Sonia Olariu, campioană naţională la badminton şi viitor medic

Cu numeroase victorii pe plan naţional şi internaţional, pentru timişoreanca Sonia Olariu sportul este deja un mod de viaţă.  Pentru viitor are două obiective ambiţioase:  vrea să fie absolventă a Facultăţii de Medicină, precum şi participantă la Olimpiada de la Rio de Janeiro din 2016. 

Ca orice sportiv de performanţă, Sonia Olariu a început de la o vârstă fragedă. A ţinut pentru prima dată în mână racheta de badminton la 7 ani, când mama ei, campioană universitară la badminton 3 ani la rând, a îndrumat-o către acelaşi sport pe fiica ei.
Fiind cea mai mică de acolo, la început nu i s-a dat atenţie fetiţei. În curând însă, Sonia i-a ajuns din urmă pe ceilalţi şi, câţiva ani mai târziu, ea a fost cea remarcată de Florentin Banu pentru potenţialul său.  "De pregătirea mea s-au ocupat la început Ştefan Nyari şi Corina Dan, iar la 15 ani m-a preluat Florentin Banu, a văzut în mine un potenţial şi s-a oferit să mă antreneze, să ajung la un nivel mai înalt. De atunci fac 8 antrenamente pe săptămână, şi condiţie fizică cu Doru Miclăuş. Aşa am ajuns la rezultatele de acum", spune sportiva. "La formarea mea au mai contribuit Denis Dehelean, ca partener de joc, şi Florin Posteucă, ani la rând campion naţional, care s-a ocupat o perioadă de mine",  adaugă ea.
Dublă campioană naţională la 16 ani
Pe măsură ce a înaintat în vârstă şi participând la nu mai puţin de 8 antrenamente pe săptămână, potenţialul remarcat de Florentin Banu în Sonia a fost valorificat. Tânăra sportivă a început să aibă rezultate atât pe plan naţional, cât şi internaţional. "Primul moment cu adevărat frumos a fost la 16 ani, am fost pentru prima dată dublă campioană naţională, la simplu şi la dublu fete. Mi s-a împlinit visul.  Am vrut să fiu mai întâi campioană naţională, şi apoi să particip la competiţiile internaţionale", declară tânăra.
În sezonul 2009-2010, cariera sportivă a Soniei a atins cel mai înalt punct de până atunci.  A participat la 7 competitii, dintre care la 6 a fost pe podium.  Ca junior (sub 19 ani), a participat inclusiv la competiţii ale seniorilor şi a avut rezultate bune şi la această categorie. Astfel, prin intermediul numărului mare de meciuri câştigate, tânăra timişoreancă a reuşit să adune puncte, care au ridicat-o pe locul 2 în clasamentul european de juniori.  O astfel de performanţă i-a adus o ofertă unică din partea Federaţiei Europene:  a fost invitată să participe la finala din Olanda, alături de jucătoarea de pe locul 1, o rusoaică.  "Această competiţie a fost singura ocazie în care mi s-a plătit tot. A fost un meci strâns şi, deşi am pierdut până la urmă, locul 2 în clasamentul european de juniori din 2009-2010 rămâne unul dintre cele mai bune rezultate ale mele până în prezent", declară Sonia Olariu.
Tot în 2009 a participat la o etapă de calificare la Olimpiada de juniori, unde mergeau câte doi tineri din fiecare ţară, cei mai buni. Tânăra a fost singura sportivă care a reprezentat Romania şi s-a clasat pe locul 9. "A fost o experienţă unică, deşi nu m-am calificat mai departe", spune ea.
După acest sezon, a urmat o pauză pentru cariera sportivă a Soniei, din cauza unei restricţii. A început să meargă la antrenamente doar de 3 ori pe săptămână, de menţinere, şi s-a concentrat pe educaţia sa: a luat bacalaureatul cu notă mare şi a dat admiterea la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, unde a intrat cu nota 9. "Tatăl meu este medic chirurg, mi-a plăcut ce am văzut la el şi am decis să dau la Medicină Generală. E greu, dar îmi place. În România o carieră în badminton nu e o opţiune, sportul e o mare parte din viaţa mea şi vreau să continui să practic badmintonul, dar ca şi carieră mă gândesc să devin medic alergolog sau oftalmolog", declară ea.  Astfel, următorii ani vor continua să fie o provocare pentru ambiţioasa tânără: va îmbina sacrificiile aduse de practicarea sportului de performanţă cu munca necesară la începutul unei cariere ca medic.  "E greu cu împărţirea timpului, la şcoală am nevoie de prezenţă, pot merge la antrenamente, dar e mai greu cu plecările, cu competiţiile de la sfârşit de săptămână", spune ea despre felul în care se împarte între cele două în prezent.
Munca sa a dat, însă, rezultate: la facultate şi-a luat toate examenele, în timp ce pe plan sportiv a avut mulţumiri atât pe plan internaţional, cât şi local. "De 3 ani joc ligă în străinătate, într-o echipă din Austria, ASV Pressbaum.  Anul trecut am fost campioni", declară Sonia cu mândrie. În acelaşi timp, anul acesta a obţinut locul 1 împreună cu echipa CSM Timişoara, la tineret, după ce anul trecut a fost numită a treia sportivă pe judeţ la sporturi olimpice.
Timişoreanca nu vrea să se oprească aici şi are un obiectiv înalt pentru viitor. "Vreau să îmi reintru în formă,  de vara aceasta am început să mă antrenez mult mai mult. Nu am reuşit să ajung la Olimpiada de la Londra, dar ţelul meu pe viitor este Rio 2016", spune ea.
Badmintonul în România
"Din păcate, în România sunt foarte puţini jucători de badminton, iar nivelul este relativ mediu", spune ea.  Este dezamăgită mai ales de lipsa sponsorizărilor în acest sport. "Din punct de vedere financiar a trebuit să mă descurc singură, toate cheltuielile au fost suportate de familia mea.  Am căutat sponsori, la un moment dat cineva mi-a oferit 1000 de euro, care e o sumă mică faţă de cât ar fi necesar, aceasta ar acoperi  2-3 concursuri în apropiere, maximum", explică sportiva.
Deşi este un sport mai puţin popular, pentru ea fiecare meci e o provocare. "Badmintonul e un sport greu, mult mai greu decât se crede. S-a facut un clasament şi badmintonul a fost declarat al treilea cel mai greu sport din lume. E nevoie de multă viteză, rezistenţă, un meci poate dura peste o oră şi jumătate", adaugă tânăra.
"Un mod de viaţă"
"Sportul te schimbă mult, câştigi viteză, ambiţie, capacitatea de a te mobiliza, te dezvoltă din toate punctele de vedere. La şcoală am avut mereu note bune. Pentru admitere, de exemplu,  am început să învăţ serios foarte târziu, din aprilie, şi în 3 luni am ajuns la nivelul colegilor, am luat 9 la admitere. De mică plecam la concursuri, m-am obişnuit aşa, e un mod de viaţă", povesteşte Sonia.  " Bineînţeles că am făcut sacrificii, sportul m-a influenţat din multe puncte de vedere , dar pot să spun că duc o viaţă normală pentru vârsta mea, am timp să mă relaxez, să ies cu prietenii", încheie ea.