FOTO Expoziţie la acvariu: „Tundra – cel mai rece ţinut vegetal“
0Din august până în noiembrie, la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării (acvariul) din strada 14 Noiembrie puteţi vedea o expoziţie inedită de planşe color, cu textul informativ aferent, care prezintă flora specifică zonelor cu tundră.
Tundra este o zonă caracterizată de un climat aspru polar, cu o floră foarte săracă în comparaţie cu cea a altor regiuni de pe glob, dar specifică pentru fiecare regiune geografică, astfel că tundra arctică (boreală), tundra antarctică (australă) şi tundra alpină au fiecare speciile lor caracteristice.
„Un strop de răcoare şi luciditate în atmosfera toropitoare şi încinsă de vară, mica expoziţie de la Centrul Muzeal Ecoturistic ne aminteşte de existenţa altor meleaguri îndepărtate care, oricât de reci şi neprimitoare ar părea, au o frumuseţe aparte, emoţionantă şi, contrar aparenţelor, sunt pline de viaţă“, spune Cătălina Popa, din cadrul Institutului de Cercetări Eco Muzeale Tulcea.
Muzeul este deschis de marţi până duminică, de la ora 9.00 până la ora 18.00 (ultima intrare se face la ora 17.00). Pentru un bilet de intrare, copiii, elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti 5 lei, iar adulţi vor plăti 15 lei până în octombrie, respectiv 10 lei în noiembrie.
Ce mai poţi vedea aici
Dacă ai plătit biletul de intrare, eşti liber să vizitezi întreg muzeul. Centrul cuprinde o expoziţie permanentă care prezintă elemente caracteristice patrimoniului natural existent în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Expoziţia permanentă îţi va arăta diversitatea biologică a Deltei Dunării şi a Parcului Munţii Măcinului: 46 specii de plante, trei specii de reptile, 44 specii de păsări şi 12 specii de mamifere, expuse în diverse ipostaze şi relatii ecologice.
Aici vei vedea şi păsările declarate monumente ale naturii, speciile de animale rare protejate la nivel naţional şi european, speciile dispărute din spaţiul deltaic şi dobrogean, speciile nou pătrunse în fauna deltei, dar şi aspecte din viaţa lor (ai acces la filmele care rulează pe ecreanele dispuse de-a lungul traseului de vizitare).
Mai citiţi şi:
FOTO VIDEO Poarta spre oraşul secolului trecut: „Amintiri din Tulcea“, la Casa Avramide
Expoziţie „marinărească“ pe tema bricului Mircea