FOTO Ţinutul Cehesc din Banat: O enclavă care se încăpăţânează să supravieţuiască istoriei
0
În sudul Banatului trăieşte o comunitate de cehi care au reuşit ca, de-a lungul secolelor, să îşi păstreze limba, tradiţia şi cultura, deşi în fiecare an sunt din ce în ce mai puţini
Una dintre comunităţile etnice din România aflate pe cale de dispariţie este cea a cehilor din satele de pe Clisura Dunării. Cehii au fost printre ultimele populaţii colonizate în Banat sub Imperiul Habsburgic, cu începere din anul 1820, dar şi cei din urmă care au emigrat masiv.
Satele ceheşti din zona Clisurii Dunării au reuşit să se menţină, de-a lungul anilor, ca şi comunităţi ermetice, unde românii, sârbii sau ţiganii din localităţile învecinate nu au reuşit să pătrundă, astfel că şi-au putut păstra cultura, tradiţiile, limba şi stilul de viaţă, cu totul diferit de ce este în jurul lor. Satele ceheşti constituie, aşadar, un fenomen unic pentru Europa.
„Cehii au reuşit să îşi păstreze foarte bine cultura, pentru că sunt într-o zonă geografică foarte izolată, chiar şi astăzi. Sunt sate, cum este Ravensca, unde, dacă plouă, sau în perioada iernii, nici nu se poate intra“, explică Rene Kubasek, directorul Centrul Cultural Ceh din România.
SATE DE NIVEL OCCIDENTAL
Satele ceheşti sunt parcă decupate dintr-un album şi lipite în Banatul românesc ca un joc de puzzle. De cum intri în localitate, te întâmpină asfaltul drept ca în palmă, iluminat stradal, telefonie fixă, case frumos renovate şi întreţinute, curăţenie şi rânduială.
Nu vezi ţipenie de om pe stradă, pe la porţi. Toţi meşteresc pe câmp ori prin gospodării. „Avem cai, vaci, porci, păsări. Laptele, legumele şi fructele sunt din producţie proprie. Totul este din grădină. Cel mai mult se cultivă cartofii pe aici“, spune Tomas Fiola (foto), cel mai în vârstă locuitor din Ravensca, unul dintre satele ceheşti din Banat.
Bărbatul povesteşte că tatăl său a fost primar la Ravensca, iar limba română a deprins-o abia când a început să meargă la şcoala din sat. „Înainte de Revoluţie erau 40 de copii înscrişi la şcoală. Acum sunt doar doi. Dar nu a fost mereu linişte. Pe vremea bunicilor, veneau tot timpul hoţii să jefuiască prin sat. Nu au reuşit să ne asimileze nici comuniştii. Nu au reuşit să impună aici nici măcar colectivizarea. Chiar dacă fiecare sat cehesc a fost trecut la o comună diferită, de români!“, a adăugat Tomas Fiola, născut în 1933.
Ravensca este cel mai mic dintre satele ceheşti. Astăzi mai trăisc aici aproximativ 130 de persoane. Înainte de 1990, numărul cehilor de aici era de aproape 300. Accesul în sat este destul de dificil. Din direcţia Bozovici, drumul este greu din cauza gropilor. Când se termină asfalul ciuruit şi plin de cratere, aproape la fiecare metru, urmează un drum de pământ, dar bine nivelat, din banii de la Ambasada Cehă. Satele româneşti sunt dărăpănate, triste, sărace, murdare. Priveliştea nu este prea fericită. O dată intraţi în Ravensca, lucrurile se schimbă. Parcă am intrat într-o altă ţară!
„Marea problemă este drumul până aici. Cehii au făcut ce era de făcut în sat. Din păcate guvenanţii români nu fac nimic pentru ţara asta”, a mai spus Fiola.
În fiecare duminică, locuitorii satului merg la biserica catolică, pentru slujbă. Femeile stau în partea stângă, bărbaţii în dreapta, iar în partea de sus, unde se află şi orga, se aşază cei mai tineri.
„Interiorul bisericii a fost pictat acum doi ani, de un artist din Cehia. În partea exterioară, se lucrează şi acum. Tot din banii cehilor. Astăzi, slujba este ţinută de un băiat. Preotul este la Eibenthal şi vine din două în două săptămâni“, a mai spus Tomas Fiola.
Coborârea din Ravensca, spre Dunăre, e de doar 15 kilometri. Însă acest drumul este stăbătut în aproape două ore, prin munte, pădure şi pârâiaşe.
După 1990, ţinutul cehesc din Banat a fost sprijinit masiv de Guvernul ceh, prin numeroase programe de dezvoltare a comunităţii în domeniile economic, cultural, social şi educativ.
Un grai care a dispărut în Cehia
Banatul ceh de astăzi este o zonă mult mai cunoscută în Cehia, decât în România. Mii de turişti din Cehia vin să viziteze zona, mai ales că există asociaţii şi organizaţii care promovează „Ţinutul Banatului Cehesc“ în rândul străinilor.
„Această zonă are şi o altă însemnătate pe lângă turism, vacanţă şi distracţie. Toţi cehii ştiu că, în Banat, există singura zonă în care s-a păstrat limba arhaică. Cea vorbită de strămoşii noştri. Acest grai a dispărut în Cehia, e ceva foarte special, care îi încântă pe lingvişti“, a mai declarat Rene Kubasek.
