Pericol pentru aderarea la spaţiul Schengen: contrabanda cu ţigări de la graniţa cu Serbia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de milioane de euro intră în fiecare an în buzunarele traficanţilor de tutun netimbrat, care trec graniţa fără probleme cu milioane de pachete de ţigări de contrabandă, din magazinele duty-free aflate la graniţa cu Serbia.

Traficanţii de ţigări nu sunt prinşi niciodată cu ţigările pe graniţă, deoarece aceast lucru le-ar aduce acuzaţia pentru infracţiunea de contrabandă. În schimb, toate ţigările intră în ţară chiar prin punctele de trecere a frontierei, pe unde contrabanda este considerată doar contravenţie şi se pedepseşte cu amendă.

Zecile de mii de baxuri care ajuns pe piaţa neagră din vestul ţării intră în România cu complicitatea sau din ignoranţa vameşilor şi a poliţiştilor de frontieră români, care par să fie mână în mână cu traficanţii sau chiar să coordoneze traficul.

Pentru că nu au încredere în poliţiştii de frontieră şi în vameşi, în Timiş, prefectul Mircea Băcală a ordonat amplasarea de echipaje de la Poliţia Rutieră, Poliţia Economică şi Jandarmerie, pe şoselele de la intrarea din ţară, la 50 de metri de punctele de trecere a frontierei.

Practic, echipajele opresc din nou fiecare maşină care a trecut cu bine de controlul  vameşilor şi poliţiştilor de frotieră, din punctele de trecere a frontierei. Şi au găsit ţigări de contrabandă în zeci de maşini, în ultimii doi ani.

Două milioane de pachete de ţigări de contrabandă


Poliţiştii timişeni au capturat peste două milioane de pachete de ţigări de contrabandă de la cărăuşii de ţigări în ultimii doi ani, însă doar cinci persoane s-au ales cu dosare penale, alte câteva sute fiind amendate. Cele mai multe capturi au fost realizate în automobilele care circulă pe ruta Timişoara- Vama Moraviţa, poreclită "autostrada tutunului netimbrat", sau chiar la marginea şoselei, unde cărăuşii abandonează prada, dacă sunt urmăriţi de poliţişti.

Ţigările netimbrate sunt furate şi din sediul Poliţiei de Frontieră: suspecţii sunt poliţişti

Aproximativ 65 de baxuri de ţigări de contrabandă au dispărut anul trecut din depozitul aflat în curtea Poliţiei de Frontieră Timiş. Poliţiştii au dat o explicaţie halucinantă  pentru care ţigările de contrabandă au dispărut de sub nasul lor. Ofiţerii de la Timişoara au spus că agenţii nu au patrulat pe lângă camera de corupuri delict din curtea Poliţiei de Frontieră Timiş pentru că nu aveau loc de boscheţii care înconjoară clădirea. Din camera de corpuri delict au hoţii au mai plecat săptămâna trecută cu 219 parfumuri şi 354 de ceasuri contrafacute.

CITEŞTE DETALII DESPRE TRAFICANŢII DE ŢIGĂRI ŞI "MINUNILE" PE CARE LE FAC EI LA FRONTIERA CU SERBIA:

Poliţişti de frontieră din Timiş au bătut palma cu traficanţii de ţigări şi de persoane


Mafia traficanţilor de ţigări prosperă în ciuda operaţiunilor agresive ale poliţiei

Fiasco la descinderile pentru capturarea traficanţilor de ţigări netimbrate


Contrabanda cu ţigări mută poliţiştii din Vama Moraviţa

Traficanţii de tutun au fost "călcaţi" de mascaţi pentru ţigări de 200.000 de euro

VIDEO Cum au rupt mascaţii uşa traficanţilor de ţigări de contrabandă


Contrabandă cu moartea în bezna nopţii: bişniţarii se opresc cu accidente sau cu pistolul

Regele asfaltului din Banat scoate milioane de euro din aderarea la spaţiul Schengen

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite