Dorinel Munteanu a donat un nai unui copil nevăzător, dar cu auz absolut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul internaţional Dorinel Munteanu, actualul antrenorul al echipei Oţelul Galaţi şi membru în Clubul Lions a cumpărat naiul pentru Theodor Rădulescu, un copil nevăzător din naştere, dar care ar un talent muzical deosebit.

La opt ani, micuţul Theodor Rădulescu nu poate vedea partitura, dar are auz absolut. Acesta cânta la pian de patru ani, însă acum va avea posibilitatea să înveţe şi secretele naiului. „Eu sunt mai emoţionat decât Theodor. A fost o plăcere să contribui la acest dar pentru el. Eu şi colegii mei de la Clubul Lions nu suntem la primul lucru bun. Îl vom susţine pe micuţ în continuare”, a declarat Dorinel Munteanu. Instumentul a costat 500 de euro, însă, Theodor a mai primit din partea Clubului Lions şi o bursă de 200 de euro pe lună, timp de un an.

Invitat să cânte la Bucureşti de ziua lui

Theodor Rădulescu a preluat naiul în foaierul Filarmonicii Banatul, unde a avut loc şi un micro-recital susţinut de naistul Nicolae Voiculeţ. Copilul l-a şi acompaniat pe renumitul muzician la una dintre piese. „Sunt impresionat de harul şi de vede el şi ce nu vedem noi. Toate instrumentele au ceva special. Pianul te dezvoltă, dar naiul te hrăneşte, îţi dă aripi”, a spus Nicolae Voiculeţ. Acesta l-a invitat pe Theodor Rădulescu la un concert, la Bucureşti, pe data de 26 februarie.

E un cadou de ziua lui Theodor, care împlineşte 8 ani pe 25 februarie. Ne bucurăm de talentul lui şi sperăm să-l înmulţească”, a declarat Marian Rădulescu, tatăl copilului.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite