Inegalabilul Florin Piersic revine la Timişoara, cu un super-spectacol
0
Florin Piersic şi Medeea Marinescu vor fi, din nou, ”Străini în noapte”, într-un spectacol care a izbutit deja să umple de 17 ori sala Operei din Timişoara
Renumitul actor Florin Piersic revine la Timişoara într-un rol parcă anume croit pentru el: cel al eternului seducător. Un rol într-o comedie romantică, pe care, la Paris l-a jucat Alain Delon. ”Străini în noapte” a stabilit un record de aproape 300 spectacole, jucate în România şi în străinătate. Piesa lui Eric Assous a fost regizată de Radu Beligan, care a tradus-o împreună cu Liviu Dorneanu.
Ilustraţia muzicală a fost realizată de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. Decorul este opera lui Puiu Antemir, iar costumele sunt creaţia renumitului designer Irina Schrotter.
„Piesa aceasta are titlul original Montagne Russe şi a fost aleasă de maestrul Radu Beligan care, fiind la Paris, a văzut spectacolul în care juca o actriţă, pe numele ei Astride Veillon, şi cu Alain Delon în rolul meu, care a dorit să debuteze în teatru la 70 de ani, ceea ce este un lucru foarte greu. Maestrul Beligan a venit şi mi-a zis: am adus aceasta piesă pentru tine. Eu am primit multe propuneri de piese, dar după ce am citit-o pe aceasta, mi-a plăcut foarte mult”, a scris Florin Piersic, într-un articol pe blogul său.
Evenimentul va avea loc luni, 24 februarie 2014, de la ora 19.00, în sala Operei Naţionale Române din Timişoara. Biletele pentru spectacolul ”Străini în noapte” la Timişoara costă, în funcţie de loc, 40, 60 sau 70 de lei şi au fost puse în vânzare la Agenţia Operei.