FOTO Amintiri din Tulcea comunistă: „Cele mai importante persoane erau vânzătoarele, aveau mâncarea!“
0
Pensionarii tulceni îşi amintesc şi acum, printre rânduri, despre umilinţele îndurate în ultimii ani ai comunismului, atunci când o bucată de pâine în plus le lumina ziua, atunci când foamea făcea regulile.
Au existat şi părţi bune ale comunismului, povestesc tulcenii. Dar totul este aşezat în umbră de goana permanentă pentru mâncare.
„Magazinele de haine gemeau de marfă. Nu era foarte scumpă, dar era de foarte proastă calitate. Tot ce era bun, dar absolut tot se dădea pe sub mână, cum spuneam noi atunci. Umblam pe la oceanişti să facem rost de ţigări să le dăm vânzătoarelor ca să căpătăm ceva de calitate. Şi acum îmi aduc aminte ce însemnau pentru familia noastră nişte perdele de Paşcani sau un covor persan. Cartoane întregi de ţigări şi zile întregi de umblat pe la acelaşi magazin, la aceeaşi vânzătoare...“, îşi aminteşte Florentina Gavril (63 de ani), o pensionară din Tulcea.
Diana, loc de promenadă
Magazinul de haine Diana (astăzi Winmarkt) era plin de oameni. Dar nu cumpărători. Oameni ieşiti la plimbare. Era un fel de trend la momentul respectiv. Cam la fel cum ies astăzi unii tineri la plimbare prin mall. „Da, Diana era micul nostru mall. Ieşeam de la muncă şi mergeam să ne plimbăm pe acolo. Nu cumpăram nimic, ne mai întâlneam cu unii, cu alţii, ne mai uitam prin vitrine. Că aceste vitrine erau pline...“.
Celelalte, cele cu mâncare, erau goale. Pustiu. Sufla vântul în magazine. Da, mâncarea era marea problemă a comunismului. „Poate nici nu s-ar fi terminat aşa dacă nu ar fi flămânzit populaţia. Dacă nu ne-ar fi adus în starea de a pierde nopţile la cozi pentru o bucată de carne“.
Nopţi întregi petrecute la cozi
Aici erau cozi
Vânzătoarele şi cei care distribuiau buteliile erau cele mai importante persoane din oraş. Ei erau cei care aveau acces la cele mai importante resurse, îşi amintesc pensionarii tulceni.
Au devenit deja proverbiale cozile la pâine, la carne, la lapte, la ouă. Mâncarea se dădea pe cartele (sau cu porţia). Pâinea – jumătate pe zi. „O, da, îmi amintesc că se tăia jumătate de pâine la magazin, aşa ajunsesem“.
Cozile la pâine se întindeau până în celălalt capăt al pieţei
Carnea: o porţie (cu tot cu slănină). Ouă: două. Zahăr: un kilogram. Pentru produsele cum era laptele şi carnea, care se dădeau cu porţia se stătea la cozi ore întregi. Uneori nopţi întregi. La fel ca la butelie.
„La pâine coada era de la magazin pe câteva sute de metri. Nu stăteam unul în spatele celuilalt, cozile erau de câte patru cinci persoane. Se servea foarte repede şi era pe cartelă, aşa că nu stăteam niciodată mai mult de o oră. La carne, însă, alta era situaţia. Se aducea dimineaţă, dar dacă vroiai să prinzi rând veneai de seara. Şi acum îmi amintesc de tatăl meu (Dumnezeu să îl ierte, a murit în 1990, nu a prins mai nimic din epoca post revoluţionară) care stătea câte o noapte la coadă la carne şi venea acasă cu promoroacă pe mustaţă“.
Cozile la carne se formau din timpul nopţii
La fel era şi la butelii. Şeful de asociaţie făcea programările pentru ziua în care veneau buteliile. La cozi se adunau sute de tulceni, pentru că toţi sperau că cineva care are programare în ziua respectivă nu o să poată veni şi o să rămână butelii de distribuit.
Totul era pe pile, pe ceea ce astăzi numim şpagă, îşi mai aminteşte femeia. Se putea obţine, dar dacă plăteai preţul adecvat. „Ne-am descurcat, pentru că aşa făcea toată lumea. Aveam o cunoştinţă la un magazin, o prietenă la o cofetărie, o rudă la alt magazin. Şi aşa mai obţineam ce vroiam. Dar era o goană permanentă pentru aprovizionare“.
Tot blocul era afumat
Iarna începea al doilea coşmar al comunismului: nu era căldură. Caloriferele erau aproape calde, dar sub nicio formă nu reuşeau să încălzească o locuinţă. Astfel că tulcenii improvizau: sobele de gaz sau sobele electrice încălzeau majoritatea apartamentelor.
„Aveam hornuri scoase pe geam şi tot blocul era înnegrit de fum. Şi ţin minte că atunci când nu era vânt se umplea apartamentul de fum. Spuneam noi la vremea aceea că nu trage soba“.
Existau persoane care povesteau cum au lăsat peste noapte apă în cană şi dimineaţă au constatat că aveau gheaţă în respectiva cană.
În ceea ce priveşte electricitatea, tot porţia era cuvântul de ordine. Curentul electric se întrerupea pentru economii. Toţi aveau lămpi cu gaz pentru astfel de cazuri. Cei care nu aveau, foloseau lumânări.
„Cine spune că regretă acele vremuri poate a uitat aceste aspect ale comunismului. Da, era o siguranţă a locului de muncă, primeai apartament şi butelie atunci când îţi întemeiai o familie. Dar seara te întrebai dacă nu cumva a doua zi nu vei reuşi să te descurci, să faci ceva pentru a umple masa. Iar stresul acesta era îngrozitor“, povesteşte femeia.
Se încarcă comentariile...
