Mesaj de pe Muntele Athos: “Dumnezeu nu dă un conducător mai rău decât este poporul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul de sporturi extreme, Ştefan Cojocnean, a revenit de pe Muntele Athos, după câteva zile de post negru, sport şi rugăciuni

Ştefan Cojocnean, singurul român care a participat la campionatul mondial al sporturilor extreme, Imposibility Chalanger, unde a doborât multe recorduri, a revenit din cantonamentul spiritual de pe Muntele Athos.

A fost pentru a patra oară când timişoreanul a plecat pe Muntele Sfânt. De această dată, Cojocnean şi-ar fi dorit să alerge pe la cât mai multe mănăstiri, însă planurile sale au fost date peste cap pe Athos.


“Fiind în post negru timp de trei zile, nu mai puteam face foarte mult efort. Bagajele de 20 de kilograme le-am simţit ca de 80. În timpul postului nu am mâncat nimic, doar apă am băut. Aşa că alergările s-au transformat în marşuri forţate. M-am simţit ca un spartan român”, a declarat Ştefan Cojocnean.

Sportivul a avut ocazia să stea de vorbă cu călugării români de pe Muntele Athos, care locuiesc la schitul Prodromu.

“Îi admir pe călugării români pentru tot ce fac pe Athos. Am rămas surprins de multe dintre poveştile lor. Spre exemplu, mi-au spus că Ceauşescu a sprijinit românii de pe Muntele Sfânt. Chiar dacă în ţară el dărâma biserici. Au spus că dacă nu era Ceauşescu, astăzi nu am fi avut schitul, din cauza îmbătrânirii călugărilor. El a dat paşaport pentru mai mulţi preoţi, printre care şi părintelui Iulian, care are acum 87 de ani. A făcut şi investiţii şi a donat un Aro”, a povestit Cojocnean.

Fireşte că nu putea să lipsească discuţia despre Gigi Becali, care a investit milioane de euro pe Muntele Athos.

“Gigi Becali este foarte apreciat acolo. A făcut multe şi pentru pustnicii români. Dar am aflat că nu mai are voie să meargă cu elicopterul pe insulă”, a mai declarat Ştefan Cojocnean.

Timişorean s-a rugat pe Muntele Athos şi pentru binele României, iar când i-a întrebat pe călugări cum văd ei viaţa ţi greutăţile, politica şi pe cei care conduc ţara, a primit un răspuns care l-a pus pe gânduri.

“Păritele Iulian mi-a spus că  Dumnezeu nu dă un conducător mai rău decât este poporul. Dacă vrem o schimbare, trebuie să începem cu noi”, a afirmat Cojocnean.

Ştefan Cojocnean a aflat de la călugări că românii nu sunt foarte bine priviţi pe Muntele Athos.

“Românii nu fac parte din Consiliul Muntelui Athos. Nu suntem foarte iubiţi, dar asta se datorează Legii Secularizării Averilor Mănăstirilor, de pe vremea lui Cuza. Acesta a dat legea prin care Ţara Românească şi Moldova renunţă mai ofere 25 la sută din avere pentru Muntele Athos”, a mai spus Ştefan Cojocnean.
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite