Viaţa din Viena după atacul terorist şi începutul lockdown-ului, văzută prin ochii unui român
0
Timişoreanul Simion Giurcă a fost timp de 25 de ani şeful biroului de promovare turistică a României de la Viena, iar acum este şeful departamentului de turism al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană. „Adevărul” a vorbit cu el despre atentatul de luni şi despre lock-down-ul instituit de marţi în Austria.
Viena, una din cele mai sigure capitale din Europa, care nu s-a mai confruntat cu atentate de 35 de ani, este în centrul atenţiei, după un atac terorist. Cel puţin patru persoane au murit şi 17 au fost grav rănite, luni seara, în capitala Austriei. Am încercat să aflăm care este atmosfera acum acolo de la Simion Giurcă. Timişoreanul trăieşte de 25 de ani în Viena, unde a ajuns ca reprezentant al biroului de promovare turistică a României. Din fericire, nu a fost în zona centrală a orasului, atunci când a avut loc atacul.
“Din fericire, am fost acasă. Dintr-o dată s-a iscat aşa o panică. Zona Pieţei Suedeze este o zonă publică foarte iubită, cu foarte multe localuri, cu mult tineret. Mulţi care se duc în oraş, la un şpriţ, merg acolo. E aproape şi de staţia de metrou. Bineînţeles că a fost multă lume şi luni. Şocul este mare când îţi spun oamenii că a fost un atac terorist, pentru că Viena era considerat unul dintre cele mai sigure oraşe din lume. Dacă auzeai că a fost un atentat la Paris sau la Londra, ziceai că e la ordinea zilei. Chiar nu se aştepta nimeni la un atentat în Viena. Acum, pe undeva e o uşoară linişte, prin faptul că atentatorul nu este un membru al unei structuri teroriste de sorginte arabă. A acţionat după capul lui, este din Macedonia de Nord. Teama că ar putea urma şi alte acţiuni e mai mică”, a declarat Simion Giurcă.

Poliţiştii austrieci în acţiune FOTO EPA-EFE/Christian Bruna
Austriecii sunt foarte înţelegători şi primitori când vine vorba de străini
Toată lumea ştie că Viena este un adevărat magnet pentru turişti Austriecii ştiu să profite de pe urma turismului, indiferent de anotimp. Oamenii sunt obişnuiţi cu străinii şi. în acest context, şocul a fost şi mai mare.
„Austriecii sunt calmi. Ei sunt foarte înţelegători şi primitori când vine vorba de străini. Asta şi datorită turismului. Ei pun turismul pe prim plan, pentru că ştiu ce înseamnă din punct de vedere economic. Din păcate, în acest an, din cauza pandemiei, îşi dau seama ce înseamnă viaţa fără turism. Şi ce înseamnă pentru economie. De aia ei îi acceptă pe toţi”, a mai spus Simion Giurcă.

Simion Giurcă FOTO Facebook
A început lockdown-ul de patru săptămâni
Luni, în centrul Vienei era multă lume şi pentru că era ultima zi de libertate. De astăzi, a intrat în vigoare lockdown-ul de patru săptămâni, instaurat de autorităţi, în contextul pandemiei de coronavirus.
„Era ultima seară înainte de lockdown, motiv pentru care au ieşit mai mulţi. Nu erau întâlniri mari, distanţarea în restaurante existau deja. Şi eu am fost cu prietenii mei, gaşca de timişoreni, duminică, să sărbătorim intrarea în lockdown. Cam aşa fost aseară. Avem şi aici grupuri de persoane mai sceptice, care au şi demonstrat împotriva închiderii, dar în general oamenii sunt înţelegători. În Austria nu se urmăreşte zilnic numărul de cazuri, ei urmăresc numărul de persoane spitalizate. Îţi dai seama că dacă spitalele sunt pline, Doamne fereşte să ai nevoie de spitalizare”, a adăugat Giurcă.
Cu gândul la luna sărbătorilor de iarnă
Austriecii acceptă acum închiderea, ca în decembrie, luna sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului şi a Anului Nou, să îşi poată relua viaţa normală.
“Asta e, de fapt, intenţia acestui lock-down. Să coboare numărul de cazuri, să uşureze situaţia spitalelor, prin reducerea internărilor, ca în decembrie, dacă o să crească din nou cazurile, măcar să aibă unde să crească. În ultima perioadă au fost zile şi cu câteva mii de cazuri, dar în Austria e un pic altfel. Ei nu au internat cazuri uşoare, ci doar cazurile grave. Nu au internate persoane cu temperatură, dacă nu au avut şi alte probleme mai grave. Pe ceilalţi îi ţineau acasă, sub monitorizare. Nu apar cifre ca ştiri tragice, nu se deschid ziarele şi buletinele de ştiri cu asta. Mai mult se concentrează la acel indice la suta de locuitori. Şi e un indice calculat pe şapte zile, să aibă o siguranţă a datelor. Multe luni au avut la ATI sub o sută de cazuri. Acum au 336, în anumite zone se apropiere de capacitate maximă”, a mai afirmat Simion Giurcă.

Sute de mii de turişti participă la revelionul de la Viena FOTO Vienna.at
Şcolile rămân deschise la Viena
Aşadar, Viena, atât de iubită şi de bănăţeni, vreme de o lună nu va mai putea fi vizitată. Potrivit autorităţilor, pot intra în Austria doar cei care călătoresc în interes de serviciu şi cei care au un motiv întemeiat să ajungă acolo.
Rămân deschise doar magazinele pentru aprovizionare si oamenilor li se recomandă să nu iasă din casă decât la nevoie; firmele se orientează spre munca de acasă, iar între orele 20 şi 6 dimineaţa este interzisă circulaţia pe străzi.
„E la libertatea fiecărui inivid să iasă dacă consideră că are nevoie de aer, de mişcare, să-şi plimbe căţelul etc. Fără nicio problemă, poate să iasă, nu există declaraţii sau alte hârtii cum am văzut în România”, a completat Simion Giurcă.
Şcolile din Viena au fost închise astăzi doar din motive legate de atacul terorist, în timpul lock-down-ului acestea urmând să rămână deschise.