Din banii Guvernului ceh s-au reparat şcolile, bisericile, s-au făcut drumurile, se organizează diferite evenimente socio-culturale, s-a introdus sistemul de telefonie, s-a îmbunăţit asistenţa medicală, dar s-au oferit şi posibilităţi legale celor care vor să se restabilească definitiv în Republica Cehă.
Se organizează tabere şcolare gratuite în Cehia, cursuri de vară, burse de studiu în învăţământul superior, cursuri de specialitate pentru profesorii cehi din România. De asemenea, cehii trimit în satele din Banat profesori şi preoţi.
NUMĂRUL BĂŞTINAŞILOR SCADE
Majoritatea cehilor locuiesc în satele Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, Ravensca, Şumiţa şi Eibenthal, această din urmă localitate fiind trecută, la reorganizarea administrativă, la judeţul Mehedinţi.
Conform recensământului din 2002, numărul cehilor din România era de aproape 4.000 de persoane, în timp ce în 1992 fuseseră în jur de 6.000. În prezent, în satele ceheşti din Caraş-Severin trăiesc aproximativ 3.000 de persoane, iar plecările din România continuă. Majoritatea tinerilor din comunitate ajung să ia drumul Cehiei, unde îşi găsesc imediat de lucru.
„Înainte de 1990, foarte mulţi cehi lucrau în minele din zonă. Acum, toate sunt închise, aşa că oamenii au început să plece după revoluţie. A urmat valul tinerilor, care s-au dus la muncă în Cehia. Şi fiul meu a plecat. Acum lucrează la fabrica Mercedes, din Plzen, unde câştigă 1.100 de euro pe lună. Şi-a cumpărat apartament şi s-a şi însurat acolo. Vine de două ori pe an, vara şi de Crăciun“, a spus Frantisek Mozici, unul din locuitorii din Ravensca.
„Cehii din România au avut un regim special de călătorie în Republica Cehă, fără invitaţie, spre deosebire de ceilalţi români. Acum, de cum ajung acolo, primesc un fel de buletin cehesc. Acesta ţine loc şi de cetăţenie, care conform legiilor se obţine doar după cinci ani de şedere. Dar cehii din România sunt ca şi de-ai lor, beneficiază de aceleaşi drepturi, ba sunt chiar mai bine sprijiniţi“, a mai spus Mozici.
Românii nu fac turism în Ţinutul cehesc
La Ravensca au cumpărat case de vacanţă deja patru familii de cehi, fără ca ei să fi avut rude aici. „Vin foarte mulţi cehi. Sunt atraşi de zonă, de natură, de aer şi de mâncare. A venit în vizită şi fostul ministru al Afacerilor Externe din Cehia“, a adăugat Mozici, care şi-a făcut o pensiune la Ravensca, pentru a oferi un loc civilizat turiştilor care vin din Cehia.
Cehii vin la munte cu cortul, dar primesc găzduire la oricare familie. Au început să răsară în ultimii ani şi pensiunile.
„Nu ducem lipsă de turişti. Pe lângă cehi, au început să vină şi din Anglia, Austria sau Germania. Problema este că nu reuşim să îi convingem şi pe români să vină. Probabil că ei nici nu ştiu că există acest loc”, ne-a mai spus „Feri” Mozici.
În fiecare vară, în luna august, la Eibenthal şi Gârnic, se organizează un mare festival „open air“, unde participă formaţii cunoscute în Cehia. Autocarele, microbuzele şi maşinile cu numere de înmatriculare „CZ“ împânzesc drumurile din Banat. Nici acest eveniment nu este promovat în România.
În Cehia, există hărţi speciale care cuprind doar aşa zisul „Ţinut cehesc”.
TREI VALURI DE COLONIZARE
Cehii din România sunt numiţi în limbajul popular din Banat „pemi“ (cuvântul derivă din „boemieni“ - locuitori ai Boemiei). Colonizarea lor s-a produs în trei valuri: 1823, 1827, 1865, ca o consecinţă a nevoii de a popula teritoriile slab locuite.
Primul val a avut loc în anul 1823, când Magyarly, un negustor de lemne din Oraviţa, a atras câteva sute de familii de cehi din regiunea Klatov şi Plzen. Au sosit atunci 150-200 de familii, numărând cam 750 de persoane.
Primul sat ceh a fost Svata Alzbeta, construit în 1823, dar mai târziu a dispărut datorită lipsei de apă. Locuitorii s-au mutat la Sfânta Elena (Svata Helena), atestat în 1824.
Al doilea val al coloniştilor cehi sosiţi în anii 1827-1828 s-a desfăşurat sub coordonarea autorităţile militare grănicereşti. A cuprins aproximativ 2.000 de cehi, care au întemeiat în zona Clisurii Dunării alte sate ceheşti Bígr (Bigăr), Rovensko (Ravensca), Šumice (Şumiţa), Gernik (Gârnic), Schontal (Poneasca), toate în judeţul Caraş-Severin, dar şi Eibenthal (foto cu steagurile României, UE şi Cehiei, arborate la primărie) şi Frauenwiese, lângă Orşova, în judeţul Mehedinţi, acesta din urmă având să dispară în anul 1860.
Al treilea val de colonişti cehi pe actualul teritoriu al României a fost aşezat în zona de câmpie a Banatului, prin anul 1863: la Clopodia, judeţul Timiş, şi la Peregul Mare, în judeţul Arad. Cei câteva sute de cehi au fost însă au fost asimilaţi de populaţia autohtonă, ori au plecat şi ei în Cehia.
GALERIE FOTO DE LA EIBENTHAL ŞI DE LA FESTIVALUL BANAT
Se încarcă comentariile...
