Testul poligraf nu a adus nimic nou în ancheta bărbatului ucis şi tranşat din Lugoj

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că cei doi suspecţi pe care îi au poliţiştii în acest caz - un fost poliţist şi un fost cadru militar - au acceptat să facă testul Poligraf, rezultatele nu au folosit la nimic, pentru că specialiştii au decis că nu sunt concludente.

EXCLUSIV "Crima de la Lugoj este opera unui traficant de organe care a acţionat ca un expert"

Cei doi suspecţi au probleme cu băutura, astfel încât nu există zile în care să nu pună alcool în gură. Cum înainte de Poligraf este interzis consumul de alcool sau de cafea, iar cei doi bărbaţi nu ar fi rezistat câteva ore fără să bea ceva şi ar fi intrat în sevraj, testul nu a ajutat cu nimic în mersul cercetărilor. „Poligraful nu a fost concludent. Orice întrebare le-ar fi pus ar fi fost inutilă", ne-au declarat surse din rândul anchetatorilor.  Aceştia bănuiesc că cei doi indivizi l-au ucis şi tranşat pe Titu Velici, un lugojean de 42 de ani.

"Crima de la Medicină este un fâs în comparaţie cu crima de la Lugoj. Carmen şi Sergiu au fost proşti"

O bucată din trupul neînsufleţit a fost găsită la începutul anului, la groapa de gunoi din Lugoj. Altă porţiune de cadavru, care se bănuie că aparţine aceluiaşi lugojean ucis, a fost descoperită la finalul săptămânii trecute, pe malul râului Timiş, la Hitiaş.

Încă o piesă în puzzle-ul dosarului bărbatului tranșat și decapitat, aruncat la groapa de gunoi de la Lugoj

image

În februarie, după identificarea bărbatului tranşat şi ucis, poliţiştii au stabilit care sunt principalii suspecţi ai crimei şi au făcut percheziţii în locuinţele acestora. Din apartamentele celor doi bărbaţi, anchetatorii au ridicat mai multe obiecte care păreau să fie pătate cu sânge. Toate au fost trimise la Bucureşti, pentru expertize, însă după aproape patru luni, rezultatele nu au ajuns încă la Timişoara. De ele depinde arestarea suspecţilor sau scoaterea acestora de sub urmărirea penală. Cei doi bărbaţi au recunoscut că îl cunoşteau pe Titu Velici, însă au negat că au fost implicaţi în moartea lui.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite