Tulcea: Moş Crăciun vine în casa ta pentru câteva sute de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moşul vine cu chirie
Moşul vine cu chirie

De la decoraţiuni, brazi, sănii şi până la Moş Crăciun de închiriat, gras, dolofan şi vesel, toate pot fi achiziţionate de pe internet. Pentru o oră de „ho-ho-ho“ părinţii care vor să îşi bucure copiii pot apela la serviciile unei astfel de firme, dar trebuie să scoată ceva bani din buzunar. Preţul acestor servicii variază între 180 şi 285 de lei pentru o oră de stat în compania celui mai iubit personaj al copilăriei

Dacă optezi pentru contractarea on line, de la www.brazidecraciun.ro, Moş Crăciun de închiriat costă 285 de lei pentru o oră pentru o singură familie, asta dacă se face rezervarea până pe data de 10 decembrie. De preferat este ca rezervarea să fie făcută on line, unde se va specifica şi modalitatea de plată. În scurt timp vei primi confirmarea pentru comanda ta.
Oferte locale

Agenţia Premiere Marriage din Tulcea vine, de asemenea, cu o ofertă generoasă de Crăciuni şi Crăciuniţe pentru acest an.  Moşul poate fi achiziţionat până pe data de 21 decembrie. Este un Moş veritabil care îşi poartă barba lungă şi albă printre cei mici.

Tariful este de 200 lei pentru o prestaţie (aproape două ore). Un Moş Craciun „corporate“  pentru grădiniţe, angajatori, angajaţi şi copiii acestora sau parteneri de afaceri costă 180 de lei pentru o oră. De asemenea, există o ofertă specială pentru grădiniţe: 6 lei pentru fiecare copil).

Moşul poate împărţi şi materialele promoţionale pentru firma ta. Moş Crăciun promoter costă  100 lei pentru o oră, 180 lei pentru două ore pe zi sau 350 lei pentru patru ore. Crăciuniţele sunt mai scumpe: 150 lei pentru o oră, 250 de lei pentru două ore pe zi sau 400 lei pentru 4 ore.

Citiţi amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite