Şcoala, la seral. A doua şansă pentru tinerii care nu au diplomă de bacalaureat
0Au început înscrierile la seral. Tinerii care nu au acordat prea mare importanţă educaţiei şi şcolii la momentul potrivit încearcă acum să recupereze timpul pierdut. Ei au înţeles că nu au un viitor fără diplomă şi au hotărât să îşi completeze studiile
A doua şansă le-a fost oferit prin învăţământul la seral, ei pot munci ziua, iar seara merg la cursuri. Dorin Drocan este unul dintre tinerii care vor să-şi continuie studiile.
„Timpul şi neatenţia au determinat aceste alegeri, am făcut altceva şi nu am continuat şcoala. Acum am venit să mă înscriu la seral pentru că fără carte nu se poate, nu faci nimic”, a mărturisit tânărul.
El a ales să urmeze cursurile de tehnician în transporturi şi aşteaptă cu nerăbdare ca din luna februarie să înceapă şcoala. Cursurile la seral încep după ora 16.00 şi studiul începe cu disciplinele din semestrul doi, clasa a douăsprezecea. Apoi urmează materiile tehnice, iar la final pot să se înscrie la bacalaureat.
„Beneficiul principal este acela că după doi ani pot să susţină examenul de bacalaureat, iar specializarea oferită, tehnician în transporturi, este căutată”, a precizat Mihai Mijache, directorul Colegiului de Transporturi Auto.