Râcă între SNPPC şi SNAP, sindicatele care reprezintă interesele poliţiştilor de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi FOTO Corina Macavei
Sediul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi FOTO Corina Macavei

Gâlceavă mare între cele două organizaţii sindicale, care reprezintă interesele angajaţilor din MAI. Este vorba de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie – SNAP şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC.

Acuzaţiile curg gârlă din partea liderului de sindicat de la SNAP, care vorbeşte despre sume importante de bani care se strâng de către SNPPC din cotizaţiile membrilor de sindicat. Liderul de sindicat, Iulian Surugiu, spune că fiecare membru de sindicat de la SNPPC plăteşte ca şi cotizaţie 0,1 la sută din salariu, ceea ce înseamnă că la nivel naţional se strânge suma de 200.000 de euro. În opinia acestuia, legătura dintre SNPPC şi MAI este una foarte apropiată pentru că se bazează pe interese reciproce.

„Ei sunt mână în mână cu angajatorul şi în şapte ani de zile de funcţionare nu au schimbat nimic, nicio o lege, nu au fost în stare să schimbe un ordin. Angajatorul îşi permite şi acum să le reţină cotizaţia şi să le facă servicii. Vă dau un exemplu: angajatorul plăteşte factura telefonică pentru SNPPC asta în timp ce noi nu avem suficienţi oameni. De ce fac acest lucru? SNPPC a prins un contract cu Cosmote şi a dat telefoane comandanţilor şi familiilor acestora gratis. Toate acestea au dus mişcarea sindicală aproape de zero. Mişcarea sindicală este doar un simulacru din păcate la ora actuală. Ei doar manipulează, nu fac altceva şi strâng circa 200.000 de euro cotizaţii la nivel de ţară, bani pe care îi prăduiesc. Au destule facilităţi. Şi eu probabil dacă aş fi angajator şi eu poate aş face la fel, pentru că interesul ar fi să nu am o mişcare sindicală puternică”, ne-a declarat Iulian Surugiu.

În opinia liderului de sindicat, SNPPC va pierde un număr însemnat de membrii în următorii 2-3 ani. 

„În Mehedinţi şi la Caraş Severin liderii lor de la SNPPC sunt în general comisari şef de poliţie, adică ceva de genul <<şeful d-avostră ar fi preşedintele de sindicat şi d-vostră faceţi muncă sindicală, eu cred că nu puteţi face această muncă>>.  Mai mult de 2-3 ani de zile nu va dura acest sindicat pentru că s-au format destul de multe sindicate în ţară, care s-au desprins din ei şi anul acesta ne-am propus să schimbăm statutul poliţiştilor”

ne-a mai spus Iulian Surugiu. 

Recent, sindicatul Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România a atras atenţia asupra unor probleme legate de funcţionarea organizaţiei sindicale "mamut denumită Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, cât şi despre unul din birourile teritoriale".

Potrivit SNAP Mehedinţi, în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara "activitatea sindicală a liderilor aleşi ai Biroului Teritorial Executiv Mehedinţi este retribuită, cu toate că nici un membru din conducere nu este suspendat din funcţia de lucrător al M.A.I.".
"Biroul Executiv Central al S.N.P.P.C a găsit o portiţă în legislaţia română şi astfel răsplăteşte munca liderilor din teritoriu sub forma unor tichete cadou în valoare de 50 lei fiecare şi care se primesc lunar în număr de aproximativ 96 bucăţi, cât şi alocarea de bonuri pentru achiziţie carburant aproximativ 30 litri lunar. Nu cunoaştem ce mari realizări sindicale are acest birou teritorial însă, cum la nivel naţional S.N.P.P.C este o afacere foarte profitabilă graţie sumelor fabuloase încasate din cotizaţii în special ale agenţilor de poliţie, totul este posibil.
Organizaţia sindicală a S.N.P.P.C apare permanent la televiziunile naţionale şi prin liderii săi vocali, prezintă opinii şi păreri politice cunosc toate problemele economico-sociale ale României, însă drepturile poliţiştilor sunt în mod flagrant încălcate de şefii profesionali. Liderii Birourilor Teritoriale ale S.N.P.P.C urmăresc doar propriile interese şi anume obţinerea de funcţii având coeficient cât mai mare, grade si avansari „dacă se poate anual”, respectiv premii, salarii de excelentă, merit etc.

