Tulcea: Cinci ani după gratii pentru vărul cu toporul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul stă cinci ani la închisoare
Bărbatul stă cinci ani la închisoare

Șerban Gheorghe din Măcin și-a lovit în mod repetat verișorul primar cu toporul în cap. Avea și o explicație: vărul, Dan Coroancă, s-a purtat necuviincios cu fiul lui

În sprijinul asaltatorului a mai venit un amic, Niculai Nicolae, care a dat și el câteva picioare și câțiva pumni în victimă. Tribunalul Tulcea a decis că Șerban Gheorghe va sta după gratii timp de cinci ani de zile, iar amicul Niculai Nicolae, trimis în judecată pentru loviri și alte violențe, își va auzi sentința pe data de 14 decembrie.
Totul a pornit de la un animal scăpat
Era în luna mai a acestui an. Fiul lui Șerban Gheorghe, de 16 ani, a scăpat un animal din curte. Unchiul, Dan Coroancă, l-a certat aspru pe puști, ba chiar i-a aplicat și niște lovituri. Tatăl nu a stat cu mâninile în sân, astfel că s-a dus la verișorul său, căruia i-a aplicat repetate lovituri de topor.
„După prăbuşirea victimei la sol, ca urmare a loviturii aplicate de câtre inculpat, a venit şi Niculai Nicolae, care a aplicat şi el câteva în zona toracică şi a umărului drept“, spune procuror Laura Subțirelu. 
Victima a fost transportată iniţial la Spitalul orăşenesc Măcin şi înregistrată  în evidenţe cu diagnosticul de traumatism cranio -cerebral deschis, plagă parietală dreapta de circa 7 cm. Datorită gravităţii leziunii, bărbatul a fost trimis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Ulterior s-a stabilit că viaţa lui Dan a fost pusă în primejdie datorită traumei cranio- cerebrale, produsă de folosirea toporului.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite