VIDEO-GALERIE FOTO Grădină din Timişoara inspirată de Palatul Schönbrunn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăcrămioara Mangel (59 de ani), o timişoreancă pasionată de arhitectura Palatului Schönbrunn din Viena, şi-a transformat curtea într-un loc de relaxare inspirat de stilul austriac.

Ascunsă de privirile trecătorilor, în spatele unei porţi de metal, în cartierul timişorean Ronaţ se află o veritabilă grădină botanică  destinată nu doar privirii, ci şi spiritului. „Am început amenajarea grădinii în 2011. Atunci am luat peste 2.000 de flori, pe care le-am pus cu mâna mea. Am cumpărat tot ce am găsit. Am prins şi nişte reduceri. Erau flori care de la trei lei au ajuns un leu. De atunci mă ştiu toate vânzătoarele de la florării şi centre comerciale. Mă duc şi la expoziţii de flori, mai cumpăr şi de acolo, dacă îmi place ceva. Nu m-am consultat cu peisagişti, nu am luat nici reviste speciale, ci am făcut totul după capul meu, cum am gândit eu“, povesteşte Lăcrămioara Mangel, proprietara grădinii.

Iaz cu peşti şi nuferi

La o primă privire, pe partea stângă a grădinii ies la iveală trandafirii galbeni, roşii, albi şi roz. În partea dreaptă se găseşte iazul, special amenajat pentru a da o atmosferă deosebită. Micul lac artificial este populat cu peste o sută de peşti din soiul caras roşu. Pe luciul de apă plutesc nuferii. „Am trei culori de nuferi. Interesant este că ei se deschid doar dacă este soare. Funcţionează ca un ceas, pe la ora şase seara se închid automat. Peştii primesc de mâncare doar seara. Iarna nici nu au nevoie să fie hrăniţi“, mai spune Lăcrămioara Mangel.

La fel de speciale sunt şi amenajările florale, făcute după schiţe desenate în serile de relaxare. Timişoreanca susţine că, pentru amenajări, s-a inspirat de la curtea Palatului Schönbrunn, de la Viena. „Important este cum alegi combinaţia de culori. Aici totul ţine de gust. Eu nu iau seminţe, ci direct florile, pentru a putea face amenajarea după culori“, a dezvăluit Mandel. În micuţa grădină se găsesc lalele, trandafiri japonezi, salvie, crini de diferite culori, orhidee, nuferi, leandri, cale, begonii, petunii, muşcate englezeşti şi tuia. Florile din curte sunt înconjurate de pietre albe, iar pentru a da o atmosferă specială seara, au fost montate lumini arhitecturale. Tot pentru efect este şi micuţa cascadă artificială.  

Zonă tropicală cu palmieri şi ţestoase

În spatele curţii, este amenajată aşa-zisa zonă tropicală. „Am vreo 15 palmieri. Chiar şi din aceia pe care i-au pus autorităţile prin oraş. Mai am yucca, ficus, rodiu, măslini şi câteva feluri de cactuşi, care fac flori foarte frumoase. Iarna le ţin înăuntru. Am un loc, ca o seră, amenajat special în holul casei. Palmierii nu rezistă dacă îi laşi iarna afară“, explică Lăcrămioara Mangel.



În zona palmierilor există amenajat un mic lac, pentru cele cinci broaşte ţestoase. Tot în partea din spate a grădinii a fost amenajată o mini-piscină, în care familia Mangel se poate răcori în zilele toride. Curtea este locul de joacă a trei pisici, care se pot lăfăi în voie pe iarbă. Dacă în primii doi ani lucrurile au mers foarte bine în grădină, în această primăvară zilele ploioase au făcut ravagii. „Aşa urâtă nu a fost niciodată vremea. Pur şi simplu s-au stricat unele flori“, spune proprietara. Grădina a fost amenajată cu migală, necesită timp şi atenţie din partea proprietarei, care este pensionară. „Uneori am de udat patru-cinci ore. Mă trezesc la ora cinci dimineaţa şi până la ora zece lucrez. Florile au nevoie şi de tot felul de tratamente. Am aruncat multe flori. În fiecare an amenajez altfel“, a mai afirmat grădinăreasa din cartierul timişorean Ronaţ.

Părerea specialiştilor

Pesiagiştii de la Primăria Timişoara au rămas uimiţi de frumuseţea grădinii Lăcrămioarei Mendel. Diana Nica, peisagistă la Direcţia de Mediu, a ţinut să arunce un ochi de critic în grădina spectaculoasă. „Am văzut că îmbină armonios culorile. Am descoperit foarte multe soiuri de flori şi plante. Puţină gelozie la trandafirii galbeni, puţină dragoste la trandafirii roşii. Sunt plantaţi frumos, aerisit şi se dezvoltă armonios. Foloseşte stilul clasic de amenajare, simetric în stânga şi dreapta. E ca un parc. Eu, personal, mi-aş fi pus nisip stabilizat în loc de pietricele albe. Dar, până la urmă, fiecare îşi amenajează grădina cum simte şi cum crede. Important este să se simtă bine. Se vede că este o familie care iubeşte natura. Nu ar fi rău să îşi amenajeze şi alţii grădinile cu atâta grijă“, spune Diana Nica.



În opinia peisagistei, luciul de apă este un element important în amenajare. „Acest mic lac schimbă microclimatul grădinii. Vaporii de apă sunt buni şi pentru plante“, adaugă Diana Nica. Cei de la Direcţia de Mediu susţin că, din păcate, prea puţină lume este interesată să îşi amenajeze zona verde din faţa casei sau curţile cu flori şi multă verdeaţă. „Trebuie să lansăm un mesaj pozitiv. Trebuie apreciate astfel de iniţiative. Aşa că este de lăudat persoana care a făcut această frumoasă grădină. De reţinut că normele Uniunii Europene spun că trebuie să avem 26 de metri pătraţi de zonă verde pe cap de locuitor“, încheie Adrian Bere, directorul Direcţiei de Mediu din Timişoara.

Cât costă grădina

Lăcrămioara Mandel este pensionară şi a lucrat în comerţ. Investiţia iniţială în grădină a fost de peste 4.000 de lei. În prezent, timişoreanca spune că întreţinerea grădinii o costă aproximativ 2.000 de lei pe sezon. Costurile sunt variabile, în funcţie de condiţiile atmosferice şi, mai ales, de ideile pe care le are pentru a-şi înfrumuseţa grădina.

image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite