REPORTAJ Viaţa prin ochii unei persoane cu dizabilităţi

0
0

Perceţia socială în ceea ce priveşte persoanele cu handicap este încă precară în ţara noastră. Chiar dacă au fost loviţi de soartă mai mult decât, poate, ar merita, românii cu dizabilităţi sunt încă nevoiţi să suporte privirile chiorâşe şi chicotelile ironice ale celor din jur.

Cele mai multe lovituri pentru persoanele cu dizabilităţi le oferă societatea, nicidecum boala. Mărturiile acestora stau la baza acestei afirmaţii. Am stat, pentru câteva ceasuri, printre ei. Le-am ascultat poveştile de viaţă, le-am surprins zâmbetele fade când povesteau cum au căpătat bolile care le-au schimbat viaţa definitiv.

Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu din Bârlad este, de patru ani de zile, căminul a peste 70 de persoane cu diferite dizabilităţi fizice sau mentale. Fiecare persoană care vine aici are o poveste care ar putea smulge o lacrimă şi dintr-un suflet de piatră. Şi nu patetismul este de vină pentru acest lucru, ci lucrurile extraordinare pe care aceşti oameni le au de împărtăşit.

 „Cei din jur ar trebui să conştientizeze că ar putea fi în locul nostru"

Georgeta Radu are 81 de ani şi de mai bine de trei ani vine periodic la centrul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Bârlad. Femeia, care în tinereţe a fost profesoară şi contabilă, suferă de boala Parkinson. De-a dreptul impresionant este modul în care bârlădeanca s-a ales cu această maladie. Acum mai bine de şase ani, după o luptă crâncenă, a reuşit să se vindece de cancerul mamar de care suferea. Lupta nu a fost fără urmări, însă. Stresul şi tratamentul la care a fost supusă au îmbolnăvit-o de Parkinson. „Într-o zi mă duceam la biserică. Când am încercat să dau liturghia preotului, am observat că îmi tremură mâna. Nici nu mă simţeam bine aşa că am hotărât să mă duc la medic care mi-a pus acest diagnostic. M-am obişnuit însă aici (n.r. la centrul bârlădean), mă simt ca acasă. M-am împrietenit cu toată lumea, ar fi greu să mă despart de ei", ne spus Georgeta Radu.

image

Lângă bătrână, un bărbat plin de entuziasm intră în vorbă nerăbdător să-şi spună şi el povestea. Neculai Flintoacă (69 de ani) îşi începe istorioara cu necazurile pe care le-a avut de-a lungul vieţii din cauza bolii de care suferă. Bărbatul este diagnosticat cu boala Little. E o maladie congenitală ce provoacă greutate în deplasare şi retard mental. „Cel mai greu mi-a fost pe timpul comuniştilor, când am avut foarte multe probleme cu cei din jur, în special la serviciu. Atunci, pur şi simplu, eram percepuţi ca un gunoi în ochi. Eu dintotdeauna mi-am considerat boala ca o normalitate, mai ales că m-am născut cu ea", ne-a spus Neculai Flintoacă, fost cizmar de meserie.

„Mentalitatea de a ne percepe în felul acesta va dispărea în momentul în care oamenii vor conştientiza că mâine pot fi ei în locul nostru", a mai spus Flintoacă.

Şi-a modificat maşina proprie pentru a face şcoala de şoferi

La cei 29 de ani ai săi, Daniel Iosip, poate spune că a fost mai chinuit decât alţii într-o viaţă întreagă. Tânărul suferă de torticolis congenital, o boală ce mai este cunoscută sub numele de „gât strâmb" şi pe care Daniel o are de când s-a născut. Chiar şi aşa, tânărul povesteşte că nu se lasă. Face cursuri de tehnician maseur, dar şi muncă voluntară. Povesteşte că de multe ori a fost necăjit de persoanele din anturajul său. „Am fost marginalizat. Atât la şcoală, cât şi în cercul de prieteni pe care l-am avut. M-am obişnuit însă şi sunt capabil să trec peste orice", mărturiseşte Daniel.

