iar contravenţiilor rutiere li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amenda. În prezent, valoarea unul punct – amendă este de 105 lei (10% din salariul minim brut pe economie).

Cele mai mici amenzi pe care le pot aplica poliţiştii rutieri sunt cuprinse între 210 şi 315 lei, iar cele mai mari între 945 şi 2100 lei. 

Multe dintre amenzile maxime se aplică pentru abateri pe care şoferii le fac în mod frecvent. ”Adevărul” vă prezintă top 10 abateri pentru care şoferii riscă o amendă de 2100 lei:

1. Deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcţionarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei.

2. Săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic.

3.  Aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule.

4. Pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei.

5. Transportul animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor.

6. Aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă sau citirea numărului de înmatriculare.

7. Deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept (girofar).

8. Aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate.

9. Montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege.

10.  Nerespectarea semnificaţiei luminii roşii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite