Iacobdeal, lacul de smarald ascuns al Dobrogei. Povestea românului care a concesionat colțul de Rai: aici s-a antrenat pentru Legiunea Străină
0Dacă străbați colinele molcome ale Munților Măcinului, descoperi o nestemată unică: lacul Iacobdeal, ale cărui maluri poartă sclipiri de granit. Vechea carieră de piatră dură exploatată de turci, de italieni și de români a devenit un loc de poveste pentru trecătorul care caută un loc unde să poposească pe tărâmul dobrogean.
Doar câteva indicatoare îți arată drumul spre acest colț de rai ascuns între piscurile molcome ale celor mai vechi munți din România, Munții Măcinului. Zona lacului Iacobdeal este singura din Dobrogea unde poți să te bucuri de liniște, dar ai și condiții minime de relaxare. Aici sunt amenajate câteva foișoare unde poți să te înfrupți din bucatele aduse de acasă sau unde poți să-ți pregătești, pe grătar, preparatele favorite.
Câteva șezlonguri amplasate pe malul lacului sunt numai bune pentru relaxare, iar o plimbare pe apa lacului unic în România este o experiență de neuitat. Campingul dispune de toalete și dușuri, iar cei care doresc să înnopteze își pot amplasa cortul la mică distanță de lac. Aici nu vin turiști doar din Dobrogea, ci din toată țara, însă cei mai mulți sunt din Brăila sau Galați.
Zona, concesionată pentru o perioadă de 49 de ani
Lacul Iacobdeal, care s-a creat pe o fostă exploatare de granit din Munții Măcin, a devenit o destinație unică datorită unei familii de dobrogeni din Turcoaia, mica așezare de la poalele Munților Măcin – Marcel și Ana Țăranu au accesat fonduri europene prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Munţii Măcinului-Dunărea Veche, în valoare totală de 40.000 de euro.
Povestea familiei Țăranu se întrepătrunde cu cea a lacului Iacobdeal. În copilărie, Marcel Țăranu aici și-a julit genunchii și, când a crescut, s-a antrenat pentru Legiunea Străină. Tot aici și-a cerut în căsătorie și femeia iubită, pe Ana, cea care avea să-i stea alături în anii ce-au urmat. Împreună, au doi băieți, Liviu Ionuț și Laurențiu, care au învățat, la rândul lor, să iubească și să protejeze natura. Când au realizat că lacul de smarald poate dispărea dacă se deschide o nouă carieră, au decis să-l salveze și au concesionat zona pentru o perioadă de 49 de ani.
Inițial, Marcel Țăranu a vrut să dezvolte aici un proiect de acvacultură. În apa lacului dulce trăiau pești aduși de un fost șef al carierei de piatră, în perioada comunistă. La rândul său, actualul concesionar a populat lacul cu sânger și novac, pești care se hrănesc cu planctonul din apă și astfel apa dulce a lacului este filtrată și a căpătat culoarea smaraldului. Acum, peștii au ajuns la o greutate de șase-șapte kilograme și, dacă urci pe coama dealului, îi poți zări cum înoată grupați.
Adâncimea lacului este de 25-30 de metri, iar temperatura nu urcă mai mult de 6 grade Celsius. „Am intrat de câteva ori, dar, cum nu aveam costum de iarnă, nu poți să stai prea mult“, spune Marcel Țăranu.
La început, familia Țăranu care a concesionat zona nu a pus nicio taxă pentru cei care doreau să se bucure de priveliștile unice oferite de lacul de smarald în care se oglindesc blocurile de granit încă neexploatate. Însă, turiștii care treceau pe aici lăsau în urmă tone de gunoi și și-au dat seama că zona ar fi devenit un spațiu asemănător ce cele din alte zone neprotejate. În prezent, pentru a avea acces la lac, se achită o taxă de 5 lei. Copiii au intrarea gratuită, la fel ca și localnici din Turcoaia.
Pentru campare se achită o taxă de 10 lei pe noapte, iar cei care vin cu rulota plătesc 30 de lei pe noapte. Închirierea unui foișor, care dispune de grătar, cărbuni și lemne, costă 180 de lei. Campingul are opt parcele de campare cu o capacitate totală de 32 de locuri. O plimbare cu barca pe apa lacului costă 20 de lei, iar taxa de pescuit este de 50 de lei. Deși scăldatul în apa lacului este interzis, nu puțini temerari se avântă în ea, iar Marcel Țăranu, scafandru profesionist, nu o dată le-a salvat viața.
Un nou vis: ponton peste o crescătorie de sturioni
Visurile sale sunt, de multe ori, oprite din cauza geografiei locului. „Aș fi vrut să montez un telescop în vârful muntelui, pe bani europeni, dar nu-mi dă voie pentru că pe terenul primăriei există acum o exploatare de piatră“, povestește Marcel Țăranu. A avut de luptat și cu birocrația: „Era să pierd 40.000 de euro. A trebuit să fac inclusiv adresă la ANRE că nu voi deschide aici o nouă exploatare de granit“, povestește concesionarul locului.
