Marian Iancu: "Felicit jucătorii, antrenorii, suporterii, dar şi pe Sabău, pentru că a reuşit să învingă Oţelul" | adevarul.ro

Marian Iancu: "Felicit jucătorii, antrenorii, suporterii, dar şi pe Sabău, pentru că a reuşit să învingă Oţelul"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Fotbaliștii de la Poli sunt fericiți după victoria cu 4-0 în fața celor de la Unioversitatea Craiova. Cu toții apreciază revenirea publicului timișorean pe stadion, dar salută și victoria celor de la Tg.Mureș împotriva Oțelului.

Costel Pantilimon nu a avut prea mult de lucru în meciul cu Universitatea Craiova, însă când a fost pus la încercare a intervenit cu siguranță.
“Am făcut un meci mare. Am avut şansa să înscriem din faze fixe, lucru foarte important pentru noi. Suntem fericiţi că am reuşit să să tranşăm acest meci. Important e să câştigăm noi, iar acum că Galaţiul s-a încurcat, cu atât mai bine. Ne vedem de treabă şi încercăm să câştigăm fiecare meci, ăsta e obiectivul nostru şi sper ca până final să reuşim”, a spus Pantilimon.

„Suntem bucuroși că ne-am apropiat la 2 puncte de Oțelul”

Alexandru Bourceanu a evidențiat atmosfera din tribune și spune că îi așteaptă pe fani la următorul meci de pe teren propriu. “A fost foarte bine, e foarte frumos când vin 15-20.000 de oameni, ne bucurăm şi îi aşteptăm şi la celelalte meciuri. Ne dorim mult să ajungem pe primul loc şi încercăm să jucăm cât mai bine şi să câştigăm fiecare meci. Suntem bucuroşi că ne-am apropiat la două puncte de Oțelul Galați”, a declarat Bourceanu.

Felicitări pentru Sabău

Patronul Marian Iancu a fost în sfârșit fericit și mulțumit de jocul echipei sale. “Trebuie să-i felicit pe jucători, pe antrenori, pe suporteri, care au revenit pe stadion. Trebuie să-l felicit şi pe Sabău, pentru că a reuşit să învingă Oţelul şi să ne permitem să ne apropiem de primul loc. Lumea uită că Sabău a eliminat Șahtiorul când ucrainienii veneau din postura de câștigători ai Cupei UEFA. Și-a arătat valoarea și în meciul cu Oțelul”, a declarat Iancu.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite