Poveşti de dragoste din Tulcea: despre femeia care îşi căuta iubitul pe nava Republica şi despre englezoaica „răpită“ din dragoste de un turc

Poveşti din Tulcea anilor 1870 FOTO Arhivă

Între mărturii istorice despre nava Republica, Gheorghe Avădanei a scris şi o frumoasă, dar tristă poveste de dragoste despre o femeie din Sulina care se întâlnea cu iubitul ei pe această navă. În memoriile mutesarifului Ismail Bey găsim o fericită poveste de dragoste dintre o englezoaică şi un turc, ce au reuşit să se căsătorească la Tulcea.

În paginile scrise despre istoria oraşului şi judeţului Tulcea găsim frumoase poveşti de dragoste ale anilor trecuţi.

Republica, loc de întâlnire pentru doi tineri îndrăgostiţi

Gheorghe Avădanei, „comandat“ pe nava Republica, acum ancorată în portul Tulcea, aminteşte, în cartea sa, „Republica, ultima navă cu abur de război pe Dunăre“  povestea iubirii dintre o localnică din Sulina şi prietenul ei, un anume Gheorghe.  O poveste de dragoste, pe cât de frumoasă, pe atât de tristă.

În urmă cu câţiva ani, spune Avădanei, o femeie din Sulina a venit pe navă în căutarea unui anumit „Gheorghe“, mecanic pe nava Republica în 1958. Mic, bruneţel, iubirea vieţii ei. Povestea părea incredibilă, Republica fiind, dintotdeuna, navă de război.

„Mi-a povestit femeia cum se întâlnea pe acest vas cu Gheorghe, cum îi bătea la geam, cum el ieşea la ceas de seară. Nava era atunci în Sulina, într-adevăr. Noi toţi i-am spus că nava a fost pentru război, nu pentru plimbări, dar ea ne-a uimit atunci când a indicat cu precizie locul unde erau amplasate mitralierele“, mai spune Avădanei.

L-a căutat pe acest Gheorghe şi l-a găsit: era un mecanic din Galaţi, care în anul 1958 avea aproximativ 20 de ani. Bărbatul a ieşit la pensie acum 18 ani şi a murit acum 12 ani.


O poveste de la 1870: Engelzoaica „răpită“ de un turc

În memoriile mutesarifului Ismail Kemal Bey regăsim o frumoasă poveste de dragoste dintre o fată britanică şi un turc, care au reuşit să se căsătorească la Tulcea.

Ismail Bey povesteşte că era în Bulgaria atunci când a aflat, prin telegraf, că o fată a fost răpită de un cetăţean turc la Constanţa (Kustendje). A plecat spre Cernavodă (Tchernovoda), a ajuns noaptea şi a ajuns rapid cu trenul la Constanţa. Alături de consulul britanic au început să facă săpături şi au aflat despre ce era vorba. Au aflat, într-un final, că incidentul nu era nimic altceva decât o poveste de dragoste.

A încercat să discute despre această problemă cu colonelul Gordon (delegatul englezilor în Galaţi, dar care cel mai des stătea la Tulcea), care refuza să înţeleagă situaţia şi solicita ca fata să ajungă la el. Colonelul fusese de faţă atunci când tânăra şi-a confruntat părinţii ce nu erau de acord cu această relaţie, astfel că nu avea să accepte povestea de dragoste, aşa cum a fost ea descrisă de cei doi tineri: fata, îndrăgostită nebuneşte de tânărul turc, s-a gândit că singura soluţie pentru a fi cu el este aceea se a se converti în religia lui, iar acesta ar fi fost motivul pentru care ar fi plecat îpmăreună spre Tulcea. Familia nu a fost de acord, motiv pentru care tânăra a început să plângă. Lacrimile fetei au fost interpretate de cei prezenţi ca un semn al faptului că a fost obligată să plece cu băiatul turc  la Tulcea.

Într-un final, până şi col. Gordon a înţeles că nu era vorba despre o răpire. Şi pentru că o căsătorie între un musulman şi un creştin era legală, cei doi s-au căsătorit. Martori au fost Ismail Bey, consulul, dar şi colonelul Gordon.

Mai mult decât atât, Gordon le-a cumpărat cadouri de nuntă, le-a oferit locuinţa sa pentru două zile, un „week-end de miere “ şi chiar a făcut eforturi să îi convingă pe părinţii fetei să accepte relaţia celor doi.