Proiectele nu se opresc aici, însă. Concesionarul celor aproape două hectare de apă și teren, care fac parte din fosta exploatare de granit, vrea să construiască un ponton pe apă, cu podea de sticlă, deasupra unei crescătorii de sturioni. De asemenea, vrea să ridice o mansardă și să creeze astfel și câteva spații de odihnă peste noapte. Toată investiția se alimentează de la panouri solare. Aici există o singură regulă: fără manele. Fiecare foișor are însă o stație unde se poate asculta muzică bună, pentru ca turiștii să nu se deranjeze unii pe alții. La Iacobdeal au avut loc până acum două etape regionale de Hard Enduro și una națională anul acesta, dar și două ediții ale festivalului Hercinic Folk.
Micile comunități de italieni dintre Dunăre și Marea Neagră
Legenda spune că în această zonă s-a stabilit un haiduc, pe vremea în care Dobrogea era pașalâc turcesc. În timp ce el lupta în război, o căpetenie otomană a vrut să-i fure iubita. Tânăra a reușit să fugă și s-a înecat în apa dintre munți în zona pe care localnicii o cunosc ca fiind Piscul Chivei. Disperat, haiducul s-a retras la „drumul ăl mare“, muntele fiind la acea vreme împădurit, și de aici îi ataca pe turci încercând să se răzbune. În cele din urmă, a fost prins. Turcii i-au scos inima din piept, însă un vultur a furat-o și a scăpat-o în zona în care acum este lacul Iacobdeal. Așa se face că albia lacului are forma unei inimi dacă îl privești de sus, de pe înălțimile golașe ale fostei exploatări de granit.
Și povestea lacului este la fel de frumoasă. Exploatarea pietrei din această zonă s-a făcut încă din vremea în care Dobrogea era sub stăpânirea Imperiului Otoman, însă prima carieră de exploatare a granitului din Turcoaia s-a deschis în partea de răsărit a Muntelui Iacobdeal în anul 1880, practic după revenirea Dobrogei la „patria mumă“.
În 1897, granitul de la cariera Iacobdeal era deja cunoscut în toată Europa, piatra fiind considerată unică. A fost perioada în care aici au ajuns și câțiva italieni, care căutau în Dobrogea „cornul abundenței“. Treptat, atrași de bogăţia şi de frumusețea acestui ţinut, şi-au adus şi familiile cu ei. Cioplitori în piatră, şlefuitori sau pur şi simplu agricultori, italienii au migrat pe tărâmul dintre Dunăre și mare unde au muncit laolaltă cu localnicii și, cu timpul, au influențat istoria unor aşezări în care şi în zilele noastre se mai vorbește limba italiană, cum ar fi localitatea Greci din Tulcea.
Comunitatea de italieni venită la Iacobdeal a întemeiat o mică așezare care, treptat, a devenit cea mai dezvoltată din zonă. Aici erau o școală, dispensar, dar și cantină. Italienii, oameni cu sânge latin, munceau în timpul săptămânii, iar sâmbăta transformau cantina în sală de bal, dansând și petrecând alături de românii din zonă. Mulți dintre bunicii celor care locuiesc acum în Turcoaia s-au cunoscut la balul de la Iacobdeal. Și pentru bătrânii de acum amintirile copilăriei sunt despre italieni. „Soacră-mea, care acum are 89 de ani, ne-a povestit că în copilărie venea cu vitele aici și își amintea că punea pietre ca să sară mocănița de pe șine“, râde Marcel Țăranu.
Granitul de la Casa Poporului
Granitul din Munții Măcinului mergea, cu precădere, în Germania, dar era folosit și la construcții din alte zone ale Europei sau din țară. După italieni, cariera a fost exploatată de statul român. „Oamenii povestesc că mocănița plină cu piatră cioplită mergea până la Dunăre, iar de aici, călărașii se încărcau în șlepuri și se duceau în Germania, pentru refacerea țării după cel de-Al Doilea Război Mondial. Apoi, în vremea copilăriei mele, comuniștii exploatau granitul de aici la scară industrială cu concasoare și benzi de transport. Țin minte că circulau mașinile Bugeac, iar apa lacului era folosită la concasat. Se folosea explozibil, iar din blocurile de granit desprinse se făceau călărași, adică piatră cioplită. Și acum există un tunel care trece pe sub stâncă, în lungime cam de 200 de metri și cu diametru de 12 metri, care s-a înfundat cu traversele de tren, care s-au umflat și au format ca un fel de dop. Tunelul este sub steril“, povestește localnicul.
Pe măsură ce tonele de granit își luau drumul către alte locuri, cariera lua forma unei gropi uriașe. Izvoare subterane au ieșit la suprafață inundând, puțin câte puțin, vechiul front de lucru.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, nimeni nu se gândea că locul din care se exploata granit va deveni un lac. Înainte de Revoluție, cariera făcea parte din ICH Sitorman și de aici granitul pleca, cu precădere, tot în Germania. În România, piatra dură exploatată din carieră a fost folosită inclusiv la construirea Casei Poporului. Mai mult decât atât, cioplitorii în piatră de la exploatarea de la Iacobdeal au fost trimiși la muncă direct pe șantierul marelui proiect comunist.
Descoperirea unui filon de rocă dură ce nu putea fi exploatat a dus la abandonarea exploatării. Cariera a fost închisă în anul 1999, iar vechea exploatare s-a transformat într-o minunăție albastră și limpede. În această zonă mai există acum doar două exploatări de granit: Fântâna și Iglicioara.
Se încarcă comentariile...
