Video Misterele satului Bulza, ascuns în pădurile traversate de „Autostrada cu tuneluri”. De ce sunt doar cinci familii aici

0
0
Publicat:

Ascuns între pădurile dese de la granița județelor Timiș, Hunedoara și Arad, prin care își face loc „Autostrada cu tuneluri”, satul Bulza pare desprins din legendele despre haiduci, mine de aur și comori pierdute. Astăzi, doar cinci familii mai locuiesc permanent aici.

Ioan și Maria, printre puținii localnici din Bulza. Foto: Daniel Guță
Ioan și Maria, printre puținii localnici din Bulza. Foto: Daniel Guță

Cinci familii mai locuiesc permanent în satul Bulza (video), din județul Timiș, o așezare plină de legende, ascunsă la capătul unor drumuri forestiere care despart județele Hunedoara, Timiș și Arad.

Pentru a ajunge în satul Bulza, dinspre Arad, călătorii parcurg drumul industrial de pe malul stâng al Mureșului și apoi se afundă în pădurile care acoperă dealurile, pentru alți șapte-opt kilometri, până la primele case din sat.

Peste dealuri, vechile drumuri care legau Bulza de alte câteva mici sate ale comunei Margina și de ținuturile Timișului și Hunedoarei au fost înghițite de păduri și nu mai sunt practicabile.

„Autostrada cu tuneluri” (video) va trece pe la 5–6 kilometri de vatra satului Bulza, iar nodurile rutiere de la Margina și Holdea sunt și ele apropiate. Însă, în lipsa drumurilor peste dealuri, localnicii sunt nevoiți să ocolească pe Valea Mureșului pentru a ajunge la Autostrada Lugoj–Deva.

Vechi de peste opt secole, satul Bulza a fost înființat în epoca medievală de românii care fie s-au refugiat din calea unor năvălitori, fie au vrut să trăiască departe de moșiile feudale. Biserica de lemn, ridicată în primii ani ai secolului al XIX-lea, a rămas cel mai vechi lăcaș din satul bănățean.

Satul cu câteva familii și cu o biserică monument

În jurul ei, înșiruite pe valea unui pârâu care se strecoară printre dealuri, se aflau aproape 120 de gospodării. Multe dintre ele au fost părăsite, cu timpul, mai ales după 1980, când școala din sat, acum o clădire ruinată, a fost închisă.

„Școala din sat era numai pentru clasele I–IV. Prin 1979, fata noastră a fost una dintre ultimele eleve de aici. Apoi nu au mai rămas copii la școala din sat. Localnicii și-i trimiteau la internat, în sate apropiate, ca Margina sau Topolovăț, apoi, cu timpul, mulți s-au mutat de aici. Dar Bulza a fost un loc animat în trecut, deși tot timpul am fost mai izolați, fără semnal de telefonie, fără drumuri bune spre sat. Ne este greu să ținem legătura cu ai noștri, trăind aici”, spune Maria Ticula, o bătrână care, împreună cu soțul ei, Ion, sunt printre puținii băștinași ai satului timișean.

De câțiva ani, drumul din sat a fost asfaltat, însă celelalte drumuri care ajung la Bulza au rămas de pământ și sunt greu accesibile. Pentru alți localnici, așezarea a rămas un colț de liniște în care se retrag la sfârșit de săptămână.

„Este un loc minunat, chiar dacă îi lipsesc drumul și oamenii așa cum erau odată, plin de viață. Azi a fost maslu, de aceea satul a fost mai animat, dar în unele zile când vin aici este o liniște tulburată doar de freamătul naturii”, spune o femeie venită aici în weekend.

Misterele satului Bulza

Satul Bulza ascunde câteva povești stranii. În anii interbelici, când satul aparținea județului Severin, aici a funcționat o mină de blendă, pirită și galenă, ale cărei rămășițe au fost cuprinse de pădure. Unii localnici aminteau că, în vremea austro-ungarilor, la Bulza a fost și o mină de aur și s-a mai exploatat antimoniu.

O legendă locală despre Bulza dezvăluia faptul că într-una dintre aceste mine a rămas un bulgăre uriaș de metal prețios. Cel care îl descoperise ar fi sfârșit ucis, după ce s-a întors în vechea galerie care ducea la filonul aurifer, iar tavanul acesteia s-a prăbușit peste el, îngropându-l pentru totdeauna acolo. Localnicii știau povestea, dar nu au mai săpat după aur, în galeria surpată, iar mina a fost dată uitării.

O altă variantă a legendei spune că haiducii, care obișnuiau să se retragă în acest loc izolat, ar fi ascuns aici o mare comoară de aur. Satul Bulza, acum locuit de câteva familii de vârstnici, vizitat de alții la sfârșit de săptămână, pare că s-a încăpățânat să reziste trecerii timpului, împreună cu legendele sale.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite