Şcoala „Alexandra Nechita“ din Vaslui, în sărbătoare. Performanţa unică pentru învăţământul vasluian: micul geniu calificat la cinci olimpiade naţionale
0Şcoala "Alexandra Nechita" din Vaslui a găzduit vineri, 7 aprilie. cea de-a treia ediţie a Simpozionului Internaţional pentru Educaţie Intergeneraţională, eveniment eveniment inclus în programul Zilelor Şcolii.
Organizat de Şcoala "Alexandra Nechita" Vaslui şi Asociaţia Culturală Europea, coordonată de inspectorul de limbi moderne Alexandru Mîţă, Simpozionul Internaţional pentru Educaţia Intergeneraţională are ca parteneri instituţii de învăţământ din Cipru, Portugalia, Italia Turcia, precum şi instituţii şi asociaţii din România, precum Casa Corpului Didactic Neamţ, Asociaţia Magister Educationis Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui s.a.
Potrivit organizatorilor, scopul acestui simpozion este creşterea calităţii, a caracterului inovator şi a dimensiunii europene în învăţământul preuniversitar şi are grup ţintă cadre didactice din învăţământul preuniversitar de toate gradele, formatori pentru educaţia adulţilor precum şi cadre didactice şi cercetători din învăţământul universitar din România şi din ţările partenere. Prin intermediul acestui simpozion, se doreşte, printre alete, selectarea celor mai bune şi originale metode de educatie pentru un kit de formare a tinerilor profesori din Europa
Manifestarea a debutat cu scurte alocuţiuni ale invitaţilor. La simpozionul propriu-zis au participat cu lucrări cadre didactice din 27 de judeţe.
Micul geniu al Şcolii "Alexandra Nechita"
În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Şcolii, pe lângă programele artistice susţinute de elevi, au fost premiaţi elevii de excepţie, care s-au remarcat la olimpiadele şi concursurile şcolare.
Anul acesta, Şcoala "Alexandra Nechita" din Vaslui a obţinut o premieră pentru învăţământul vasluian având un elev calificat la cinci olimpiade naţionale. Este vorba de Alin Sava, din clasa a VIII-a, calificat la olimpiadele naţionale de lingvistică, matematică, fizică, chimie şi informatică. Pe lângă premiera judeţeană, Alin Sava este singurul elev din ţară care a atins o asemenea performanţă în acest an şcolar.
Pentru că programul olimpiadelor se suprapun la anumite discipline, Alin Sava urmează a reprezenta judeţul Vaslui la olimpiadele de informatică, matematică şi lingivstică. Prefectul Isabel Bogdan a ţinut să-l felicite pe performer, precizând că "Şcoala ”Alexandra Nechita” a devenit un brand pentru Vaslui în domeniul educaţiei".
Manifestările vor continua la Şcoala Alexandra Nechita sâmbătă, 8 aprilie, cu etapa finală a Concursul regional de cultură generală şi machete/colaje "Planeta Pământ - Casa tuturor".
.





