FOTO A început operaţiunea de ridicare a podului Michelangelo. Va fi săltat cu 60 de centimetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceste zile, podul Michelangelo va fi ridicat cu aproximativ 60 de centimetri, pentru a se putea vedea cât este de degradată structura de rezistenţă

Lucrările de la subpasajul Michelangelo au intrat într-o nouă fază. Acestea s-au extins spre podul de la Parcul Copiilor. Urmează o operaţiune dificilă în care podul Michelangelor, de peste Bega, va fi ridicat cu ajutorul unor instalaţii cu prese.

“Încercăm să ne ţinem promisiunea şi vrem să redeschidem traficul peste pod în septembrie. Trebuie să vedem ce se va descopri sub pod, în funcţie de asta putem să vedem în ce direcţie ne îndreptăm. Dacă este vorba doar despre o operaţiune de reabilitare ea durează cu siguranţă mai puţin, dar dacă este vorba despre o operaţiune de înlocuire a sistemului atunci durata va fi ceva mai lungă”, a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Specialiştii vor ridica podul cu aproximatv 60 de centimetri, pentru a vedea cât este de degradată structura de rezistenţă, iar în funcţie de ce descoperă se vor decide ce au de făcut în continuare. Muncitorii spun că operaţiunea de ridicare va dura trei zile.

Citiţi şi:

Primarul Timişoarei vrea ca pasajul Michelangelo să fie gata cu şase luni mai repede de termen

VIDEO Complex rutier ca în Occident, în centrul Timişoarei, construit cu aproape 70 de milioane de lei, de la UE

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite