Pilotul francez şi copilotul irlandez, anchetaţi pentru incidentul aviatic de la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă au sosit de la Bucureşti doi reprezentanţi de la Ministerul Transporturilor, iar comisia a început ancheta în cazul avionului cargo care a lovit doi stâlpi pe aeroportul timişorean.

Membri comisiei vor încerca să afle dacă s-au respectat toate procedeele atât de către pilotul aeronavei companiei elveţiene Farn Air, cât şi de către dispecerul de sol. Cei doi reprezentanţi de la Ministerul Transporturilor, veniţi în această dimineaţă de la Bucureşti, îi audieză pe pilotul francez, cât şi pe copilotul din Irlanda, urmând ca apoi să analizeze înregistrările audio-video.

Probabil că vom avea răspunsul la întrebarea cine este de vină pentru acest incident, peste două săptămâni. Există un procedeu standard care trebuie respectat”, a declarat Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al Aeroportului “Traian Vuia” Timişoara.

Stâlpi speciali care se rup uşor

Vor fi evoluate pagubele şi la nivelul aeroportului. Aeronava cargo de tip ATR 72 a lovit cu aripa din dreapta doi stâlpi de iluminat. Unul a fost culcat la pământ, iar celălalt a fost îndoit. Reprezentanţii aeroportului susţin că accidentul ar fi putut avea repercursiuni mai grave dacă avionul lovea un stâlp obişnuit de beton sau de fier.

Pe aeroport sunt nişte stâlpi speciali, care se rup uşor la un impact relativ mic. Avionul le-a atins numai cu vârful aripii, însă s-au rupt şi la acest impact minor deoarece au fost construiti să cedeze imediat, asta pentru a evita orice deteriorare a aeronavei”, a mai spus Nicoleta Trifan.

Aeronava cargo a rămas deocamdată pe aeroportul din Timişoara, urmând să sosească o echipă de specialişti de la compania Fran Air, care se vor ocupa şi de reparaţiile necesare.

Reamintim că un avion de tip cargo, care vedea din direcţia Sofia, încărcat cu colete, a aterizat marţi seara pe Aeroportul “Traian Vuia” Timişoara, iar în timp ce rula spre zona de parcare a lovit doi stâlpi de iluminat.

Incident aviatic la Timișoara. Un avion de marfă a dărâmat un stâlp de electricitate

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite