Motivul pentru care copiii ajung în pragul sinuciderii. „Sunt singuratici, nu au prieteni. În şcoală se acumulează multă frustrare şi teamă“

Cazurile de tentative de suicid în rândul adolescenţilor la vârste tot mai mici au crescut îngrijorător în ultimii ani, iar ele arată fragilitatea noii generaţii de copii.

Cazul elevului de 12 ani din Constanţa, care marţi dimineaţă a încercat să-şi pună capăt zilelor chiar la şcoala unde învăţa, aruncându-se de la etajul al doilea al unităţii de învăţământ, vine la doar o lună după ce o elevă de 13 ani de la o şcoală din Vaslui a recurs la un alt gest dramatic. La jumătatea lunii decembrie, anul trecut, copila a plecat de la ore şi s-a aşezat în faţa unui tren, între şine, hotărâtă să îşi pună capăt zilelor. A supravieţuit miraculos. Înainte de a recurge la gestul extrem, copila a lăsat un bilet pe bancă în care îşi exprima mai multe nemulţumiri legate de şcoală.

Ce probleme îi aduc pe copii la vârste atât de fragede în pragul sinuciderii? Pot fi identificate din timp dezechilibrele emoţionale ale copiilor? Sunt necunoscute pe care psihologul Beatrice Moşneagu încercă să le explice.  

„Suicidul este un defect de adaptare cauzat de factori negativi din mediul în care se regăseşte copilul corelaţi şi cu structura de personalitate fragilizată a persoanei, a copiilor în speta noastra. Fenomenul suicidar se poate analiza din punct de vedere psihologic doar prin prisma proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanei (procese afective, caracter, temperament). Acest fapt trebuie explorat la fiecare copil în parte, etapele vieţii, ce crede persoana despre ea însăşi, ce spun alţii, conflictele pe care le are atat intrapsihic, cât şi personale. Este destul de greu să întregeşti tot tabloul etimologic al actului suicidar şi asta presupune interventie de specialitate al unui psiholog cu competente in criminologie” a precizat, pe Adevărul, psihologul Beatrice Moşneagu (foto dreapta)

Potrivit acesteia, sunt două forme de suicid: tentativa, atunci când copilul nu-şi pune problema autosuprimării, ci urmăreşte să-şi atingă nişte scopuri ( să impresioneze, să manipuleze, să atragă atenţia) şi suicidul real, atunci când individul îşi suprimă viaţa. Comportamentul specific suicidar se poate identifică din faze incipiente, există o conduită particulară, o manifestare tipică pe care părinţii o pot vedea la copilul lor. ”În primul rand se poate vedea o tulburare dramatica a echilibrului emotional, o aberatie a manifestarilor sociale influenţate de temperamentul copilului, o exacerbare pasională instinctiv-emoţională, raptusuri anxioase, tendinţe depresive, izolare, care se văd din copilărie şi adolescenţă”, subliniază Beatrice Moşneagu.

Anturajul, familia au un rol esential, care îl solicită pe sinucigaş să interactioneze şi sa aibă activitate. Dacă acestea sunt pozitive, ele nu pot fi cauzele suicidului dar daca sunt disfuncţionale, pot reprezenta o cauză directă a suicidului, spune psihologul. O altă cauză o reprezintă condiţiile de viaţă care primează în evoluţia unui individ. Sărăcia, lipsurile materiale, financiare pot fi motive în apariţia dorinţei de a recurge la un gest extrem. 

În opinia psihologului, familie şi şcoala care sunt răspunzătoare de efectele ulterioare care apar în definitivarea structurii individuale.

Şcoala are un rol important dar, din păcate, ea este concepută ca un training cognitiv, ea dezvoltă doar abilităţile cognitive ale elevului nu şi cele afectiv-emotionale. De regulă, copilul acumulează în scoala multă frustrare, teamă, face eforturi să se adapteze programului orar cât si cerinţelor standard, acestea nefiind adaptate pe particularităţi. În scoală, din pacate, nu se fac cursuri de dezvoltare personala deloc, care ar rezolva multe din probleme.   Beatrice Moşneagu, psiholog clinician

Personalitatea se structurează in timp si ea exprimă maturitatea individului sau imaturitatea lui in funcţie de natura armonica sau dizarmonica a situatiilor la care s-a adaptat sau nu. Există o personalitate tipică a celor predispuşi la acte suicidale.

Sinucigaşii nu au abilităţi sociale deosebite, ei nu se destăinuie altora. „Sunt singuratici, nu au prieteni, îşi rumegă în propria melancolie ideile morbide si sumbre”. De altfel, la adolescent se pot identifica caâteva caracteristici specifice: sunt retraşi, interiorizaţi, se neglijează corporal, lipsa igienei, au frustrări afective, sunt ostili, imaturi, introvertiţi, sufera de sindromul abandonului, unii au excese comportamentale care iau forma maniei şi actelor delincvente, alţii sunt maturizati fizic dar psihic sunt infantili. Dezacordul neintegrarii acestei perioade de pubertate poate duce la sinucidere şi acest fapt o demonstrează studiile privind endocrinologia. Cu alte cuvinte, sinuciderea este un fenomen complex, care se regăseşte în întelegerea dilemei dihotomice a fiecarui individ la nivelul conştiintei sale care accentueaza instinctul de conservare şi suprimă dorinţa de viaţă“, a conchis psihologul.

În abordarea acestor structuri, este obligatoriu nevoie de psihoterapie, pentru ca in interactiunea cu psihoterapeutul, persoana în cauză să îşi conştientizeze blocajele, mecanismele defectuoase după care funcţionează şi să înveţe noi abordări.