Şantierele din Tulcea şi urmările lor: „Aşteptăm de patru zile să ne branşeze la apă“
0O cititoare care locuieşte pe strada Mahmudiei ne-a transmis că de patru zile a rămas fără apă şi că aşteaptă tot de atunci să vină muncitorii care au lucrat în zonă pentru a o branşa. Directorul societăţii AquaServ spune că este exclus ca locatarii din zonă să stea patru zile fără apă.
Adela locuieşte pe strada Mahmudiei. De luni aşteaptă în fiecare zi ca muncitori să vină să realizeze ultimele branşamente. „Îi plătesc, nu este nicio problemă, dar să vină. În fiecare zi sun la ei şi îmi spun să stau acasă, că la ora x vin. Şi de luni îi aştept, nu mai ştiu ce să fac. Nu sunt singura în situaţia aceasta. O vecină mi-a spus că a ateşptat o săptămână. Poate reuşeşte cineva să ne ajute“, se plânge tulceanca.
Contactat telefonic, Directorul AquaServ a declarat că inclusiv astăzi muncitorii sunt în zonă şi lucrează la branşamente. „În principiu nu are de ce să rămână cineva fără apă timp de patru zile. Nu se poate, pentru că ei primesc apă pe reţelele vechi, care funcţionează în paralel cu cele noi“, a explicat Ionel Caraman (şeful societăţii de apă – canal). Domnia sa a mai adăugat fapul că în fiecare zi a acestei săptămâni s-a lucrat în zonă şi că inclusiv vineri muncitorii sunt pe strada Mahmudiei.