Doi oameni au murit spulberaţi la marginea şoselei de un şofer neatent la Făget
0Primii doi oameni ucişi în anul 2010 pe şoselele din Timiş au fost loviţi în plin de un automobil condus de un şofer de 21 de ani. Poliţiştii spun că tânărul nu a fost atent şi i-a ucis pe loc pe cei doi pietoni.
Primul accident mortal din acest an a avut loc luni după-amiaza, în oraşul Făget, doi oameni fiind luaţi pe capotă de un Ford Tranzit scăpat de sub control. Automobilul era condus de Adrian D., de 21 de ani, şi se îndrepta spre Deva.
„Tânărul a lovit cu maşina din plin cei doi pietoni, care circulau pe marginea şoselei, în aceeaşi direcţie. Şoferul a fost testat cu fiola, însă a reieşit”, a declarat Marinela Apostolache, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Una dintre victime nu a fost încă identificată de poliţişti. Este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 50 şi 55 de ani. Cea de-a doua persoană ucisă în accident, Ilie T., de 54 de ani, este originară din comuna Constantin Brâncoveanu.























































