Cristian Târtea, trimis de Dumnezeu să ridice o mănăstire

Întâlnirea cu Petrache Lupu, făcătorul de minuni de la Maglavit, i-a marcat întreaga copilărie. În 1982, Sfântul îl binecuvânta şi îi prorocea destinul.

A fost atras dintotdeauna de biserică, obişnuind să participe la slujbe încă din copilărie. Din păcate, vremurile nu prea îi permiteau să-şi asculte inima aşa cum îşi dorea, însă mintea, de atunci, a micuţului Cristi Târtea găsea mereu soluţii.

Pleca de-acasă pe furiş şi asculta liturghiile pe la uşile bisericilor. „În fiecare duminică frecventam biserica, cu toate că părinţii nu prea mă lăsau.

Era în perioada comunistă, în familie erau nişte oameni infiltraţi în structurile comuniste şi sigur că le era frică să nu aibă greutăţi din cauza mea.

Aşa că mă furişam, iar când ştiam că sunt urmărit, stăteam pe la uşă şi ascultam slujba”, îşi aminteşte preotul.

Avea vreo 15 ani când a auzit pentru prima oară de miracolele de la Maglavit. Şi-a dorit să-l cunoască, în carne şi oase, pe Sfântul Petrache Lupu, aşa că şi-a luat câţiva prieteni din cartier şi a plecat la drum.

„Ne-am urcat pe bicicletă şi ne-am dus acolo. Am coborât în pădure, am văzut ceea ce rămăsese din mănăstire, am rămas uimiţi şi marcaţi de profeţiile şi de cuvintele biblice care erau scrise cu negru pe stâlpii de beton ai acelei biserici.

Erau mesaje biblice care te îndemnau la curaj, la bărbaţie, la credinţă”, rememorează acele clipe preotul Cristian Târtea.

Mesajele divine i-au călăuzit paşii
A urcat apoi în sat, pentru a-l întâlni pe Sfântul care avea să-i prorocească destinul. „Bătrânul stătea pe un pat de scânduri, pe o saltea de paie pe care era întins un cojoc de blană cum aveau ciobanii, iar pe pereţii camerei, avea planul mănăstirii Maglavit, erau numai icoane, sfinţi.

Sigur că i-am cerut să ne povestească cum a fost când l-a văzut Dumnezeu. Noi, în simplitatea noastră, copii fiind, sigur că am stat cu sufletul la gură ca să ascultăm ce ne povesteşte sfântul. Am rămas foarte uimiţi şi marcaţi de istorioarele pe care le spunea acel om”, îşi aminteşte Cristian Târtea, ajuns acum preot la Mănăstirea Mraconia.

Despărţirea de Petrache Lupu avea să aducă şi primul semn pentru ceea ce avea să întâmple mai târziu în viaţa lui. „În momentul în care am plecat de-acolo, ne-a binecuvântat pe toţi.

Când a ajuns la mine, mi-a făcut o cruce pe frunte şi, în momentul acela, am simţit ceva ce nu pot să descriu în cuvinte.

Şi sfântul mi-a zis „fii binecuvântat, tu vei fi preot!”, mărturiseşte preotul, a cărui viaţă a fost presărată de-atunci de nenumărate revelaţii.

În `82, înaintea examenului de admitere la seminarul teologic a avut un vis plin de semnificaţii, prin care era “anunţat” că va ajunge preot, dar în anul următor şi va trebui să răsplătească asta printr-o faptă neobişnuită.

S-a speriat şi a răspuns că va construi o biserică. Mai târziu, după ce a îmbrăcat hainele preoţeşti, a fost numit preot în Parohia Dubova.

Păşind pentru prima dată în Cazane, s-a oprit pentru o clipă pe podul Viaductului Mraconia. L-a cuprins o emoţie puternică, ochii săi căutând un loc anume... Aşa a prins viaţă Mănăstirea Mraconia.

PROFIL
Născut: 12 iunie 1967, Cetate- judeţul Dolj
Studii:  Universitatea Teologică din Bucureşti
Experienţă: de 18 ani, preot

Ce pasiuni mai aveaţi din copilărie?
„Am fost atras de ştiinţele exacte, mai ales de fizică. Eram foarte procupat de lucrările tehnice şi practice. Mă ocupam cu electronica, mi-a plăcut mult să studiez revistele „Tehnium” şi am realizat foarte multe montaje electronice, după care am învăţat să repar radio, televizoare (începand din şcoala generală şi mai apoi în liceu). Mai târziu, am învăţat chiar să bobinez transformatoare şi electromotoare”.
 
Ce ar trebui să ştie un viitor absolvent de teologie?
„În primul să aibă vocaţie, să aibă chemare. Dacă o persoană care doreşte calea credinţei, crede că preoţia înseamnă, aşa cum spun bătrânii pe la ţară, colaci, cotoaie şi alte avantaje se înşeală. Pentru că preoţia este o misiune pe care trebuie să o pună în slujba oamenilor şi să-i înveţe pe oameni să parcurgă toţi paşii pentru mântuirea sufletească a fiecăruia”.

Ce-i place?
„Admir decenţa, pioşenia şi frica de Dumnezeu a celor care vin la biserică. Sunt oameni cu inima curată, deschisă, care se roagă în linişte şi stau si meditează”. 

Ce nu-i place?
„Aroganţa şi nerecunoştinţa unora, în special a unora cu care am fost coleg".