image

Cel mai zâmbăreţ dintre toţi este George Ţopa (22 de ani). El se poate lăuda că are mai multă energie decât mulţi tineri de vârsta sa, deşi nu se poate deplasa decât cu un scaun cu rotile sau cu un cadru. Condiţia lui George a fost provocată imediat după naştere. Medicii i-au extirpat atunci un chist de pe coloana vertebrală. Băiatul spune că nu vrea să dea vina pe doctorii care i-au efectuat intervenţia chirurgicală, chiar dacă, poate, dacă ar fi fost mai atenţi, acum nu ar mai fi avut această problemă. „Aşa mi-a fost norocul. Se putea să nimeresc un doctor şi mai nepregătit care să mă paralizeze de tot, dar şi unul care să facă operaţia fără a exista aceste consecinţe. Mamei mele i s-a explicat că e o intervenţie complicată, aşa că nu avem motive să ne plângem", ne-a spus, cu zâmbetul pe buze, George Ţopa. El a terminat liceul la „Alexandru Ioan Cuza" şi, în ciuda problemelor sale locomotorii, a izbutit să ia permisul de conducere. „Când am făcut şcoala de şoferi nu era nicio maşină pe care să pot face cursurile. Am fost nevoit să mi-o modific eu pe cea de acasă", mai spune George. Încă o dovadă a ignoranţei societăţii faţă de persoanele cu dizabilităţi: legea spune că fiecare şcoală de şoferi trebuie să aibă o maşină specială pentru astfel de situaţii!

image

O familie cu 70 de membri

Centrul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Bârlad oferă mai multe modalităţi de recuperare pentru persoanele cu probleme. În funcţie de boala pe care o au, cei care vin aici pot fi îndrumaţi către masaj, fizioterapie, ergoterapie, chinetoterapie sau consiliere psihologică. Aceasta din urmă este foarte importantă pentru stima de sine a persoanelor cu dizabilităţi. „Sărăcia, asociată cu handicapul şi excluderea socială au ca efect excluderea aproape completă a acestor persoane. Acestea sunt principalele motive pentru care existăm noi: pentru a acorda asistenţă profesionistă şi protecţie, maximizând astfel şansele de recuperare şi reinserţie socială a persoanelor cu handicap", ne-a spus Daniela Dorobanţu, şeful Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu din Bârlad.

Toate persoanele din centrul bârlădean cu care am stat de vorbă ne-au spus că socializarea cu celelalte persoane cu probleme îi ajută foarte mult să treacă peste necazurile de zi cu zi. „Ei se considera o mare familie.Vin aici nu doar pentru recuperare ci şi pentru socializare, proces care este foarte important. Cei mai mulţi dintre ei suferă de boli progresive, pe care nu le putem trata ci doar opri din evoluţie", a spus Rodica Ifrim, psiholog.

 „Ca psiholog, încerc să redau beneficiarul familiei şi comunităţii din care acesta aparţine. De multe ori, tristeţea, disperarea, panica şi revolta care vin din lupta cu suferinţa modifică relaţiile dintr-o familie", Rodica Ifrim, psiholog.

Cum ajută statul persoanele cu handicap

 În judeţul Vaslui sunt 14.362 de persoane ce beneficiază de pensie pentru diferite grade de handicap. Cifra reprezintă aproape 20% din totalul pensionarilor din sectorul de stat din judeţ. Acestora li se adaugă alţi 420 de persoane care au pensie de invaliditate din sectorul agricol. În funcţie de gradul de handicap în care se încadrează, statul le oferă un venit lunar mediu de 522 de lei. Suma diferă în funcţie de gradul de handicap şi de vechime.

Valoarea veniturilor primite de persoanele cu dizabilităţi pensionate în sectorul de stat (cifre valabile în judeţul Vaslui):

 Ø   Gradul l - 508 lei media

  •     pensia cea mai mică -160 lei + 587 lei indemnizaţia de însoţitor
  •    pensia cea mai mare -1314 lei + 587 lei indemnizaţia de însoţitor

Ø     Gradul ll - 526 lei

  •    Pensia cea mai mică - 65 lei, aceasta devenind 350 pensie minimă socială
  •    Pensia cea mai mare -1908 lei

Ø     Gradul lll - 521 lei

  • Pensia cea mai mica - 77 lei, devenind 350 pensie minimă socială
  • Pensia cea mai mare - 2058 lei

(Cei care au venituri mai mici de 350 de lei beneficiază de pensia minimă socială)

Chiar dacă multe dintre persoanele cu dizabilităţi ar putea să mai muncească, foarte puţini agenţi economici sunt dispuşi să-i includă în câmpul muncii. „În Europa, tendinţa companiilor de a lua în considerare şi persoanele cu dizabilităţi atunci când fac recrutări nu mai reprezintă o noutate Din păcate, situaţia nu este la fel de roz şi în ţara noastră", e de părere Bogdan Stan, asistent în cadrul centrului bârlădean.

Vaslui


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri