Accident grav la Bârlad: un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La faţa locului au sosit şi poliţiştii de la rutieră
La faţa locului au sosit şi poliţiştii de la rutieră

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Bârald, a murit, în această dimineaţă, după ce maşina în care se afla şi era condusă de un prieten s-a izbit violent de un transformator electric aflat pe un trotuar. Din fericire, ceilalţi patru pasageri au rămas în viaţă.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc pe strada Tecuciului, în apropiere de Unitatea Militară (UM) 01458. Maşina, condusă de Claudiu Berezintu, în vârstă de 20 de ani şi care avea permis din 2012, circula cu viteză, iar  tânărul şofer a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal de un transformator electric afla pe trotuarul din dreapta pe sensul său de mers. 

În urma impactului, atât şoferul, cât şi ceilalîi pasageri au fost răniţi. Din păcate, pasagerul care se afla pe bancheta din stânga spate a sărit cu doar câteva secunde înaintea impactului, suferind răni grave pe tot corpul. Ulterior, el a decedat pe patul de spital, medicii de la Spitalul Municipal de Urgenţă din Bârlad declarând decesul.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest şi a rezultat o valoare de 0,16 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, a declarat Alina Tonigă, responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

Claudiu Berezintu este cercetat de către poliţişti din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Bârlad pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite