Povestea emoţionantă a ultimului lup de Dunăre. A străbătut fluviul de la un capăt la altul şi-i ştie absolut toate secretele

Căpitanul de vas Tiberiu Cojocaru (85 de ani) a străbătut vreme de 40 de ani Dunărea de la un capăt la altul şi îi ştie toate secretele. Mulţi navigatori experimentaţi au avut probleme în zona de clisură, traversarea Defileului Dunării fiind o piatră de încercare pentru marinari, spune el.

Căpitanul Tiberiu Cojocaru (85 de ani), ultimul lup de Dunăre, navigatorul pentru care bătrânul fluviu nu mai are niciun secret, trăieşte la Orşova, într-un modest apartament dintr-un bloc turn. Măcinat de bolile bătrâneţii, nea Tibi, aşa cum îi spun orşovenii, face un efort uriaş să ne povestească despre vremurile de odinioară, despre marea sa dragoste. Vreme de 40 de ani  a străbătut Dunărea în sus şi în jos, de la Regensburg până la Sulina, în acele timpuri în care navigaţia se făcea fără GPS-uri, fără tehnică modernă. Atunci, spune el, erai un bun marinar doar dacă Dunărea îţi curgea prin vene.

Nea Tibi s-a născut la Pojejena (judeţul Caraş-Severin), un sat pescăresc pe malul Dunării, în prima zi a anului 1932. Visul de a deveni marinar i-a încolţit în minte încă din copilărie, când privea ore în şir fără să se sature mersul lin al vaselor care traversau fluviul. În zadar au încercat părinţii să-i scoată marinăria din cap, că nu au reuşit sub nicio formă.

După ce a absolvit liceul din Oraviţa, l-au trimis să dea examen la facultatea de geologie din Bucureşti. Nu s-au gândit o clipă, că tânărul Tiberiu va lăsa foaia goală tocmai pentru a nu promova examenul.

„Eu doream să mă fac marinar. Nu am reuşit la facultate pentru că nu am vrut să reuşesc“, povesteşte Tiberiu Cojocaru.

Aşa că s-a întors acasă şi s-a înrolat în armată, obligaţie de care la acea vreme niciun tânăr nu scăpa. Şi cei trei ani de stagiu militar obligatoriu la mai multe unităţi de aviaţie i-au fost de mare folos ulterior, fiindcă aici a decoperit tainele folosirii radarului. „Urmăream avioanele cu radarul şi m-am învăţat să lucrez cu el, iar asta mi-a prins bine când am venit marinar pe vapor, fiindcă avea în dotare radar“, spune Tiberiu Cojocaru.

S-A ÎMBARCAT PE UN ŞLEP CA SIMPLU MARINAR

După armată, Tiberiu şi-a urmat visul, acela de a deveni marinar în flota fluvială românească. A trimis o cerere de angajare la căpitănia portului din Drobeta-Turnu Severin şi în scurt timp avea să răspundă întrebărilor angajatorului care l-a analizat cu mare atenţie. A trecut cu bine interviul de angajare, aşa că în anul 1957 s-a îmbarcat ca simplu marinar la bordul remorcherului „Oituz“, unde a rămas doi ani.

„Îmi amintesc că pe comandant îl chema Petre Târpan şi îmi spunea: «Mă, Tibi, cine te-a pus pe tine să te faci marinar?». «Eu m-am pus singur», răspundeam. Majoritatea marinarilor aveau pe vremea aceea doar şcoala profesională, cu liceul, cum eram eu, erau foarte puţini. Se tot întrebau ce caut eu printre ei“, spune bărbaul. Foarte ambiţios, tenace, curajos, tânărul marinar a obţinut uşor următoarele grade, astfel că după alţi doi ani a susţinut examenul şi a devenit şef de echipaj, apoi ofiţer secund şi în final căpitan, astfel că în cei aproape 40 de ani de carieră a lucrat ca navigator pe 25 de nave ale flotei fluviale româneşti.

DUNĂREA, PERICULOASĂ ÎN ZONA CAZANELOR

Până la transportul pe calea ferată, Dunărea a reprezentat cel mai important mod de transport şi de comerţ între Centrul Europei şi ţările riverane Mării Negre. Dar pe porţiunea dintre Moldova Veche şi Turnu Severin navigaţia se efectua în condiţii extrem de dificile, era îngreunată şi extrem de periculoasă din cauza stâncilor care răsăreau din ape. Practic, trecerea prin Defileul Dunării dura 120 de ore. În Cazanele Dunării, pentru orice marinar periculoasă era şi apropierea stâncilor fiindcă exista pericolul ciocnirii de acestea, dar şi viteza curentului pe care doar navele cu motoare puternice puteau să o învingă. Până la construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I, navigaţia prin zonă se făcea sub controlul unor ofiţeri piloţi, care aparţineau de două agenţii de pilotaj pe Dunăre, cu sediile la Orşova şi Tekjia (fosta Iugoslavie) şi era posibilă numai pe timpul zilei.

Tiberiu Cojocaru îşi aminteşte că din cauza curenţilor puternici şlepurile erau trase în amonte de pe malul sârbesc cu o locomotivă de tractare pe şine. De asemenea, Administraţia Fluvială Porţile de Fier, cu sisteme de navigaţie şi şase staţii de semnalizare pe ambele maluri ale Dunării, a asigurat ghidarea navelor în condiţii de siguranţă în cea mai periculoasă parte a Dunării. Pe partea românească, erau  înfiinţate staţiile Drencova, Munteana, Izlaz, Greben şi staţia de semnal Vodiţa, iar pe partea sârbească a existat o staţie de semnal la Sip. Construcţia barajului de la Porţile de Fier I a permis ridicarea nivelului apelor Dunării cu circa 33 m peste nivelul mediu şi crearea în spatele acestui baraj a unui lac făcând astfel încât obstacolele naturale de pe cursul Dunării să dispară.

Pasagerii de pe „Mehedinţi“ se aruncau în apă pentru a ajunge în Serbia

Tiberiu Cojocaru şi-a petrecut o mare parte din carieră la cârma pasagerului „Mehedinţi“, care făcea curse regulate între Orşova şi Moldova Veche (Caraş-Severin). Chiar dacă e mai uşor de navigat un pasager faţă de greoaiele remorchere de odinioară, responsabilitatea era imensă. Zeci de oameni se aflau la bordul navei, care trebuiau duşi în siguranţă la destinaţie.

„Îmi amintesc când un căpitan de aici, din Portul Orşova, nu mă lăsa să plec la Moldova Veche fiindcă era ceaţă densă. Mi-a spus clar că nu îmi dă voie. Oamenii aşteptau însă pe mal şi s-au supărat când au auzit că se anulează cursa. Atunci i-am spus căpitanului că eu mă duc, m-a lăsat abia după ce am semnat că mă duc pe propria răspundere. Am plecat într-un final şi m-am întors fără probleme, deşi era o ceaţă de nu se vedea bastonul de la catarg“, povesteşte Tiberiu Cojocaru.

Îşi aminteşte navigatorul de la Orşova şi de românii care se îmbarcau pe „Mehedinţi“ şi se aruncau în Dunăre pentru a trece în Serbia şi nu de puţine ori se întâmpla ca aceştia să-şi piardă viaţa în apele adânci ale fluviului ori sub ploaia de gloanţe ale ofiţerilor de Securitate care supravegheau acest vapor.