PORTRET: Vlad Popescu, cu vioara din Banat la Graz

Tânărul bănăţean, care studiază în Austria, a dispreţuit vioara la început, însă acum nu ar putea face altceva decât muzică.

Vlad a început să studieze vioara la insistenţele părinţilor. „Aveam şapte ani şi părinţii mi-au cumpărat o vioară. Tot îl întrebam pe tata ce-i cu asta, cum se cântă, dar nici el nu ştia. Am stat, din câte îmi amintesc, un an cu ea în casă, iar până la urmă am ajuns la şcoala de muzică”, a povestit violonistul care între timp a ajuns să cânte în toată România, dar şi în mai multe ţări din Europa.

„Pe scurt, primii şapte ani de vioară i-am urât ca pe cel mai mare chin din viaţă. După şcoală, toţi copii plecau acasă, dar eu trebuia să iau mizeria aia de lemn în mână, să o car până la şcoala de muzică şi să scârţâi o oră. O duceam pe bicicletă, pe mâner, în toc, iar odată s-a deschis tocul şi vioara a căzut pe jos, pe beton. M-am oprit şi mă gândeam că poate s-a spart şi am scăpat, însă era solidă, nu s-a spart”, şi-a amintit amuzat Vlad Popescu.
Tânărul violonist a studiat în trei locuri total diferite. „La Caransebeş am început, eram la liceul de matematică – fizică, iar vioara o studiam la şcoala de muzică. Profesorii erau oameni de treabă, însă nivelul este cu totul altul, iar când am venit la Timişoara am luat totul de la capăt. Eu credeam că-s bun, fiind la Caransebeş, unde probabil eram singurul care mai repeta 20 de minute pe zi. A fost un pic demoralizant şi n-am învăţat mai serios decât din clasa a X-a. A fost un festival de orchestră la Oradea, cu Sabin Păuţa dirijor şi mi-am dat seama că muzica totuşi e frumoasă”, a mărturisit instrumentistul.

„Adevăratul punct de cotitură a venit când am fost la Bayreuth, în Germania, unde am fost acceptat la un festival de o lună. Acolo a trăit Wagner şi şi-a construit opera. Am stat acolo o lună cu oameni din toată lumea care ştiau ce vor. Fiecare oră din zi era programată, ore de studiu, totul era pus la punct. Când am venit înapoi nu mai aveam alt gând decât să plec din ţară, pentru că am văzut diferenţele, aşa că m-am pus pe învăţat”, a povestit Vlad Popescu.

Drumul spre Austria

Sentimentul avut la trecerea de la Caransebeş la Timişoara a fost trăit din nou de violonistul bănăţean când a părăsit oraşul de pe Bega. „Diferenţa nu a fost chiar atât de mare ca între Caransebeş şi Timişoara, dar oricum era enormă. Am fost din nou demoralizat, însă m-am pus şi am muncit şi mai mult. A trebuit să fac un an pregătitor, am studiat la Lübeck, în Germania, apoi la Graz, cu profesorul cu care studiez şi acum. După un an de zile am intrat, cred că a fost cea mai mare bucurie de până acum. Nu eram la nivelul celor de acolo, care de la şapte ani ştiau ce vor să facă”, a spus Vlad.

Întrebări şi răspunsuri
Ai vreun interpret favorit, un model de urmat?
Am urmărit şi urmăresc în continuare marii muzicieni, le citesc biografiile, să văd cum au evoluat, însă nu pot spune că cineva anume m-a influenţat în mod decisiv. Toţi marii muzicieni sunt modele de urmat, cel puţin pe plan muzical.

Ce planuri de viitor ai legate de muzică?
Mi-ar plăcea să cânt în Germania. Îmi plac mai mult orchestrele nemţeşti, parcă au ceva în plus faţă de cele austriece. Mi-ar place să vin să trăiesc în România, dar cred că ar fi o prostie din partea mea, după ce am muncit atâta singur acolo. Pentru ce să mă mai întorc aici?

Ce-i place
„Îmi place să am trăiri şi sentimente pe care, oricât de mult aş încerca, să nu le pot exprima în cuvinte din cauza limitelor vocabularului. Un exemplu ar fi bucuria pe care o simt în timpul unui concert, aceasta îmi dă mare parte din puterea de a studia. La un nivel mai puţin profund, îmi place berea nefiltrată, îmi place fotbalul şi ţin cu Poli”, a spus Vlad.

Ce nu-i place
„Nu-mi place să pierd vremea. Când pierd vremea, pentru că mai sunt momente, a doua zi am mustrări de conştiinţă”, a mărturisit tânărul muzician.

Profil
Născut. 13 august 1988, Caransebeş.
Educaţie. Student la Conservatorul din Graz (Austria).
Experienţă. De 15 ani cântă la vioară.