Un astfel de Birou teritorial al S.N.P.P.C există la Poliţia de Frontieră Mehedinţi având denumirea de „ Biroul Teritorial Executiv al S.N.P.P.C. Mehedinţi”. Nu cunoaştem modul de dobândire şi folosire a sintagmei „Executiv”, însă cei de la Mehedinţi se pare că sunt omologii organizaţiei S.N.P.P.C. Centrale, este problema dânşilor şi îi lăsăm să o rezolve în familie.
Ceea ce dorim să scoatem în evidenţă este faptul că S.N.P.P.C Mehedinţi în anul 2011 mai precis la începutul lunii iulie prin liderii teritoriali au consfinţit şi au fost de acord cu procesul de restructurare declanşat la nivelul fostului I.J.P.F Mehedinţi. Aşa zişi apărători ai intereselor şi drepturilor membrilor, au semnat fără nici o obiecţie toate procesele verbale ce certificau declanşarea unui examen la nivelul fostului Inspectorat şi care afecta în special aparatul operativ, ba mai mult au desemnat <<observatori>> din rândul conducerii Biroului Teritorial ce au asistat în sălile de examene.

Liderii au afişat pe timpul examenului un comportament şi o atitudine de superioritate, dar şi de sfidare pentru colegii agenţi de poliţie care erau foarte stresaţi şi cu nervii întinşi la maxim datorită acelui concurs care pe unii urma să îi lase fără o pâine la familie.
De asemeni acest Birou Teritorial încă de la validarea conducerii (luna martie 2011) nu a convocat nici o Adunare Generală timp de aproximativ 2 ani, probabil consideră că nu au nici o problemă de comunicat membrilor şi s-au achitat permanent de oligaţiile celor ce i-au ales.
Totodată ne întrebăm de ce această organizaţie nu respectă Acordul încheiat între M.A.I şi sindicate, şi pentru a explica acest fapt, cum este posibil ca o parte a liderilor Biroului Teritorial încadraţi la program de 8 ore la Sectoarele din frontieră să fie mai mereu prezenţi la sediul biroului aflat în Drobeta Turnu Severin în timpul programului de lucru 08:00-16:00 exemplificând astfel:
- Preşedintele Biroului Teritorial al S.N.P.P.C Mehedinţi- Chisăr Ion ofiţer specialist II –S.C.T.F în cadrul Sectorului Poliţiei de frontieră Porţile de Fier II aflat la 60 km de sediul Biroului Teritorial din Drobeta Turnu Severin
- Vicepreşedinte –Istodor Sorin –agent II compartiment Administrativ Sectorul P.F Sviniţa aflat la aproximativ 80 km de sediu Biroului Teritorial
- Delegat sindical – Burincă Cristian – agent II compartiment Analiză risc Sectorul P.F Gârla Mare situat la 70 km de Drobeta Turnu Severin", au arătat oficialii SNAP.

„O organizaţie sindicală concurentă este normal să atace”

De cealaltă parte, Marin Gruia, preşedinte Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – SNPPC spune că acuzaţiile aduse de organizaţia SNAP Mehedinţi sunt nefondate.

Sunt nişte informaţii eronate, aruncate de sindicatul concurent. Conducerea organizaţiei noastre a luat decizia ca o dată pe an să ofere tichete cadou pentru imagine şi marketing atât colaboratorilor, cât şi liderilor care desfăşoară activităţi în afara programului de lucru pentru activitatea sindicală. Vorbim aici de preşedinţii organizaţiilor, vicepreşedinţi, deci la nivelul Biroului Teritorial. Deci la Poliţia de Frontieră Mehedinţi e vorba de 1200 de lei valoarea tichetelor cadou, care se acordă o dată pe an organizaţiei teritoriale pentru toate activităţile desfăşurate de membrii Biroului Teritorial. Este o decizie legală, sunt înregistrate toate documentele fiscale, nu este ilegal nimic. Dar o organizaţie sindicală concurentă este normal să atace pe toate canalele”, ne-a declarat Marin Gruia. Cât priveşte acuzaţiile că SNPPC nu s-a opus procesului de disponibilizare, liderul de sindicat le respinge categoric şi spune că, dimpotrivă, sindicatul pe care îl reprezintă a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a păstra oamenii.

„S-a modificat statutul poliţistului în 2011 şi s-a spus că se reorganizează activitatea şi că trebuie să ne încadrăm în buget. S-a emis un ordin al ministrului privind modalitatea de examinare a tuturor angajaţilor. Acest ordin a fost contestat în instanţă de către noi, dar  Curtea de Apel a respins acţiunea. La examene au participat observatori la susţinerea examenelor în baza acelui ordin, pe care instanţa l-a apreciat ca legal. Dacă noi am fi fost de acord cu aceste disponibilizări însemna să fim nebuni. Noi am făcut tot posibilul ca să nu se facă disponibilizări”, a mai adăugat liderul de sindicat de la SNPPC.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite