Persoanele cu handicap locomotor trăiesc aproape izolate în casele lor

Situaţia oamenilor obligaţi să folosească scaunele cu rotile pentru a se deplasa nu dă semne de îmbunătăţire. Facilităţile de care ar trebui să beneficieze cei cu handicap locomotor ori nu există, ori sunt făcute în bătaie de joc şi inutilizabile.

Irina Kovacs nu are nicio amintire în care să îşi fi folosit picioarele. În urmă cu 54 de ani, când ea îl împlinea pe cel de-al doilea, poliomielita a imobilizat-o în scaunul cu rotile. De atunci, duce o luptă surdă de fiecare dată când iese din apartamentul ei situat în zona Pieţei Bălcescu din Timişoara. Pentru ea, să intre într-o bancă, un magazin alimentar, o cofetărie, să folosească transportul în comun, pe cel de lungă distanţă, sau să meargă la biserică sunt de foarte multe ori misiuni imposibile.

„Din trei bănci, două nu au rampă pentru căruciorul cu rotile, de supermarketuri sau magazine mici nici nu mai vorbesc. Nici farmaciile nu au rampe, deşi managerii lor ar trebui să ştie că şi noi avem nevoie de medicamente”, a spus Irina Kovacs. Potrivit acesteia, accesibilizarea pentru persoanele cu handicap locomotor s-a făcut în bătaie de joc sau nu există de fel. Irina Kovacs, care a lucrat ca traducător la Institutul de Chimie din Timişoara şi este autoare a unei cărţi despre condiţia persoanelor cu handicap de-a lungul istoriei.

Nu iese din oraş
Dacă ar dori să călătorească pe o distanţă mai mare, trenul sau autocarele ies complet din calcul. Acestea au scări abrupte şi nu sunt dotate cu băi speciale. „Nu pot călători în judeţ, este imposibil să urc în tren sau în autocar. Sincer, ştiu că s-ar găsi persoane care să mă ridice pe acele scări, dar îmi este frică. Aş putea să fiu scăpată, să îmi fracturez ceva şi să mă trezesc că trebuie să stau la pat cine ştie cât”, a precizat Irina Kovacs.