Foto Polițiștii locali au salvat un student din Timișoara care voia să se arunce în Bega. Tânărul ținea o lumânare în mână

0
Publicat:

Un tânăr de 24 de ani, student în Timișoara, a fost salvat la timp de polițiștii locali, după ce a încercat să se arunce în râul Bega, de pe podul cu lacăte din zona Parcului Copiilor.

FOTO: Poliția Locală Timișoara
FOTO: Poliția Locală Timișoara

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflați în patrulare în această dimineață, în jurul orei 8.00, pe Bdul Vasile Pârvan, au fost atenționați de un cetățean că pe podul cu lacăte din zona Parcului Copiilor se află un tânăr care pare că vrea să se arunce”, a transmis Poliția Locală.

Potrivit autorităților, acesta se afla pe partea exterioară a podului, ținând o lumânare în mână.

FOTO: Poliția Locală Timișoara
FOTO: Poliția Locală Timișoara

„Polițiștii locali au stat de vorbă cu el, aflând că are 24 de ani, este student și s-a plâns că nu este înțeles de cei din jur, nu își găsește drumul în viață”, transmit polițiștii locali.

Tânărul a fost convins după aproximativ o oră să coboare de pe balustradă, fiind preluat și adus la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, unde s-a luat legătura și cu familia.

Ulterior, a fost preluat de o ambulanță și transportat la clinica de pe Str. I. Văcărescu pentru a fi evaluat, fiind totodată anunțată și Secția 1 Poliție despre incident.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite